Potrivit ONU, capitala Indoneziei, Jakarta, a devenit oficial cel mai mare oraș din lume, cu o populație estimată la 41,9 milioane de locuitori în zona sa urbană. În urma acestei recalculări, Dhaka ajunge pe locul al doilea, iar Tokyo, care a dominat clasamentul timp de decenii, este împins pe poziția a treia.
Raportul arată că nouă dintre cele mai mari zece orașe ale lumii se află acum în Asia. Deși până recent Tokyo era considerat simbolul suprem al megalopolisului modern, noua evaluare arată o redistribuire a greutății urbane către Sud-Estul și Sudul Asiei. Dhaka, al doilea oraș în clasament, a urcat spectaculos.
În spatele acestor cifre se află nu doar natalitatea ridicată, ci și un flux constant de migrație internă din zonele rurale către centrele urbane. Agricultura afectată de schimbările climatice, sărăcia în regiunile izolate și promisiunea unor venituri mai bune în orașe îi împing pe oameni către metropole deja aglomerate. În lipsa unei dezvoltări echilibrate la nivel regional, orașele devin magneți demografici, dar și capcane sociale, unde infrastructura și serviciile publice sunt adesea depășite de ritmul de creștere.
În noul top, Asia domină. Orașe precum New Delhi, Shanghai, Guangzhou sau Manila apar între primele poziții, în timp ce Cairo rămâne singura metropolă din afara continentului asiatic prezentă în primele zece locuri.
Una dintre explicațiile centrale pentru explozia urbană a orașelor din Asia este legată de schimbările climatice. Zone întregi din Bangladesh, Indonezia sau Filipine sunt afectate de inundații frecvente, creșterea nivelului mării și furtuni tot mai severe. În acest context, milioane de oameni sunt forțați să părăsească mediul rural și să caute refugiu în orașe. Mulți dintre acești, le consideră mai sigure din punct de vedere economic și social.
Dhaka, de exemplu, crește într-un ritm accelerat tocmai pentru că absoarbe populația din zonele de coastă amenințate de ape. Orașul devine astfel un adăpost pentru cei care își pierd terenurile agricole sau locuințele din cauza deșertificării ori a inundațiilor. Aceeași dinamică este vizibilă și în Jakarta. Specialiștii avertizează că până la un sfert din suprafața orașului ar putea fi sub apă până în 2050. Asta dacă ritmul actual de scufundare a terenului și creșterea nivelului mării continuă.
Paradoxal, deși Indonezia a decis mutarea capitalei administrative într-o nouă localitate construită special, Nusantara, raportul ONU arată că Jakarta nu va pierde populație, ci dimpotrivă. Estimările indică încă aproximativ 10 milioane de noi locuitori până la mijlocul secolului.
Pe lângă realitățile demografice și climatice, clasamentul a fost influențat și de schimbarea metodologiei de calcul. În ediția 2025, ONU a introdus o definiție mai strictă și mai uniformă pentru noțiunea de „oraș”, descriindu-l drept o zonă compactă și dens populată, cu cel puțin 50.000 de locuitori, nu doar o unitate administrativă.
Anterior, multe țări raportau populația orașelor pe baza limitelor administrative. Acest lucru nu reflecta extinderea reală a aglomerărilor urbane. Astfel, unele metropole păreau mai mici sau mai mari decât erau în realitate, în funcție de modul de delimitare teritorială. Noua metodologie încearcă să elimine aceste discrepanțe și să ofere o imagine mai corectă asupra concentrărilor reale de populație.
Această ajustare explică de ce Tokyo a pierdut poziția de lider. Deși zona sa metropolitană rămâne una dintre cele mai dezvoltate din lume, ritmul de creștere al populației este mult mai lent comparativ cu orașele din țările emergente. În plus, Japonia se confruntă cu un proces pronunțat de îmbătrânire demografică. Asta frânează din ce în ce mai mult expansiunea urbană.