România, izolată de trendul european, între blocaje administrative și presiune socială

România intră într-un nou an cu o piață imobiliară marcată de blocaje administrative, atacuri politice și o lipsă acută de predictibilitate legislativă. În timp ce la nivel european este deja pus în mișcare un program amplu de susținere a locuirii accesibile, autoritățile de la București par să rămână în expectativă, într-un context în care prețurile continuă să crească, iar accesul la o locuință decentă devine o provocare majoră pentru tot mai mulți cetățeni.

Sectorul construcțiilor și al tranzacțiilor imobiliare este descris de analiști drept unul dintre pilonii economiei, cu un impact direct asupra bugetelor locale, asupra ocupării forței de muncă și asupra dezvoltării urbane. În ultimii ani însă, industria a fost supusă unei presiuni constante generate de schimbări legislative, întârzieri în autorizare și o retorică politică dură, care a creat un climat de incertitudine pentru investitori și dezvoltatori. Datele centralizate de economiști arată că activitatea din construcții generează un efect de multiplicare în economie, alimentând industrii conexe și susținând consumul. În lipsa unei strategii coerente și a unui cadru stabil, acest mecanism începe să funcționeze cu frânele trase, cu impact direct asupra ofertei de locuințe și, implicit, asupra nivelului de trai.

Venituri cumulate de 185 miliarde lei

Conform unui studiu de impact realizat de economistul Iancu Guda și publicat în revista Agenda Construcțiilor, bazat pe datele oficiale, domeniul reunește 26 de sectoare distincte, dintre care 22 aparțin industriei construcțiilor și 4 tranzacțiilor imobiliare. În total, sunt active 85.424 de companii, echivalentul a aproximativ 16% din totalul firmelor din România.

Revolut introduce o funcție care combate escrocheriile telefonice

14:07

România își consolidează exporturile de energie, dar dependența de importuri crește accelerat

13:07

Aceste societăți au generat în anul 2022 venituri cumulate de 185 miliarde lei, reprezentând circa 8% din cifra de afaceri totală a mediului de afaceri, și au asigurat 478.769 de locuri de muncă, adică 11,8% din totalul angajaților din sectorul privat. Dimensiunea economică a sectorului este amplificată de interconectarea sa cu industriile de materiale de construcții, transport, servicii financiare, proiectare, comerț și logistică.

Dinamică accelerată după pandemie și investiții record în active

În perioada post-pandemie și pe fondul dezechilibrelor generate de conflictul din Ucraina, construcțiile și imobiliarele au avut una dintre cele mai rapide reveniri la nivel național. Între 2018 și 2022, numărul locurilor de muncă a crescut cu 103.207 angajați, cea mai mare creștere dintre toate sectoarele economice.

Veniturile cumulate ale companiilor au avansat cu 87 miliarde lei, în timp ce soldul activelor fixe a crescut cu 70 miliarde lei, reflectând cel mai ridicat nivel de investiții sectoriale. În paralel, capitalurile proprii au înregistrat un avans de 62 miliarde lei, semn al consolidării financiare în rândul marilor operatori din piață.

Contribuția directă la formarea PIB s-a situat constant între 14% și 16% în ultimul deceniu. În anul 2022, construcțiile și tranzacțiile imobiliare au generat 13,7% din PIB, a doua cea mai mare pondere la nivel național, imediat după comerțul cu ridicata și distribuția, care a avut 14,1%.

Efect economic extins: 18,5% din PIB prin contribuție totală

Impactul sectorului nu se limitează la valoarea adăugată directă. Achizițiile de materii prime, servicii subcontractate și investițiile în terenuri, clădiri și echipamente au însumat 89,2 miliarde lei, generând o contribuție suplimentară la PIB de 3,8% prin efectele propagate pe lanțul comercial.

Fondul de salarii nete plătite celor 478.769 de angajați a fost de 21,1 miliarde lei, cu un aport suplimentar estimat la 1,1% din PIB. Cumulat, contribuția totală (directă, amonte și aval) a sectorului construcțiilor și al tranzacțiilor imobiliare a ajuns la aproximativ 18,5% din PIB în 2022.

Lanțul economic activat de construcții este unul extins și diversificat. Dezvoltările imobiliare antrenează producția de materiale de construcții, instalații, tâmplărie, finisaje, design interior, mobilier, electrocasnice, servicii de proiectare, consultanță financiară, creditare bancară, asigurări și activități notariale. În multe orașe, investițiile în construcții sunt principalul vector de modernizare a infrastructurii, de regenerare urbană și de atragere a capitalului privat.

Blocarea sau încetinirea acestui sector produce efecte în lanț: scad comenzile pentru furnizori, se reduc investițiile, se amână proiectele de infrastructură privată și se tensionează piața muncii. În paralel, oferta limitată de locuințe noi împinge prețurile în sus, accentuând presiunea asupra familiilor tinere și a categoriilor vulnerabile.

Polarizare ridicată și risc de insolvență pentru firmele mici

Deși performanța agregată este solidă, structura sectorului este profund polarizată. Aproximativ 94% dintre companii au venituri sub pragul de 1 milion euro, dar concentrează doar 25% din veniturile totale, 34% din active și 37% din datoriile consolidate.

Gradul mediu de îndatorare se apropie de 70%, ceea ce face aceste firme extrem de vulnerabile la întârzieri de proiecte și la scăderea cererii. În București, peste 80% dintre companiile active în domeniu sunt expuse riscului de insolvență, în lipsa unor proiecte noi care să asigure continuitatea fluxurilor financiare.

