Prima pagină » CONAF: Antreprenorii au nevoie de reguli predictibile pentru a putea investi

CONAF: Antreprenorii au nevoie de reguli predictibile pentru a putea investi

Antreprenorii au nevoie de un cadru legislativ și fiscal predictibil, care să le permită să își planifice investițiile și dezvoltarea pe termen lung, iar impredictibilitatea afectează direct deciziile privind investițiile, angajările, finanțarea și ritmul de creștere al companiilor, au subliniat participanții la Forumul Național „De Vocație Antreprenoare”, organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) la Sibiu.

Potrivit CONAF, mediul de afaceri se confruntă cu multiple surse de incertitudine, de la modificări legislative și fiscale până la instabilitate politică, secetă, relația cu instituțiile statului și problemele de competitivitate. În acest context, organizația face diferența între riscul asumat în mod firesc de antreprenor și impredictibilitatea care apare atunci când se schimbă condițiile pe baza cărora au fost luate deciziile de business.

Impredictibilitatea influențează investițiile

„Riscul aparține antreprenoriatului. Poate fi evaluat, prețuit și asumat. Impredictibilitatea intervine însă atunci când se modifică tocmai datele pe baza cărora riscul fusese calculat”, se arată într-un comunicat al CONAF. Efectele se traduc, în cazul companiilor, prin investiții amânate, planuri reconsiderate și resurse financiare mai greu de alocat pe termen lung.

În cadrul forumului, Aura Ozbay, mentor în leadership aplicat și dezvoltarea echipelor, membră în board-ul Sultan România și vicepreședinte CONAF Prahova, a vorbit despre necesitatea transformării antreprenorului din executant în strateg. Potrivit acesteia, concentrarea permanentă asupra problemelor operaționale poate limita capacitatea fondatorului de a se ocupa de direcția companiei, de obiective, de echipă și de măsurarea progresului.

Trecerea către un rol strategic presupune nu doar delegarea unor sarcini, ci construirea unei organizații în care deciziile și responsabilitățile să nu depindă în permanență de fondator, a explicat Ozbay.

Fiscalitatea, între reguli și decizii de business

Componenta fiscală a fost abordată de Gabriel Biriș, co-managing partner al Biriș Goran și vicepreședinte CONAF, care a analizat, într-un workshop, mai multe situații cu impact asupra companiilor. Printre temele discutate s-au numărat regimul TVA aplicabil întreprinderilor mici, plafonul de 395.000 de lei, anularea codului de TVA, structurile de holding și consolidarea fiscală.

Biriș a subliniat necesitatea evaluării fiscalității nu doar prin nivelul taxelor, ci și prin efectele concrete ale regulilor asupra companiilor, făcând referire și la studiile lansate de The Tax Institute.

Hildegard Brandl, director UNITH2B Architects și vicepreședinte CONAF, a pus accentul pe ritmul dezvoltării unei companii. În opinia sa, construcția unui business este rezultatul unor pași succesivi, care produc creștere în timp, fiind necesare atât răbdarea pentru dezvoltare, cât și capacitatea de a accelera atunci când apar oportunități.

Succesiunea, o nouă provocare pentru antreprenori

Dezbaterea forumului i-a reunit pe Theodora Popa, Tatian Diaconu, Daniela Marișcu, Ionuț Coste și Raluca Munteanu, care au discutat despre vulnerabilitățile antreprenorilor, succes, decizii greșite și costurile acestora.

Tatian Diaconu a atras atenția asupra unei schimbări importante pentru mediul de afaceri din România: apariția primei generații de fondatori ale căror companii au ajuns la maturitatea necesară pentru a fi transferate către generația următoare. În acest context, educația, succesiunea și gestionarea succesului devin teme importante pentru antreprenori.

CONAF: Reziliența nu poate compensa impredictibilitatea

Președintele fondator al CONAF, Cristina Chiriac, a subliniat că reziliența antreprenorilor nu trebuie confundată cu obligația acestora de a suporta permanent un mediu impredictibil.

„Antreprenorul își asumă riscul. Este parte din natura antreprenoriatului. Impredictibilitatea este altceva. Reziliența antreprenorului nu poate deveni modelul de funcționare al unei economii”, a afirmat Chiriac.

CONAF a anunțat că va continua componenta de observare a deciziilor antreprenoriale în următoarele orașe din cadrul seriei „De Vocație Antreprenoare”: Piatra Neamț, Arad și Ploiești. Demersul urmărește să observe în timp modificările deciziilor antreprenorilor privind investițiile, angajările, tehnologia, finanțarea și dezvoltarea, fără ca etapa pilot de la Sibiu să fie considerată, separat, o cercetare reprezentativă.

CONAF are 33 de sucursale, trei federații, 18 patronate și 55 de asociații, reunind, potrivit organizației, aproximativ 15.000 de companii și peste 245.000 de angajați.

Alte articole importante
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]
Bursa de Valori București a închis pe minus ședința de luni. Tranzacțiile au depășit 225 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis pe minus ședința de luni. Tranzacțiile au depășit 225 de milioane de lei
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat în scădere ședința de tranzacționare de luni, 2 noiembrie, în timp ce valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 225,6 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 42,3 milioane de euro. Majoritatea indicilor principali au înregistrat pierderi, iar cele mai mari scăderi individuale au fost consemnate de acțiunile Rompetrol […]
CFA România: Economia României ar putea scădea cu până la 1% în 2026. Riscul de recesiune persistă și anul viitor
CFA România: Economia României ar putea scădea cu până la 1% în 2026. Riscul de recesiune persistă și anul viitor
Economia României ar putea înregistra o contracție de până la 1% în 2026, iar riscul de recesiune s-ar putea menține și în 2027, când creșterea economică ar putea fi cuprinsă între zero și 0,5%, estimează Adrian Codirlașu, președintele CFA România. Prognoza sa este semnificativ mai pesimistă decât estimările care indică o creștere de aproximativ 2% […]
ARB: România se confruntă cu o criză de creditare. „Măsurile în relația cu creditorii sunt punitive și ostile”
ARB: România se confruntă cu o criză de creditare. „Măsurile în relația cu creditorii sunt punitive și ostile”
România se confruntă cu o criză de creditare, iar politicile aplicate în relația cu creditorii transmit un mesaj de adversitate, susține Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB). Acesta avertizează că nivelul ridicat al taxelor suportate de bănci afectează condițiile în care sistemul financiar poate susține economia și atrage atenția asupra scăderii […]
Germania vrea să devină o „națiune suverană în AI” până în 2030. Berlinul pregătește 18 măsuri pentru recuperarea decalajului față de SUA și China
Tehnologie
Germania vrea să devină o „națiune suverană în AI” până în 2030. Berlinul pregătește 18 măsuri pentru recuperarea decalajului față de SUA și China
Germania își propune să recupereze teren în competiția globală pentru dezvoltarea inteligenței artificiale și să devină o „națiune suverană a IA” până în 2030, însă planul pregătit de guvern nu clarifică deocamdată sursele de finanțare. Strategia include 18 măsuri pentru dezvoltarea infrastructurii de calcul, consolidarea industriei semiconductorilor, extinderea utilizării IA în companii și automatizarea administrației […]