Care sunt planurile naționaliștilor pentru economia Europei

„Decidem noi dacă mâncăm carne, dacă luăm avionul sau dacă ne cumpărăm o mașină pe benzină. Nu decide Bruxelles-ul”, spune manifestul Partidului Olandez al Libertății (PVV), o formațiune de extremă dreaptă, cunoscută pentru pozițiile anti-imigrație, pentru euroscepticism și pentru declarații critice față de islam. Deși pare să câștige cu adevărat teren, pe fondul crizelor din economia europeană, extrema dreaptă se lovește de propriile contradicții: vrea să reducă imigrația, dar sunt deja decade de când economiile europene nu mai pot respira fără migranți. Promite să reducă vârsta de pensionare, dar asta ar apasă și mai greu pe bugete deja sufocate, riscând să adâncească deja temutele deficite naționale. Încurajează natalitatea cu promisiunea unor ajutoare generoase, ignorând faptul că, astfel, costurile fiscale explodează. Se opune obiectivelor verzi, dar, o dată ajunsă la putere, descoperă că tranziția energetică e inevitabilă. Retorica aceasta conservatoare este, de fapt, o cursă între populism și realitățile economice, spun analiștii. 

Votul de pe 8 septembrie din Franța readuce în discuție un subiect fierbinte

Pe măsură ce se apropie votul din parlamentul francez, tot mai mulți analiști readuc în discuție oferta dreptei — cu atât mai mult cu cât nu e deloc exclus ca, la un moment dat, să ajungă cu adevărat la putere. Dacă guvernul francez va eșua la moțiunea de cenzură din 8 septembrie, la Paris vom vorbi, curând, de un nou prim-ministru. Acesta va trebui să înfrunte Adunarea Națională (RN), un partid de extremă dreapta aflat pe primul loc în sondaje, de data aceasta cu un avans considerabil. Franța nu este o excepție: extrema dreaptă este în ascensiune în întreaga Europă. Frații Italiei (Fratelli d’Italia – FdI) guvernează deja, partidul Lege și Justiție (PiS) deține președinția Poloniei. Reform UK conduce în sondaje în Marea Britanie. În Germania, Alternativa pentru Germania (AfD) este la egalitate cu conservatorii și există pericolul ca ponderea să se schimbe.

Nu există un factor unic care să explice succesul extremei drepte, dar declinul economic al Europei a contribuit, fără îndoială, la acest parcurs, se arată într-o analiză The Economist. Inflația, tăierile din serviciile publice și tranziția verde costisitoare alimentează cauza de dreapta. Pe termen lung, nu prea sunt motivele de optimism, de vreme ce prognozele sugerează că producția pe continent nu va crește cu mult peste 1% pe an în viitorul apropiat. Economia germană este în derivă, în ciuda faptului că guvernul a relaxat regulile fiscale. America a impus deja tarife de 15% pentru importurile din Uniunea Europeană și există oricând riscul să crească mai mult, comentează sursa citată. Totodată, un val de produse chinezești ieftine amenință să ia cu asalt afacerile europene. Asta în timp ce numărul pensionarilor crește, iar natalitatea este peste tot în scădere.

Energia nucleară redevine o industrie în plină expansiune. „E mai ceva ca în anii ’60!”

13:11

Implementarea euro digital va costa între 2,8 și 5,4 miliarde de euro

12:35

Foto: Unsplash

Cum ar aborda guvernele de extremă dreapta această situație?

The Economist a analizat manifestele, discursurile și politicile formațiunilor europene de dreapta și concluzionează că mișcarea a devenit mai moderată din punct de vedere economic, pe măsură ce s-a maturizat. Dar tot nu oferă speranțe de reforme care să stimuleze creșterea. În schimb, partidele promit sprijin generos pentru familiile tinere și pentru pensionari, adică exact segmentele care reprezintă baza lor electorală. Riscul major este, așadar, deteriorarea poziției fiscale a Europei — posibil declanșând o confruntare puternică cu piața obligațiunilor și cu Banca Centrală Europeană (BCE).

În trecut, partidele de extremă dreapta din Europa promovau o agendă amplă și incoerentă: amestecau idei ale stângii tradiționale cu viziuni libertariene despre reduceri de taxe și despre dereglementare, comentează sursa citată. „La început eram eterogeni în politicile economice, dar a existat o evoluție clară spre o poziție mai consecventă”, spune Leif-Erik Holm, membru AfD în Bundestag, citat de The Economist. Astăzi, extrema dreaptă s-a coalizat în jurul unui program conservator, care combină sprijinul calificat pentru piețele libere cu ajutoare generoase pentru anumite categorii.