Aceste firme concentrează 238.363 de angajați, reprezentând 52% din totalul forței de muncă a sectorului, ceea ce amplifică riscul social în cazul unei contracții accelerate.

Inițiativa europeană pentru locuire accesibilă, un semnal ignorat la București

La nivelul Uniunii Europene, problema accesului la locuințe a fost deja recunoscută ca un risc major pentru coeziunea socială și competitivitatea economică. Comisia Europeană a lansat un program de sprijin dedicat creșterii ofertei de locuințe, stimulării investițiilor și reformelor structurale, precum și reglementării pieței închirierilor pe termen scurt în zonele cu deficit locativ.

Bugetul alocat acestui demers se ridică la zeci de miliarde de euro, sub formă de granturi destinate statelor membre. Ținta declarată o reprezintă tinerii, studenții, persoanele cu venituri reduse, grupurile vulnerabile și lucrătorii esențiali, categorii care resimt cel mai acut presiunea creșterii prețurilor și a chiriilor.

Mesajul transmis de oficialii europeni este unul clar: locuința nu trebuie tratată exclusiv ca marfă, ci ca un drept fundamental. Fără un acces rezonabil la spații de locuit, mobilitatea forței de muncă scade, accesul la educație și formare este limitat, iar atractivitatea economică a regiunilor urbane se erodează.

În acest context, România riscă să piardă o oportunitate strategică, în lipsa unei poziționări clare și a unui cadru legislativ care să permită absorbția rapidă a fondurilor și dezvoltarea de parteneriate public-private funcționale.

România, între deficit de ofertă și birocrație cronică

În mediul privat, dezvoltatorii reclamă de ani de zile lipsa de predictibilitate și întârzierile excesive în obținerea autorizațiilor. Procedurile premergătoare construcției presupun avize multiple, verificări succesive și termene care se pot întinde pe luni întregi. În practică, durata de obținere a documentației poate depăși un an, mai ales în marile orașe, unde presiunea administrativă este ridicată.

Aceste întârzieri se reflectă direct în costurile proiectelor, care se majorează pe fondul inflației, al dobânzilor și al scumpirii materialelor. Investițiile devin mai riscante, iar unele proiecte sunt amânate sau abandonate. Rezultatul este o ofertă insuficientă de locuințe raportată la cerere, cu efecte vizibile asupra prețurilor.

Statisticile europene indică faptul că România se află printre statele cu cel mai ridicat procent de populație care trăiește în locuințe supraaglomerate. Diferența față de media Uniunii Europene este semnificativă, semnalând un deficit structural de spații locative adecvate.

Bucureștiul, sub media națională la investiții și profitabilitate

Blocajul urbanistic și instabilitatea administrativă din Capitală au afectat sever nivelul investițiilor. În 2022, CAPEX-ul raportat la activele fixe a fost de doar 8% în București, în scădere de la 9% în 2021 și mult sub media națională de 21% în 2022, care crescuse de la 12% în 2021.

Comparativ cu top 10 județe cu active fixe peste 3 miliarde lei, Bucureștiul a înregistrat cea mai slabă dinamică:
– creștere a veniturilor de doar 5%, față de 20% media națională;
– creștere a profitului net de 6%, comparativ cu 26% media națională.

Contribuția construcțiilor și imobiliarelor la PIB-ul Capitalei a fost de 12% în 2022, în scădere de la 13,3% în 2021, 14% în 2020 și 14,2% în 2019.

Scăderea ponderii Bucureștiului în PIB-ul național

Diminuarea activității economice din Capitală a influențat și structura PIB-ului național. Bucureștiul a avut o contribuție de doar 29,8% la PIB-ul României în 2022, în scădere față de 34,6% în 2021, 36,2% în 2020 și 37% în 2019.

Această evoluție este corelată cu reducerea investițiilor, blocajele administrative și scăderea numărului de autorizații de construire.

Contribuție fiscală în creștere și risc de pierderi bugetare

Sectorul a generat venituri fiscale consistente:
– 19,5 miliarde lei în 2018;
– 21,7 miliarde lei în 2019;
– 26,3 miliarde lei în 2020;
– 27,8 miliarde lei în 2021;
– 32,5 miliarde lei în 2022.

Aceste sume reprezintă între 8% și 9% din totalul veniturilor publice curente.

Pierderile fiscale estimate pentru perioada 2023–2026 din cauza blocajelor urbanistice din București se ridică la aproximativ 18,5 miliarde lei, la care se adaugă o pierdere deja înregistrată de 1,06 miliarde lei în 2022. Bugetul general al Primăriei Capitalei pentru 2023 a fost de 11,6 miliarde lei, ceea ce amplifică dimensiunea impactului.

Risc economic agregat: pierdere de 61 miliarde lei în patru ani

În absența unor măsuri corective, pierderea totală de valoare adăugată în economie este estimată la aproximativ 61 miliarde lei pentru perioada 2023–2026, echivalentul unei medii anuale de circa 1% din PIB-ul României și aproximativ 3% din PIB-ul Bucureștiului.

În paralel cu aceste dificultăți, fondurile europene dedicate locuirii accesibile ar putea reprezenta un instrument de echilibrare a pieței, prin dezvoltarea de proiecte în parteneriat public-privat. Statul ar putea deveni proprietar al unor unități locative, în timp ce sectorul privat ar asigura construcția și implementarea, cu finanțare europeană.

Un astfel de model ar putea contribui la creșterea rapidă a ofertei, la stabilizarea prețurilor și la asigurarea unui acces mai larg la locuințe pentru categoriile vulnerabile. Implementarea depinde însă de capacitatea administrativă, de claritatea cadrului legal și de disponibilitatea politică de a coopera cu mediul privat.