Prima pagină » România, parte dintr-un proiect European pentru construirea fabricilor de Inteligență Artificială

România, parte dintr-un proiect European pentru construirea fabricilor de Inteligență Artificială

ANALIZĂ
România, parte dintr-un proiect European pentru construirea fabricilor de Inteligență Artificială

Primele şapte propuneri pentru fabricile de Inteligenţă Artificială (IA), care vor fi construiete în Uniunea Europeană, au fost depuse de 15 state, conform întreprinderii comune EuroHPC, care gestionează apelul lansat în septembrie, arată un comunicat al Comisiei Europene, publicat pe 12 noiembrie.

România apare și ea pe listă, într-un proiect pe care-l pregătește Spania, împreună cu țara noastră, Portugalia și Turcia.

Cererea de propuneri va fi deschisă până la 31 decembrie 2025 şi va fi sprijinită de o contribuţie a UE de aproape un miliard de euro, din partea programului Europa digitală şi a programului Orizont Europa, şi de o finanţare egală din partea statelor membre.

Aceste fabrici AI Factories vor crea un ecosistem european pentru pregătirea modelelor avansate IA şi dezvoltarea de soluţii IA. Ele vor fi create în jurul reţelei UE de supercalculatoare de talie mondială de calcul european de înaltă performanţă (HPC) şi vor fi disponibile pentru o serie de utilizatori europeni, cum ar fi întreprinderile nou-înfiinţate, industria şi cercetătorii. Fabricile AI vor spori substanţial puterea de calcul pentru IA în Europa.

Propunerile de construire a unei fabrici IA în jurul unei existente sau a unui nou supercomputer adaptat la necesităţile IA au fost depuse de:

  • Finlanda (cu participarea Cehiei, Danemarcei, Estoniei, Norvegiei şi Poloniei)
  • Luxemburg, Suedia, Germania, Italia (cu participarea Austriei şi Sloveniei) şi Grecia
  • De asemenea, Spania pregăteşte o propunere cu participarea Portugaliei, României şi Turciei.

Propunerile depuse vor fi acum evaluate de un panel independent de experţi, primele fabrici IA selectate urmând să fie anunţate în decembrie şi lansate curând după aceea.

În septembrie, Comisia Europeană a lansat un apel pentru înfiinţarea unor fabrici de Inteligenţă Artificială (IA) pentru a stimula poziţia de lider a Europei în domeniul inteligenţei artificiale de încredere.

Potrivit Bruxelles-ului, fabricile IA vor reuni ingredientele esenţiale pentru succesul IA: puterea de calcul, datele şi talentul. Acestea îi vor ajuta pe dezvoltatorii de IA să îşi formeze modelele de IA generativă de mari dimensiuni utilizând supercalculatoarele EuroHPC şi oferind acces la servicii de date, de calcul şi de stocare.

Fabricile vor fi conectate în reţea în întreaga Europă, oferind un cadru european unic de colaborare în domeniul IA.

Cum vor colabora aceste AI factories

  • Fabricile IA vor fi conectate la iniţiativele statelor membre în domeniul IA, creând un ecosistem de IA dinamic.
  • Fabricile vor beneficia de instalaţiile de testare şi experimentare ale Europei şi de centrele de inovare digitală.
  • Fabricile de IA vor stimula dezvoltarea şi validarea aplicaţiilor industriale şi ştiinţifice ale IA în sectoare-cheie europene, cum ar fi asistenţa medicală, energia, automobilele şi transporturile, apărarea şi industria aerospaţială, robotica şi industria prelucrătoare, tehnologiile curate şi agri.
Alte articole importante
Ministrul Finanțelor: Bugetul României pe 2027 va fi dificil de construit. Se pierd finanțări din PNRR de 1,5% din PIB
Macroeconomie
Ministrul Finanțelor: Bugetul României pe 2027 va fi dificil de construit. Se pierd finanțări din PNRR de 1,5% din PIB
Bugetul României pentru 2027 va fi dificil de construit, în condițiile în care finanțările care nu vor mai putea fi atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă echivalentul a 1,5% din PIB, iar cheltuielile pentru apărare și programele europene de înzestrare trebuie incluse în planificarea bugetară, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. […]
Eurostat: România a înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la electricitate și gaze din UE în primul semestru
Macroeconomie
Eurostat: România a înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la electricitate și gaze din UE în primul semestru
România a consemnat cele mai mari creșteri ale prețurilor la electricitate și gaze naturale pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană în prima jumătate a anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. În timp ce prețurile medii la nivelul UE au scăzut pentru ambele categorii de energie, în România electricitatea s-a scumpit cu 51,6%, iar […]
Bursa de Valori București a încheiat săptămâna pe plus. BET a urcat cu 0,88%
Piață de Capital - Fonduri
Bursa de Valori București a încheiat săptămâna pe plus. BET a urcat cu 0,88%
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii, de vineri, 30 octombrie, în condițiile unor tranzacții totale de 102,76 milioane de lei, echivalentul a 19,23 milioane de euro. Principalul indice al pieței, BET, a avansat cu 0,88%, până la 35.129,76 puncte. Evoluția pozitivă a BVB s-a reflectat în […]
ANAF derulează un program de conformare voluntară pentru contribuabilii cu risc fiscal în domeniul TVA
Companii
ANAF derulează un program de conformare voluntară pentru contribuabilii cu risc fiscal în domeniul TVA
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat un program național de conformare voluntară prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA) sunt informați și îndrumați să verifice și să corecteze eventualele neconcordanțe înainte de inițierea unui control fiscal. Potrivit instituției, inițiativa urmărește prevenirea erorilor și creșterea conformării […]
Inteligența artificială în firmele din România: 62% o folosesc, dar numai 3,3% au integrat-o în procesele de lucru
Tehnologie
Inteligența artificială în firmele din România: 62% o folosesc, dar numai 3,3% au integrat-o în procesele de lucru
Inteligența artificială este deja utilizată de numeroase firme din România, însă în majoritatea cazurilor rămâne un instrument folosit ocazional, fără integrare în procesele interne și fără reguli clare de utilizare. Un studiu realizat pe 1.003 companii arată că 61,7% dintre firmele cu cel puțin zece angajați folosesc IA într-o formă sau alta, dar numai 13,5% […]
Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB. Sănătatea și pensiile primesc fonduri suplimentare
Macroeconomie
Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB. Sănătatea și pensiile primesc fonduri suplimentare
Prima rectificare bugetară din 2026 menține ținta de deficit bugetar la 6,2% din PIB, în condițiile în care veniturile estimate ale bugetului general consolidat scad cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile sunt reduse, per sold, cu 1,2 miliarde de lei. Proiectul publicat în transparență decizională de Ministerul Finanțelor prevede suplimentări importante pentru sănătate, pensii, […]