După câțiva ani în care angajații au experimentat o libertate fără precedent, lucrând, cu miile, de pe plaje tropicale sau din cafenele europene, valul nomazilor digitali începe să înregistreze un reflux. Presiunea revenirii la birou, încetinirea pieței muncii și reglementările tot mai stricte privind imigrarea semnalează o schimbare majoră: pentru mulți, a venit timpul să revină în țară.
„Globalizarea muncii nu dispare, dar intră într-o fază de normalizare”, spune Kate Hooper, analist la Migration Policy Institute. În Europa, de exemplu, angajatorii preferă acum să recruteze din rândul refugiaților din Ucraina decât să investească în angajarea expaților. Și pentru SUA, sistemele complicate de acordare a vizelor și temerile legate de legalitate devin obstacole majore.
În aceste condiții, mulți foști nomazi încep să se „așeze”, comentează Business Insider, într-o analiză a pieței muncii pentru cetățenii americani. Dintre cei care, până nu demult, „semnau condica” din Belize, unii se mută cu partenerii de viață în Atlanta, alții își cumpără case în Florida. Mai sunt și unii care nu se obișnuiesc cu ideea și fac pasul oficial către emigrare, obținând vize în Spania. Totuși, cei mai mulți se conformează. Până și mari împătimiți ai liberei circulații, cum ar fi Kristin Wilson, autoarea cărții „Digital Nomads for Dummies”, au renunțat la viața cu bagajele făcute.
„Metoda de lucru remote, promovată în perioada crizei sanitare, a fost complet contrară ritmului natural în care oamenii pot asimila schimbarea. Acum revenim la un nou punct de echilibru”, spune ea.
Nomadizii digitali nu dispar complet. Dar entuziasmul inițial începe să se topească. Într-o lume în care angajatorii au mai multă putere și nenumărate instrumente de control, entuziasmul pentru munca „de oriunde” e înlocuit de realism. Ca să nu mai vorbim și de faptul că, pentru americani, acel IP seducător din Columbia a început să devină o problemă.
William Fischer, fost nomad digital stabilit temporar în Peru, a fost nevoit să-și pună pe pauză turul motociclistic prin America de Sud în momentul în care a apărut o ofertă de nerefuzat, din partea unei companii fintech din SUA. Singura condiție: muncă exclusiv de la birou, în New York. Deși Fischer a încercat să negocieze un program hibrid, experiența sa remote nu a contat. A acceptat, atras de pachetul salarial și de beneficii.
„Din multe puncte de vedere, a fost un pas înapoi: costuri mari, taxe mai mari. Dar, am pariat pe echity”, spune el.
Shutterstock
Pandemia a declanșat o explozie a muncii la distanță. Apăruseră nenumărate tiuri de vize pentru nomazi digitali, țările turistice lansau campanii pentru a atrage lucrători mobili, iar laptopul devenise pașaportul perfect, care deschidea calea spre oriunde. Această libertate se estompează. Multe companii și-au rechemat angajații la birou, angajatorii își monitorizează tot mai atent angajații, iar imigrația devine tot mai birocratică.
Potrivit unei analize realizate de platforma Indeed, interesul candidaților pentru locuri de muncă în afara granițelor propriei țări a scăzut dramatic între 2024 și 2025. Cifrele arată că am revenit la nivelurile pre-pandemie. În SUA, Canada, Germania sau Australia, dinamica mobilității internaționale a muncii s-a diminuat vizibil.
„Piața muncii e mai lentă, costurile de trai au crescut, iar incertitudinile politice și economice descurajează relocarea”, explică Cory Stahle, economist Indeed.
Sectoarele afectate cel mai puternic? Tehnologia, arhitectura și profesiile bazate pe cunoaștere, adică exact domeniile de unde pornisese valul nomadismului digital.
Pentru mulți lucrători, devine mai sigur să rămână în propria țară. Arghya Das, consultant indian în lanțuri de aprovizionare, s-a întors acasă în 2020, sătul de procesul greoi de viză american. Acum, un prieten de-al său, concediat de Microsoft, se chinuie să-și păstreze viza și ipoteca în Seattle.
„Când ești concediat în propria țară, cel puțin poți să te întorci la părinți”, spune Das.
Potrivit unui sondaj realizat de Randstad pe 5.000 de angajați la nivel global, două treimi dintre respondenți prioritizează statutul de angajat standard în fața libertății de a lucra de oriunde. Mai mult de jumătate preferă să-și controleze programul de lucru, nu locația.
În ciuda legendelor, în realitate, puține companii permit cu adevărat munca „de oriunde”. Multe organizații au devenit mai vigilente, dezvoltă politici clare despre unde pot lucra angajații și pentru cât timp. Chestiunea nu ține doar de control, ci și de conformitate: taxe, vize, monitorizarea biometrică.
„Guvernele pot urmări mai ușor cine intră, cine iese, ce face fiecare, iar AI-ul își va face loc și aici”, avertizează Brendan Coggan de la Envoy Global.
Deși tot mai multe țări promovează vize speciale pentru nomazi digitali, acestea sunt greu accesibile, costisitoare și ineficiente pentru stilul de viață rapid, pe fugă, al nomazilor autentici. „Vizele sunt mai degrabă o strategie de marketing, nu o soluție de masă”, afirmă Hooper.
Între timp, firmele mari înlocuiesc relocările permanente cu călătorii de afaceri. E mai ieftin și, legal, mai sigur. Charlotte Wills, partener la firma Fragomen, notează: „Oamenii continuă să lucreze din alte țări, dar temporar, pentru motive clare, înainte să revină acasă”.