„Un schimb organizat de populații, menit să înlocuiască baza culturală”

Din retorica formațiunilor de dreapta, ai putea crede că doresc să reducă imigrația, comentează sursa citată. Pe 9 iunie, Viktor Orbán, premierul Ungariei, a numit politica europeană privind migrația „un schimb organizat de populații, menit să înlocuiască baza culturală”. Problema este că economia Europei depinde de migranți. Fără noii veniți și fără orele muncite de lucrători străini, producția Spaniei ar fi stagnat între 2019 și 2024. Cea a Germaniei ar fi scăzut cu 6%.

Pentru că acesta este un argument cât se poate de rațional, când extrema dreaptă ajunge la putere sau când capătă influență, imigrația continuă, de fapt, neîntreruptă. După Brexit, numărul celor veniți din UE în Marea Britanie a scăzut, dar per total a crescut. În Polonia, sub PiS, imigrația a crescut de la 86.000 în 2015 la 224.000 în 2021, apoi a explodat – după invazia Rusiei în Ucraina. Giorgia Meloni, premierul Italiei, a aprobat recent 500.000 de noi permise de muncă pentru următorii trei ani, care se adaugă celor 450.000 aprobate în ultimii trei ani.

În loc să reducă imigrația, multe partide — inclusiv RN în Franța — preferă să le facă migranților viața mai grea. Multe caută să copieze vechile scheme germane pentru „lucrători invitați”, adică să aducă străini, fără a le oferi aceleași drepturi și servicii ca nativilor sau fără a-i integra în mod real în societate. Jordan Bardella, președintele RN, vrea „preferințe naționale” în anumite domenii, cum ar fi pentru servicii publice, locuri de muncă și locuințe, și mai dorește și să facă mai dificil procesul de obținere a cetățeniei. Recent, Meloni i-a încurajat pe alegători să absenteze de la un referendum care ar fi redus perioada de rezidență necesară pentru cetățenie de la zece, la cinci ani.

Foto: Unsplash

Extrema dreaptă își manifestă euroscepticismul mai subtil decât altădată

Cândva, extrema dreaptă ar fi presat pentru ieșirea mai multor țări din blocul comunitar. În ultima vreme, însă, multe partide, inclusiv Partidul Libertății (PVV) din Olanda și RN, au renunțat la acest obiectiv. Altele, precum AfD, sugerează că amenințările că vor părăsi zona euro sunt mai mult de fațadă. În schimb, aceste partide vor să reformeze UE din interior. „Nu vrem să părăsim masa. Vrem să terminăm jocul și să câștigăm, să luăm puterea în Franța și în Europa și să o dăm înapoi poporului”, a spus Marine Le Pen, cea mai cunoscută politiciană RN. Holm, de la AfD, vrea mai multe decizii descentralizate, la nivel național: „Reguli comune sunt în blocul comunitar sunt bune, dar fiecare țară trebuie să fie de acord cu aceste reguli”.

Deși s-au împăcat cu UE, partidele de extremă dreaptă critică în continuare acordurile comerciale care presupun cooperare pe migrație sau reglementările care reduc protecția pentru fermieri, continuă sursa citată. Se opun unui acord aflat în proces de ratificare între UE și blocul latino-american Mercosur. Politica comercială agresivă a lui Donald Trump stârnește iritare, deși politicienii de extremă dreaptă tind să dea vina pe UE pentru consecințe. „Acordul comercial încheiat de Ursula von der Leyen cu Donald Trump este un fiasco politic, economic și moral”, a scris Le Pen.

Schimbările climatice – o temă fierbinte în războiul politic

Multe partide de extremă dreaptă adoptă o poziție dură față de schimbările climatice, opunându-se, de pildă, obiectivelor net-zero. „Decidem noi dacă mâncăm carne, dacă luăm avionul sau dacă ne cumpărăm o mașină pe benzină. Nu decide Bruxelles-ul”, scrie în manifestul PVV. Totuși, când ajunge la putere, drepta tinde să își schimbe tonul. Meloni, de exemplu, a facilitat investițiile verzi și a simplificat reglementările. La rândul său, PiS este un susținător al energiei nucleare și al extinderii rețelelor de energie regenerabilă.

