Prima pagină » Germania pregătește brigăzile NATO: achiziție de tancuri și blindate în valoare de 25 de miliarde de euro

Germania pregătește brigăzile NATO: achiziție de tancuri și blindate în valoare de 25 de miliarde de euro

Germania pregătește brigăzile NATO: achiziție de tancuri și blindate în valoare de 25 de miliarde de euro
Foto: Bundeswehr.de

Germania va face o achiziție importantă de echipament militar, care va include 3.500 de vehicule de luptă blindate.

Decizia vine pe fondul presiunilor crescânde din partea Alianței și a temerilor tot mai mari legate de amenințarea reprezentată de Rusia.

Germania va cumpăra 3.500 de tancuri și vehicule de luptă blindate

Germania pregătește brigăzile NATO: achiziție de tancuri și blindate în valoare de 25 de miliarde de euro

Foto: KNDS.com

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a solicitat Germaniei să contribuie cu până la șapte brigăzi de luptă în următorul deceniu. Vehiculele blindate și tancurile ar urma să intre în dotarea acestor forțe. Această amplificare a capabilităților reflectă îngrijorarea tot mai mare a aliaților în legătură cu agresivitatea sporită a Rusiei după invazia la scară largă a Ucrainei și consolidarea flancului estic al NATO, relatează Bloomberg.

Comanda, ar include până la 1.000 de tancuri Leopard 2 și până la 2.500 de vehicule blindate de luptă GTK Boxer. Tancurile sunt produse de KDNS și Rheinmetall, iar blindatele sunt fabricate de ARTEC, un joint-venture între KDNS și Rheinmetall, mai rpecizează sursa citată. Șenilatele Leopard 2 au fost furnizate Ucrainei și testate în luptă.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, și înalți oficiali ai Bundeswehr-ului (Forțele Armate ale Germaniei) revizuiesc planurile, iar aprobarea legislativă este așteptată până la sfârșitul anului. Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a refuzat să comenteze cu privire la posibila creștere a numărului de vehicule de luptă. Ceea ce se știe este faptul că valoarea totală a comenzii ar putea ajunge la 25 de miliarde de euro, însă, în funcție de termenele de achiziții și de termenii contractuali, suma finală și cantitatea ar putea fi mai mici.

Comenzile ar urma să fie finalizate în lunile următoare, iar parlamentarii germani ar putea da undă verde până la sfârșitul anului, au mai spus sursele. Acțiunile Rheinmetall au crescut cu până la 3,7% la Bursa din Frankfurt după apariția acestor informații și în urma unei discuții preliminare cu investitorii, care i-a determinat pe analiști să majoreze prețurile-țintă ale acțiunilor.

Germania va crește efectivele cu 60.000 de soldați

Germania și-a asumat angajamentul privind brigăzile suplimentare ca parte a efortului de a îndeplini noile obiective de capacitate ale NATO, stabilite de lideri în cadrul summit-ului desfășurat la Haga în luna iunie, inclusiv cel de a cheltui cel puțin 5% din PIB pentru apărare până în 2035,potrivit Kyivindependent.com.

În afară de tancuri și de vehiculele blindate, Berlinul a primit deja aprobare preliminară, la începutul acestui an, pentru a achiziționa peste 1.000 de vehicule blindate modulare Patria, produse de producătorul finlandez de apărare cu același nume. Acestea vor înlocui flota învechită Fuchs. Compania finlandeză colaborează cu KDNS și Flensburger Fahrzeugbau Gesellschaft (FFG) pentru fabricarea modelului Patria AMV, iar valoarea comenzii ar putea ajunge până la două miliarde de euro. Aproximativ 90% din producție este estimată să aibă loc în Germania.

Noul cancelar german de centru-dreapta, Friedrich Merz, a promis transformarea forțelor armate ale Germaniei în cele mai puternice din Europa, pentru a contracara amenințarea tot mai mare reprezentată de Rusia. Cu sprijinul opoziției ecologiste, coaliția de guvernare a renunțat, la începutul anului, la limitele stricte de împrumut pentru cheltuielile de apărare, permițând astfel achiziții militare fără precedent.

Pentru a întări și mai mult armata, ministrul Boris Pistorius a declarat în iunie că Germania va trebui să-și crească efectivele cu până la 60.000 de soldați activi, adică cu aproximativ o treime. Guvernul speră că o nouă inițiativă de serviciu militar voluntar, care va intra în vigoare în 2026, va sprijini acest efort.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]
Bursa de Valori București a închis pe minus ședința de luni. Tranzacțiile au depășit 225 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis pe minus ședința de luni. Tranzacțiile au depășit 225 de milioane de lei
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat în scădere ședința de tranzacționare de luni, 2 noiembrie, în timp ce valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 225,6 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 42,3 milioane de euro. Majoritatea indicilor principali au înregistrat pierderi, iar cele mai mari scăderi individuale au fost consemnate de acțiunile Rompetrol […]