EXCLUSIV. Grigore Horhoianu, PhD în fizică nucleară despre retehnologizarea U1 de la Cernavodă: O provocare majoră pentru România. Tehnologia CANDU și-a atins limitele de atractivitate economică și tehnică

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă, estimată la 1,9 miliarde de euro, este „un caz sensibil pentru România”, apreciază Grigore Horhoianu, PhD în fizică nucleară și fost cercetător științific principal gradul I la ICN (Institutul de Cercetări Nucleare), într-o amplă analiză exclusivă pentru Puterea Financiară. Unitatea 1, bazată pe un reactor nuclear de tip CANDU, funcționează din 1996 și intră acum în a doua etapă a unui proces complex și extrem de costisitor de retehnologizare, obligatoriu după 30 de ani de funcționare.

Reamintim că în decembrie 2024 compania de stat Nuclearelectrica a semnat contractul de Inginerie, Procurare și Construcție (EPC) pentru avansarea retehnologizării Unității 1 a CNE Cernavodă, cu o valoare estimată de 1,9 miliarde de euro, alături de consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation și Korea Hydro & Nuclear Power Co.

De asemenea, Guvernul României a adoptat, în ședința din 14 iulie 2025, HG privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu module de tip MACSTOR 400″.

Viața prelungită artificial: ce s-ar întâmpla cu economia și societatea dacă oamenii ar trăi sute de ani

11:07

Cercetătorii confirmă: „work from home” te face mai fericit

10:27

Pe 25 iulie, compania de stat a anunțat, potrivit documentelor convocatorului AGEA, că intenționează să  contracteze o finanțare de 540 de milioane de euro de la un sindicat bancar condus de J.P. Morgan, sumă destinată acestui proiect. Decizia urmează să fie votată de acționari în ședința extraordinară programată pentru 3 septembrie 2025.

„O lucrare extrem de complexă, costisitoare și dificil de realizat”

Unitatea 1 a livrat până în prezent 127 milioane MWh, ceea ce reprezintă 9% din consumul la nivel național în 25 ani. Societatea Naționala Nuclearelectrica S.A. – Sucursala CNE Cernavodă deține un număr de 2 unități nuclearoelectrice în funcțiune. Fiecare unitate are câte un turbogenerator care, potrivit Nuclearelectrica, furnizează o putere electrică de 706.5 MWe, pentru U1, respectiv 704.8 MWe pentru U2, utilizând aburul produs de câte un reactor nuclear de tip CANDU-PHWR600. Operarea celor două reactoare de la Cernavodă asigură în prezent aproximativ 20% din necesarul de energie al României, iar oprirea programată a Unității 1 va duce la un deficit anual estimat de aproximativ 5.000 GWh.

Retehnologizarea este, însă  „ o lucrare extrem de complexă, costisitoare și dificil de realizat în actualul context național, o lucrare comparabilă ca dificultate și cost cu construirea unei unități noi”, argumentează Grigore Horhoianu din perspectiva experienței sale de specialist și cercetător principal la ICN, șef al Laboratorului de proiectare și Evaluare Performanțe Combustibili Nucleari, într-o analiză extrem de complexă pe care o redăm, în continuare, integral:

Grigore Horhoianu: „Viitorul energetic al României nu poate fi construit cu tehnologii ale trecutului”

„Viitorul energetic al României nu poate fi construit cu tehnologii ale trecutului. Este timpul ca strategia nucleară națională să îmbrățișeze inovația, sustenabilitatea și securitatea pasivă – fundamentele noii generații de reactoare.

Un caz sensibil pentru România este Unitatea 1 de la Cernavodă, aflată în funcțiune din 1996. După aproape 30 de ani de operare, aceasta necesită în mod normal retehnologizare – o lucrare extrem de complexă, costisitoare și dificil de realizat în actualul context național, o lucrare comparabilă ca dificultate și cost cu construirea unei unități noi.

Retehnologizarea unui reactor CANDU presupune lucrări extrem de complexe, de înaltă responsabilitate tehnică, desfășurate în condiții speciale de radioprotecție. Printre altele, operațiunea implică înlocuirea tuburilor de presiune și a generatoarelor de abur, sisteme care au funcționat la temperaturi ridicate și sub iradiere continuă timp de decenii.

Această lucrare presupune forță de muncă de înaltă calificare, capabilă să opereze în mediu radioactiv, o logistică impecabilă și un management integrat al riscurilor, toate acestea într-un moment în care România se confruntă cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană.

