Sonda solară Parker scrie istorie: oferă cele mai apropiate imagini ale Soarelui și dezvăluie originea vântului solar

Sonda solară Parker a NASA a sfidat gravitația și radiația solară și trimite imagini și date fără precedent, capabile să rescrie toate manualele de fizică solară și să protejeze tehnologia modernă de amenințările nevăzute ale „vremii spațiale”.

NASA a publicat, în premieră, cele mai apropiate imagini realizate vreodată ale Soarelui, captate de sonda solară Parker la doar 6,1 milioane de kilometri de suprafața solară. Misiunea, aflată la limita imposibilului tehnologic, a oferit perspective spectaculoase asupra vântului solar și a mecanismelor care influențează întregul sistem solar, inclusiv viața și tehnologia de pe Pământ, scrie science.NASA.gov.

„Sonda solară Parker ne-a transportat din nou în atmosfera dinamică a celei mai apropiate stele a noastre. Asistăm la locul unde încep amenințările spațiale pentru Pământ, cu propriii noștri ochi, nu doar cu modele. Aceste date noi ne vor ajuta să ne îmbunătățim semnificativ predicțiile pentru vremea spațială, pentru a îmbunătăți siguranța astronauților noștri și protecția tehnologiei noastre, aici pe Pământ și în tot sistemul solar”, a precizat Nicky Fox, administrator asociat al Directoratului Stiințific al Misiunii.

România revine la Eurovision după doi ani de absență, dar tot nu reușește să-și achite taxele

15:45

Înțelepciunea de viață finlandeză care ne-ar putea salva pe toți

14:55

Sonda solară surprinde Soarele la cea mai mică distanță din istorie și dezvăluie originile vântului solar

În perioada de vârf a misiunii, pe 24 decembrie 2024, sonda a traversat coroana solară – stratul exterior al Soarelui – folosindu-se de instrumentul său-cheie, WISPR (Wide-Field Imager for Solar Probe), pentru a fotografia și monitoriza în detaliu structuri și fenomene invizibile de pe Pământ.

Noile imagini dezvăluie nu doar coroana solară, ci și vântul solar, fluxul continuu de particule încărcate electric care străbate sistemul solar cu viteze uluitoare și poate genera atât aurore polare, cât și perturbări tehnologice majore. În plus, datele surprind frontiera magnetică cunoscută drept „foaia de curent heliosferic” și, în premieră, coliziunea spectaculoasă a mai multor ejecții coronale de masă (CME).

„În aceste imagini, vedem practic cum ejecțiile coronale de masă se adună una peste alta. Folosim aceste date pentru a afla cum se combină CME-urile, ceea ce poate fi important pentru vremea spațială”, a precizat Angelos Vourlidas, om de știință pentru instrumentul WISPR.

Aceste coliziuni între CME (coronal mass ejection – ejecție coronală de masă) pot schimba traiectoria norilor de particule și pot accelera particule încărcate, sporind riscul pentru astronauți, sateliți și rețelele terestre de comunicații. Observațiile sondei solare Parker permit pentru prima dată modelarea cu precizie a acestor fenomene periculoase.

De la teorie la confirmare cum ia naștere vântul solar

Vântul solar a fost teoretizat în 1958 de Eugene Parker, omul de știință al cărui nume îl poartă sonda. Chiar dacă la acea vreme teoriile sale au fost primite cu scepticism, sonda solară Parker le confirmă și le detaliază fără precedent, apropiindu-se de Soare de zeci de ori mai mult decât orice altă misiune.

La o distanță de 23,6 milioane de kilometri, sonda a descoperit „fire” magnetice denumite „switchbacks”, care apar în număr mult mai mare decât se credea. La 13 milioane de kilometri, s-a confirmat că granița coroanei solare este mult mai complexă și neregulată. S-a constatat, de asemenea, că vântul solar rapid își are originea în regiuni vizibile ale Soarelui unde apar pâlnii magnetice.

Dar adevărata enigmă rămâne vântul solar lent – un flux de particule mai dens, mai neregulat, dar capabil să provoace furtuni spațiale majore.

„Marea necunoscută a fost: cum este generat vântul solar și cum reușește acesta să scape de uriașa atracție gravitațională a Soarelui? Înțelegerea acestui flux continuu de particule, în special a vântului solar lent, este o provocare majoră, mai ales având în vedere diversitatea proprietăților acestor fluxuri dar cu sonda solară Parker, suntem mai aproape ca niciodată de a descoperi originile și felul în care evoluează”, a spus omul de știință Nour Rawafi.

Două tipuri de vânt solar lent: origini distincte și implicații pentru „weather spațial”

Până la sonda solară Parker, observațiile de la distanță sugerau că există două tipuri de vânt solar lent, diferențiate prin comportamentul câmpului lor magnetic: unul alvenic, cu mici variații magnetice, și unul non-alvenic, fără aceste schimbări. Datele sondei confirmă această ipoteză și oferă indicii despre sursa fiecăruia: vântul non-alvenic pare a proveni din structuri uriașe numite „streameri-cască”, iar cel alvenic din „găuri coronale”.

Vântul solar lent este esențial pentru înțelegerea furtunilor spațiale de intensitate medie, care pot rivaliza uneori cu cele produse de CME-uri. În prezent, sonda solară Parker continuă să adune date-cheie, urmând să realizeze următoarea apropiere record pe 15 septembrie 2025.

„Nu avem încă un consens final, dar avem o mulțime de date noi și incitante”, a spus Adam Szabo de la NASA Goddard Space Flight Center.

Sonda solară Parker nu înseamnă doar recorduri tehnologice, ci și începutul unei noi epoci pentru știința solară și siguranța civilizației noastre hiper-conectate, aflată la mila forțelor invizibile ale Soarelui.