România a stagnat 25 de ani la productivitatea resurselor, în timp ce media UE a crescut cu 50%. AEI cere schimbarea politicii economice

Productivitatea resurselor în România a rămas în 2025 aproximativ la nivelul din anul 2000, în timp ce media Uniunii Europene a crescut cu 50%, Polonia a înregistrat un avans de circa 90%, iar Bulgaria de aproximativ 40%, potrivit unei analize realizate de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), pe baza datelor Eurostat. Diferența indică o problemă structurală a economiei românești: creșterea economică din ultimul sfert de secol nu a fost însoțită de o îmbunătățire comparabilă a valorii economice obținute din materialele consumate.

Indicatorul productivității resurselor raportează produsul intern brut real la consumul intern de materiale. Acesta include materialele extrase în țară, la care se adaugă importurile și din care se scad exporturile. Prin urmare, indicatorul nu măsoară exclusiv consumul de energie și nici doar exploatarea resurselor naturale românești, ci eficiența cu care întreaga economie transformă materialele utilizate în valoare economică. Dumitru Chisăliță susține că această evoluție ar trebui să devină un punct central în elaborarea programului de guvernare. În opinia sa, autoritățile trebuie să identifice cauzele utilizării ineficiente a resurselor și să orienteze politicile publice către creșterea productivității, modernizarea tehnologiilor și dezvoltarea activităților cu valoare adăugată mai mare.

Ce arată diferența față de media europeană

Datele Eurostat pentru perioada 2000-2025 arată că productivitatea resurselor a crescut cu 50% la nivelul Uniunii Europene. România a rămas însă aproximativ la nivelul de la începutul intervalului, în timp ce Polonia și Bulgaria au înregistrat progrese semnificative.

România a înregistrat peste 94.000 de firme și PFA-uri noi în primele opt luni din 2026, în scădere cu 2,1%. Transporturile cresc, comerțul pierde teren

13:47

Proiectul SMR de la Doicești, în impas: peste 80% dintre condițiile investiției nu sunt îndeplinite. Nuclearelectrica propune reducerea personalului cu cel puțin 60%

10:05

Pentru economia românească, această stagnare sugerează că extinderea activității economice nu a fost însoțită de o creștere suficientă a valorii obținute din fiecare kilogram de materiale consumate. Problema nu înseamnă că România nu a înregistrat dezvoltare în ultimii 25 de ani, ci că, din perspectiva acestui indicator, economia nu a reușit să reducă suficient dependența dintre producția economică și consumul de materiale.

„Programul de guvernare ar trebui să înceapă discuția despre resursele României cu o întrebare incomodă: de ce, după un sfert de secol de creștere economică, producem aproximativ aceeași valoare economică pentru fiecare kilogram de materiale consumate?”, afirmă președintele AEI.

Chisăliță consideră că stagnarea trebuie analizată în funcție de cauzele sale concrete. Printre factorii care ar putea contribui la utilizarea ineficientă a resurselor se numără pierderile din procesele de producție, tehnologiile învechite, managementul slab și ponderea produselor cu valoare adăugată redusă.

Totuși, indicatorul agregat nu identifică singur contribuția fiecărei cauze. Pentru a stabili unde se pierd oportunitățile economice, ar fi necesare analize sectoriale care să coreleze consumul de materiale cu valoarea producției, investițiile, tehnologiile și structura exporturilor.

România trebuie să păstreze mai multă valoare în economie

O altă temă evidențiată de AEI este modul în care sunt valorificate resursele naturale ale țării. România dispune de gaze naturale, terenuri agricole, păduri și resurse minerale, însă simpla existență a acestor active nu garantează obținerea unor beneficii economice ridicate.

Potrivit lui Chisăliță, autoritățile ar trebui să analizeze câtă valoare rămâne efectiv în economia națională prin prelucrare, tehnologie, proiectare și comercializare. O astfel de evaluare ar trebui să urmărească ce materii prime sunt exportate fără prelucrare, ce produse finite sunt ulterior importate și ce verigi industriale lipsesc sau nu sunt suficient de competitive.

Președintele AEI atrage însă atenția că soluția nu este transformarea oricărei resurse într-un produs finit pe plan local, indiferent de costuri. Exportul de materii prime nu reprezintă automat o greșeală economică, după cum construirea unei fabrici nu garantează competitivitatea acesteia.

Miza este identificarea activităților în care România poate dezvolta avantaje economice sustenabile, astfel încât o parte mai mare din valoarea generată de resurse să fie obținută în țară. Pentru aceasta sunt necesare date sectoriale, investiții eficiente și o politică industrială coerentă, nu doar inventarierea bogățiilor naturale.

Investițiile publice trebuie evaluate după rezultate, nu după plățile efectuate

AEI cere și schimbarea criteriilor folosite de autorități pentru evaluarea investițiilor publice. În opinia lui Chisăliță, volumul banilor cheltuiți sau gradul de absorbție a fondurilor europene nu reprezintă, în sine, o măsură suficientă a modernizării economiei.

