Ce ne facem cu lumea asta obsedată de statut?

Deși a căpătat conotații negative în lumea contemporană, statutul este, de fapt, un mecanism evolutiv fundamental, important atât pentru oameni, cât și pentru animale: păsările, albinele sau cimpanzeii, cu toate respectă o ierarhie în cadrul grupurilor. În cazul oamenilor, ierarhiile apar chiar foarte devreme: la doi ani, copiii formează grupuri ierarhice. La patru ani, pot identifica cine are mai multă influență. Creierul folosește modelul de statut pentru a simplifica deciziile complexe și pentru a economisi resurse cognitive. Este, dacă vreți, un fel de ghid practic în societate. În lumea contemporană, o lume dominată de regula „winner-takes-most”, statutul oferă nu doar avantaje, ci are și un efect cumulativ, perpetuând un model care consolidează inegalitatea. Platformele digitale și piețele globale amplifică această dinamică, de vreme ce concentrează atenția și resursele asupra celor cunoscuți, a celor deja consacrați. Înțelegerea statutului devine esențială pentru a naviga eficient prin lumea modernă și pentru a înțelege relațiile sociale și economice contemporane. Bloomberg pune în discuție goana după statut în noua eră digitală, pornind de la cea mai recentă carte a lui Toby Stuart, o lucrare împărțită în două fire argumentative: pe de o parte, e un ghid practic și atractiv despre cum să înțelegem și să folosim statutul. Pe de altă parte, e o critică asupra modului în care ierarhiile de statut amplifică inegalitatea și afectează integritatea morală.

Deus ex machina a devenit o expresie la modă, care inspiră nume de filme, branduri de haine și reflecții întunecate despre universul tehnologic. Expresia, însă, vine din teatrul clasic: atunci când o intrigă părea imposibil de rezolvat, dramaturgul aducea, brusc, un zeu cu o macara, pentru a salva personajele sau chiar pentru a anula vreun deznodământ grav, cum ar fi, de pildă, moartea. Momentul pe care-l trăim acum seamănă destul de mult cu o asemenea scenă, comentează Bloomberg: avem probleme complexe și căutăm să aducem, cu o macara, diverși zei să le rezolve. Ne întrebăm dacă productivitatea economică se va relansa, dacă politica civilizată poate redeveni o regulă, dacă putem garanta un venit de bază universal și dacă locurile noastre de muncă sunt în siguranță. Panica se spulberă atunci când zeul intră în scenă: mulți cred că inteligența artificială ar putea fi soluția universală. Deocamdată, nu știm. Este o poveste nouă și încă incertă. Dar discuția despre AI funcționează. Măcar ca un final uimitor de spectacol.

Un studiu de caz pentru acest fenomen este cartea „Anointed: The Extraordinary Effects of Social Status in a Winner-Take-Most World”, apărută la Simon & Schuster pe 2 septembrie și semnată de Toby Stuart, profesor la UC Berkeley. În mare parte, volumul este dinamic, informativ și echilibrat, comentează Bloomberg. Ultimele zece pagini, însă, devin, brusc, dominate de inteligența artificială, exact când reflecția morală despre statut devenea mai complexă.

România are al doilea cel mai mic raport taxe/PIB din UE. Veniturile fiscale europene au crescut cu 401 miliarde de euro în 2025

15:33

Datoria marilor companii de tehnologie pentru investițiile în AI poate pune presiune pe piețele europene de obligațiuni. Oferta ar putea crește cu 83% în 2027

14:06

Foto: Unsplash

Cum funcționează statutul

Mintea umană a evoluat să utilizeze statutul ca mecanism de organizare socială. Stuart se concentrează pe ceea ce numește „Marea Schimbare”, și anume modul în care societatea s-a obișnuit să evalueze valoarea unui obiect, dar nu prin meritele sale intrinseci, ci prin prestigiul persoanelor sau a grupurilor care sunt asociate cu el. Un tablou, spune Stuart, ar putea valora de 400 de ori mai mult dacă i-ar fi atribuit lui Rembrandt și nu unui elev al său. Autorul vorbește mult și despre vinuri. Exemplele sunt savuroase, dar Stuart subliniază că „ungerile” de statut nu se limitează la consumul de lux. „Sistemul statutului este un mijloc central prin care societatea noastră alocă resursele rare”, scrie el. „Agenții ungerii” ar putea fi criticii, premiile, clasamentele și susținerea publică, tot felul de vectori care pun statutul „în mișcare”. O caracteristică aproape magică este că, odată ce ai statut, îl poți oferi fără să-l pierzi.