În acest climat, Guvernul României face mari eforturi să implementeze politici de consolidare fiscală, ceea ce limitează posibilitatea finanțării unor investiții de amploare în sectorul nuclear.

Totodată, lipsa resursei umane specializate, cu experiență pentru lucrări de o asemenea complexitate în sectorul nuclear, reprezintă o dificultate reală și din ce în ce mai presantă.

În această situație, o întrebare firească se ridică: Suntem, ca stat, pregătiți să gestionăm cu succes o operațiune de o asemenea complexitate și impact, atât financiar cât și tehnologic, precum retehnologizarea completă a Unității 1 de la Cernavodă?

Precedentul Argentina: întârzieri în execuție și costuri suplimentare

„Argentina, țară cu experiență în tehnologii nucleare, a întâmpinat dificultăți majore pentru retehnologizarea în 2016 a centralei nucleare Embalse- CANDU, întârzieri în execuție datorită lipsei forței de muncă specializate pentru lucrări complexe în mediu radioactiv si lipsei de specialiști cu experiență pentru a coordona astfel de lucrări complexe în mediu radioactiv. Costurile finale la Embalse au fost de peste 2,1 miliarde USD – mult peste estimările inițiale. În prezent costul unei astfel de lucrări, poate fi mult crescut (datorită inflației globale, costurile mult crescute la materiale și la forța de munca înalt calificată, etc). Și Argentina are experiență si tradiție in tehnologii nucleare. Centrala nucleara Atucha1 din Argentina a devenit operațională în 1968.
După lecția dură a retehnologizării Argentina a renunțat la planul de a construi un nou reactor CANDU si în februarie 2022 a încheiat un acord de colaborare cu China pentru a construi cu tehnologie LWR o centrală nucleara de 1200MWe (ATUCHA III) la un cost de aproximativ 8 miliarde USD.
Așa cum practica internațională a arătat, în special în Canada si India, operatorii CANDU care au depășit pragul de 30 de ani de funcționare aleg uneori operarea temporară a reactorului la putere redusă, în așteptarea unei posibile soluții de retehnologizare. Această abordare permite o utilizare limitată a resurselor existente, cu minimizarea riscului de defectare a combustibilului, dar nu poate substitui o decizie fermă și o strategie națională pe termen lung.

Tehnologia CANDU, creată cu mulți ani in urma într-un context tehnologic și politic complet diferit, și-a atins limitele de atractivitate economică și tehnică în competiția cu reactoarele LWR moderne și cu noile generații de SMR.

Dezavantajele tehnice majore ale filierei CANDU

• Durată de viață inițială de doar 30 ani, față de 60-70 ani la LWR și SMR
• Necesitatea retehnologizării costisitoare după 30 de ani (retubare, generatoare de abur, sisteme de siguranță, etc.), lucrări în medii intens radioactive. Forța de munca de înaltă specializare. Costuri apropiate de cele ale unei unități noi. Retehnologizarea CANDU este complicată, foarte scumpă și tot mai puțin justificabilă.
• Volum mare de combustibil ars cu necesități crescute de depozitare intermediară iar România se confruntă deja cu stocuri în creștere de combustibil ars, fără soluție de depozitare finală.
• Apă grea (D₂O) – cost și complexitate. Reactoarele CANDU necesită cantități foarte mari de apă grea ca moderator și agent de răcire primar. Producția și întreținerea apei grele sunt costisitoare și impun un lanț logistic special. Pierderile de apă grea prin scurgeri si difuzie trebuie compensate continuu, cu impact financiar și de siguranță.
• Contextul tehnologic și comercial actual. Combustibilul folosit – uraniu natural – nu mai reprezintă un avantaj strategic. În anii 1950–1960, uraniul îmbogățit era scump și tehnologia îmbogățirii prin difuzie gazoasă extrem de dificil de accesat chiar si pentru Canada (motivul principal pentru care Canada a investit în dezvoltarea filierei CANDU). Astăzi, îmbogățirea uraniului este disponibilă comercial prin tehnologia centrifugării, cu zeci de furnizori în lume (URENCO – Olanda, Germania, UK; Orano – Franța; Rusia, China, SUA). Pulbere UO₂ îmbogățită se poate procura cu respectarea regimului de garanții AIEA, iar țările membre UE – inclusiv România – au acces facil la această piață. România poate dezvolta local, la FCN Pitești, o linie pentru combustibil SMR-LWR automatizată.
• Lipsa atractivității internaționale. In prezent niciun stat nu mai intenționează să construiască reactoare CANDU PHWR. Țările care in trecut au adoptat tehnologia CANDU, inclusiv tara de origine Canada, au renunțat să mai construiască noi reactoare CANDU datorita dezavantajelor tehnice majore ale filierei CANDU și au direcționat programele nucleare pe tehnologia LWR si SMR. Excepție face România care are în plan noi reactoare CANDU pentru U3 si U4 de la Cernavodă!