Proiectele ar trebui analizate în funcție de efectele economice concrete: reducerea costurilor de producție, economisirea materialelor și a energiei, îmbunătățirea transportului, dezvoltarea unor capacități competitive și obținerea unor beneficii care să justifice costurile de întreținere și exploatare.

Această abordare ar permite o evaluare mai riguroasă a randamentului economic al investițiilor. Un proiect poate avea un grad ridicat de execuție financiară fără să genereze toate beneficiile estimate, în timp ce o investiție care reduce pierderile sau costurile de funcționare poate produce efecte economice pe termen lung.

„România are nevoie de un bilanț al rezultatelor, nu doar de un bilanț al plăților”, susține președintele AEI.

În această logică, evaluarea investițiilor ar trebui să urmărească nu doar cât s-a cheltuit, ci și ce capacități productive au fost create, ce economii au fost obținute și în ce măsură proiectele au contribuit la creșterea competitivității economiei.

Sprijinul pentru industrie trebuie legat de eficiență energetică

Sectorul energetic reprezintă o altă componentă importantă a dezbaterii privind productivitatea resurselor. Chisăliță consideră că politicile publice trebuie să țină cont nu numai de prețul energiei și de siguranța aprovizionării, ci și de valoarea economică obținută de întreprinderi din energia consumată.

În opinia sa, sprijinul public acordat industriei ar trebui condiționat de modernizarea proceselor de producție, reducerea pierderilor și obținerea unor rezultate verificabile. În caz contrar, există riscul ca statul să finanțeze repetat aceleași vulnerabilități, fără să contribuie la îmbunătățirea competitivității companiilor.

O politică de eficiență nu ar trebui însă să urmărească reducerea consumului de resurse cu orice preț. Închiderea unei activități industriale poate diminua consumul de materiale și poate îmbunătăți indicatorul statistic, dar nu reprezintă neapărat un câștig economic dacă sunt pierdute producție, locuri de muncă și venituri.

Obiectivul ar trebui să fie dezvoltarea unei industrii care produce mai multă valoare cu un consum mai eficient de energie și materiale, menținând în același timp capacități competitive și locuri de muncă sustenabile.

Această distincție este importantă pentru interpretarea productivității resurselor: îmbunătățirea indicatorului trebuie să reflecte o utilizare mai eficientă a materialelor, nu doar reducerea activității economice.

Productivitatea resurselor nu explică singură nivelul de trai

AEI subliniază că stagnarea productivității resurselor nu este suficientă pentru a explica nivelul veniturilor sau persistența sărăciei. Bunăstarea populației depinde și de productivitatea muncii, gradul de ocupare, distribuția valorii adăugate, fiscalitate și calitatea serviciilor publice.

Din acest motiv, politicile pentru creșterea eficienței resurselor ar trebui corelate cu măsurile privind piața muncii, dezvoltarea competențelor și îmbunătățirea serviciilor publice. Creșterea valorii produse de economie trebuie să se reflecte în salarii sustenabile, întreprinderi viabile și servicii publice mai bune.

Există și o legătură între productivitatea resurselor și competitivitatea companiilor. Reducerea pierderilor de materiale, eficientizarea consumului energetic și modernizarea echipamentelor pot diminua costurile de producție și pot îmbunătăți poziția firmelor pe piețele interne și externe. Efectele depind însă de investițiile necesare, de structura fiecărui sector și de capacitatea companiilor de a transforma eficiența tehnică în avantaje comerciale.

În plus, productivitatea resurselor și productivitatea muncii sunt indicatori diferiți. Primul raportează PIB-ul la consumul intern de materiale, în timp ce al doilea urmărește valoarea economică produsă în raport cu munca utilizată. Evoluțiile lor nu trebuie confundate, chiar dacă ambele contribuie la evaluarea competitivității economiei.

AEI cere obiective măsurabile pentru competitivitate

Concluzia analizei este că viitorul program de guvernare ar trebui să includă ținte concrete pentru creșterea productivității resurselor și a valorii adăugate în economie. În locul unor obiective generale privind exploatarea bogățiilor naturale sau atragerea investițiilor, autoritățile ar trebui să urmărească rezultate măsurabile și să evalueze periodic efectele politicilor adoptate.

Printre direcțiile indicate de Chisăliță se numără combaterea risipei, modernizarea tehnologiilor, îmbunătățirea managementului, evaluarea economică a investițiilor și dezvoltarea prelucrării acolo unde aceasta poate fi competitivă.

Datele Eurostat arată că, în perioada 2000-2025, Uniunea Europeană a reușit să crească valoarea economică obținută în raport cu materialele consumate, în timp ce România a rămas aproximativ la nivelul de la începutul intervalului.