Efectul Matei și economia „winner-takes-most”

Statutul este mai important ca oricând în lumea de azi, în care „câștigătorul ia aproape tot”, spune Stuart. Cei care dețin statut, pot obține acum avantaje cumulative. L-am putea numi „Efectul Matei”, dacă ne gândim la unul dintre cele mai sever versete din Biblie: „Celui care are i se va da și va avea de prisos”. „Iar celui ce nu are i se va lua și ce are”.

Acceleratorii contemporani ai acestui efect sunt piețele globale digitalizate, spune autorul. Spre deosebire de visul inițial al internetului, care promitea atenție pentru „cei mulți”, realitatea demonstrează că unșii concentrează, de fapt, mai multă influență. Un restaurant cu trei stele Michelin din Provence atrage clienți din New Jersey. Taylor Swift este omniprezentă și acesta e motivul principal pentru care va rămâne omniprezentă.

Avantajele cumulative sunt, de obicei, rezultatul unor ungeri inițiale, mai degrabă decât al valorii intrinseci. Stuart atribuie succesul „rochiei negre” doar lui Coco Chanel, care s-a asociat cu ea în 1926, ignorând total atractivitatea practică și sofisticată a acestei piese vestimentare. În schimb, coafura bob lansată de aceeași Chanel nu a rezistat la fel de bine gloriei.

Foto: Unsplash

Partea întunecată a ungerii

Unșii de astăzi acumulează mai mult statut, avere și resurse decât ar merita, spune Stuart. Și mai grav, există riscul ca cei unși să fie și cei mai toxici dintre noi, narcisiști maligni – spune autorul, menționând câteva exemple celebre, cum ar fi Adam Neumann și Elizabeth Holmes.

Fraudele „au erodat bazele intelectuale și probatorii ale legitimității meritocratice a sistemului de statut actual”, spune el. Mai rău, cei unși conduc instituții pe care toți le percep din ce în ce mai mult ca elitiste, capricioase, capturate de interese particulare. Într-o astfel de lume, „ungerea înlocuiește meritul cu poziții identitare în ierarhii, iar acesta este principalul criteriu pentru acces la resurse și oportunități”.

Deus ex machina: AI ca soluție finală

Poate că ar trebui să acceptăm că lumea va fi așa de acum începând. Cei care au, vor avea mai mult, iar ceilalți, vor pierde și puținul agonisit. Și, atunci, ar trebui să ne așteptăm să apară deus ex machina la final. „Sistemele AI, dacă sunt concepute atent, ar putea revoluționa modul de alocare a oportunităților”, scrie Stuart. Spre deosebire de oameni, algoritmii pot fi testați riguros pentru bias, monitorizați pentru echitate și ajustați – dacă apar probleme.

Poate că AI nu va elimina prestigiul pedigree-ului, dar poate că-l va „șlefui puțin”. Stuart vede un viitor apropiat în care asistenții AI, indiferenți la branduri sau la influențe de marketing, ne vor ajuta să cumpărăm pantofi sau să alegem cereale pe criterii nutriționale personalizate. El consideră că această democratizare va schimba modul în care se formează și funcționează ierarhiile de statut. „Întrebarea nu e dacă AI va nivela terenul, ci când”, scrie el.

O speranță naivă?

Deși ne dorim o societate mai justă, pare naiv să credem că AI va garanta o soluție morală, mai dreaptă decât a reușit să o facă un sistem al statutului – o formă de organizare dezvoltată în sute de mii de ani. Speranța e cu atât mai deșartă cu cât tocmai urmele acestui sistem sunt folosite pentru a antrena inteligența artificială.

„Deus ex machina” poate fi un final banal pentru o piesă, dar acolo dramaturgul e cel care decide ce se întâmplă. Cu AI, depășim paradigma „zeii din mașini” către contemporanul „zeii sunt mașini”. Zeii nu sunt controlați de dramaturg acum. Nu sunt controlați de nimeni. Și tocmai de aceea, nimeni nu știe cum se va încheia această poveste.