Tehnologii alternative

Canada, tara de origine a tehnologiei CANDU, nu mai construiește reactoare PHWR-CANDU în interiorul țării concentrându-se pe prelungirea duratei de viață a celor existente. India, Argentina și Coreea de Sud – țări care au construit PHWR/CANDU în anii 1970–1980, pentru a evita importul de uraniu îmbogățit, și-au schimbat strategia și au orientat programele lor nucleare spre reactoare de tip LWR. Argentina a încheiat în februarie 2022 un acord de colaborare cu China pentru a construi o centrală nucleara de 1200MWe cu tehnologie LWR (ATUCHA III) la un cost de aproximativ 8 miliarde USD.

India operează de mai bine de 30 de ani mai multe reactoare PHWR-CANDU (cele de tip IPHWR-220MWe bazate pe tehnologia vechilor reactoare CANDU). În general, aceste reactoare nu au fost încă total retehnologizate — majoritatea încă funcționează la putere redusă fără un plan de retubare. De remarcat că India în baza unui acord bilateral cu Rusia a finalizat in 2016 la Kudankulam doua unitati de tip LWR-VVER 1000. Tot aici se afla in diferite stadii de construcție alte patru unități VVER-1000.

„România se află în fața unei decizii strategice majore”

Continuarea investițiilor în filiera CANDU implică:

• Costuri ridicate pentru retehnologizarea U1 Cernavoda , apropiate de construcția unei unități noi, cu riscuri de depășiri bugetare și întârzieri – aspecte întâlnite inclusiv în Argentina si Canada, țara de origine a tehnologiei CANDU.
• Lucrări tehnice extrem de complexe, cum ar fi înlocuirea tuburilor de presiune, a generatoarelor de abur și a sistemelor de securitate – într-un mediu cu radiație ridicată;
• Lipsa unei forțe de muncă super-calificată, cu experiență în lucrări de înaltă responsabilitate în zone controlate radioactiv;
• Lipsa de experiență locală pentru a coordona astfel de proiecte complexe și dependența de sprijin extern;
• Dificultăți în gestionarea combustibilului ars rezultat in cantităti mari la filiera CANDU comparativ cu LWR;
• O tehnologie CANDU depășită, fără perspectivă globală de extindere.

„Viitorul energetic nuclear cere decizii curajoase”

În condițiile în care România se confruntă cu cel mai ridicat deficit bugetar din Uniunea Europeană, se impune o reevaluare strategică a opțiunilor României: o comparare realistă între costurile mari pentru construcția de noi reactoare CANDU cu durată de viată limitată la 30 de ani si dezavantaje tehnice majore și beneficiile dezvoltării unor unități noi, moderne, de tip LWR si SMR cu durată de viată de 60-70 de ani.

România are tradiție, know-how și infrastructura de bază în domeniul nuclear, dar viitorul energetic nuclear cere decizii curajoase, bine fundamentate și adaptate realităților actuale — tehnice, economice și sociale.

Decidenții guvernamentali trebuie să cântărească atent aceste opțiuni, ținând cont nu doar de trecutul nuclear al țării, ci și de sustenabilitatea, siguranța și viabilitatea pe termen lung a fiecărei alegeri.

„Provocări legate de combustibilul ars”

Având în vedere complexitatea și costurile uriașe asociate retehnologizării unui reactor CANDU, precum și provocările legate de combustibilul ars, considerăm că este momentul oportun ca Guvernul României și Ministerul Energiei să își reevalueze, într-un cadru tehnic- strategic cu specialiști in domeniu( eventual cu ajutor de la experți AIEA), strategia nucleară națională prin accelerarea tranziției către tehnologii de generație nouă, precum reactoarele modulare (SMR) și:

• Fazarea sau replanificarea lucrărilor de retehnologizare la U1, cu scenarii alternative în cazul în care contextul bugetar sau tehnic, lipsa forței de munca înalt specializate nu permite implementarea planului în termenii actuali. Lipsa forței de muncă înalt calificate pentru lucrări complexe in câmp de radiații poate fi o dificultate majora care sa lungească la nesfârșit lucrarea si să mărească în mod imprevizibil bugetul prevăzut inițial.
• O analiză comparativă aprofundată între retehnologizarea Unității1 urmată de construcția de noi reactoare CANDU și prioritate in construcția de noi unități nucleare cu tehnologie SMR, LWR luând în considerare costurile, siguranța, resursa umană disponibilă și orizontul de sustenabilitate. România are șansa unică de a deveni hub regional pentru combustibil LWR-SMR, valorificând experiența ICN-FCN Mioveni si dezvoltând la Mioveni o linie de fabricație modernă pentru combustibil ușor îmbogățit de tip SMR-NuScale. Nu este doar o oportunitate – este o obligație istorică.
• Factorii de decizie din Ministerul Energiei și partenerii strategici ar trebui să sprijine din timp și cu prioritate investițiile în tehnologie de combustibil SMR, transferul de know-how și colaborările internaționale.
• Decidenții guvernamentali trebuie să cântărească atent aceste opțiuni, ținând cont nu doar de trecutul nuclear al țării, ci și de sustenabilitatea, siguranța și viabilitatea pe termen lung a fiecărei alegeri. Compararea realistă între costurile retehnologizării și beneficiile dezvoltării unor unități noi, moderne, de tip SMR, LWR. Retehnologizarea unor reactoare vechi nu trebuie transformată într-un obiectiv de prestigiu, ci într-o decizie pragmatică, evaluată după beneficiile reale aduse securității energetice și eficienței economice.

„E timpul ca România să abordeze realist și rațional viitorul său energetic”

Guvernul României, Ministerul Energiei, factorii de decizie sunt invitați să analizeze cu seriozitate această tranziție tehnologică. Într-un context financiar limitativ, cu presiuni externe și nevoia de securitate energetică, prioritizarea proiectului SMR de la Doicești în fața unui efort masiv de retehnologizare CANDU și construcția de noi reactoare CANDU ar putea reprezenta nu doar o decizie înțeleaptă, ci un moment de cotitură pentru viitorul nuclear al României. Să luăm ca exemplu Cehia care are în plan 3 GW cu reactoare SMR (6–7 unități Rolls-Royce, 470 MW fiecare) cu începerea lucrărilor acum în 2025.
România are tradiție, know-how și infrastructura de bază în domeniul nuclear, dar viitorul energetic nuclear cere decizii curajoase, bine fundamentate și adaptate realităților actuale — tehnice, economice și sociale. Soluțiile de tip SMR, precum proiectul NuScale de la Doicești sau Rolls-Royce în Cehia, oferă o alternativă modernă, cu o siguranță pasivă ridicată, o amprentă redusă asupra mediului, și costuri de implementare mai bine etapizabile.
A venit timpul ca România să abordeze realist și rațional viitorul său energetic. Să renunțăm treptat la modele tehnologice învechite, dificil de susținut economic și tehnic, și să investim inteligent în ceea ce poate oferi siguranță, eficiență și sustenabilitate pentru generațiile următoare. Tehnologia CANDU trebuie privită ca o etapă încheiată. Viitorul energetic al României nu poate fi construit cu tehnologii ale trecutului.
Acum este momentul unui dialog deschis, între specialiști, autorități și public, despre rolul viitorului nuclear în România — și despre cum să construim acel viitor în mod sustenabil și responsabil”, își încheie cercetătorul Grigore Horhoianu argumentația.

Grigore Horhoianu a studiat fizica la Universitatea din Bucuresti, unde a obținut PhD in fizică nucleară. Este cercetător științific principal gradul I la ICN (Insitutul de Cercetari Nucleare), profesor universitar asociat si membru in comisii de acordare a titlului de doctor in fizică nucleară. În cei peste 40 de ani de activitate a la Institutul de Cercetări Nucleare a publicat 222 lucrari, dintre care 64 publicate in reviste de specialitate si/sau prezentate la conferințe internaționale. A ocupat funcția de Sef Laborator de Proiectare și Evaluare Performanțe Combustibili Nucleari și a fost Expert AIEA pentru Evaluarea Performantelor Combustibililor Nucleari la Grade Mari de Ardere.  De asemenea, a fost moderator (chairman) la conferinte internaționale (2010 in Canada, 2012 in Japonia).  Activitate profesionala si lista de lucrari pe www.horhoianu.ro.