Moderația economică este binevenită, dar lipsesc politicile care să stimuleze creșterea, comentează The Economist. Se vorbește împotriva migrației, iar schemele de tip „lucrători invitați” ar putea face imigrația mai acceptabilă din perspectivă politică. Dar ar împiedica migranții să își atingă potențialul economic. De asemenea, o Uniune Europeană care ar transfera mai multă putere statelor membre ar deveni și mai rigidă. Un studiu recent al Parlamentului European a concluzionat că o integrare mai mare a pieței serviciilor ar putea crește comerțul intern anual la 8-10% din PIB până în 2032, față de nivelul actual de 6,3%. Dar asta ar necesita legislație comună, iar asta ar încălca suveranitatea națională. Acordurile comerciale care exclud agricultura sau concesiile privind migrația ar avea valoare minimă.

Foto: Unsplash

Copii și vârsta de pensionare – alte subiecte de divergență

Partidele de extremă dreaptă vor să-i răsplătească „cei din interior pentru contribuțiile lor”, spune Jérémie Gagné de la centrul de cercetare More in Common. Pensionarii se încadrează perfect în această descriere. PiS a anulat reforma care ridica vârsta de pensionare la 67 de ani, revenind la 65 pentru bărbați și 60 pentru femei. Meloni vrea să facă ceva similar în Italia.

Societățile îmbătrânite au nevoie de mai mulți copii, dacă tot vor să evite migrația, iar extrema dreaptă oferă beneficii generoase în acest sens. În Polonia, alocația pentru copii Family 500+, introdusă de PiS în 2016, a fost majorată de la 500 zloți (140 $) la 800 zloți pe lună. Marlena Maląg, fost ministru al familiei din PiS, spunea, în 2021, că planul său demografic se bazează pe „politici pro-familie, nu pe migranți”. În Marea Britanie, Reform vrea să elimine limita de doi copii pentru creditul universal, principalul ajutor social al țării. AfD promite o subvenție la pensie de 20.000 € (23.000 $) pe care părinții ar urma să-l primească pentru fiecare copil pe care îl au.

Viziunea dreptei e scumpă și antrenează deficit

În Italia, Meloni conduce strict. A evitat orice conflict cu Comisia Europeană, de la care Italia urmează să primească 54 de miliarde €, din fondurile de redresare post-pandemie. În alte părți, politicile extremei drepte ar costa sume colosale, scrie The Economist. În februarie, Institutul Economic German și Institutul German de Cercetări Economice au calculat că strategia AfD ar adăuga între 150 și 180 de miliarde € la deficit, care anul trecut era oricum de 120 de miliarde €. The Economist calculează că planurile Reform ar adăuga costuri de aproximativ 200 de miliarde £ pe an și ar economisi doar 100 de miliarde £ (reducerile de taxe reprezentând cea mai mare parte a deficitului). Ideea că reducerea cheltuielilor cu migranții ar aduce economii majore este grotesc exagerată, comentează sursa citată.

În Franța, planurile RN ar adăuga un deficit mai puțin alarmant, de doar 14 miliarde €, potrivit unor calcule publicate anul trecut de Fundația think-tank iFRAP. Totuși, investitorii sunt neliniștiți. Costurile de împrumut ale Franței sunt acum la același nivel cu cele ale Italiei, din cauza paraliziei politice privind reducerea deficitului de 5,4% din PIB. Un guvern condus de RN pare puțin probabil să îl reducă. Alte partide de extremă dreaptă s-ar confrunta cu probleme similare, dacă nu chiar mai grave. Fără o creștere economică susținută, perspectivele fiscale ar fi sumbre chiar și dacă ar limita cheltuielile. În timp, asta ar putea duce la o confruntare cu BCE, care sprijină datoria publică europeană. Ar pune, de asemenea, guvernele de extremă dreaptă unele împotriva altora.

Foto: Unsplash

Dreapta greșește în al doilea mandat?

Mai îngrijorător este ce urmează; „Nu vă lăsați păcăliți de primul mandat”, avertizează Christoph Trebesch, de la Institutul Kiel, un think-tank, citat de The Economist. Trebesch a studiat guvernele de extremă dreaptă începând cu 1945 și a descoperit că, pe o perioadă de 15 ani, acestea au redus PIB-ul per persoană cu peste 10%, în medie, comparativ cu moderații. „Există riscul de a favoriza firmele conectate politic, construind o oligarhie paralelă, care nu are interes într-o piață liberă și competitivă”, adaugă Trebesch. „Este un tipar constant”. Chiar dacă extrema dreaptă guvernează relativ rezonabil în primul mandat, pagubele vor fi făcute în cele din urmă, în cel de-al doilea. Reformele de care Europa are urgent nevoie nu vor fi realizate cu o viziune de dreapta, susține sursa citată.