„Până în 2027, extrema dreaptă ar putea guverna economii ce însumează aproape jumătate din PIB-ul european”

Cei care-și propun să distrugă sistemul ajung adesea să îl conducă, se arată într-o analiză The Economist, care estimează că, pentru extrema dreaptă europeană, acest deznodământ se vede deja la orizont. Formațiunile de dreapta conduc în sondaje, sau se apropie foarte mult de partidele mainstream, în Marea Britanie, Franța și Germania. În Italia se află la putere, în Țările de Jos au condus pentru scurt timp o coaliție, iar în Polonia, în iunie, candidatul lor la președinție l-a învins pe cel al centrului. Până în 2027, extrema dreaptă ar putea guverna economii ce însumează aproape jumătate din PIB-ul european, comentează sursa citată. Iar această perspectivă justifică deszbaterea cu privire la o serie de pericole. „Timp de decenii, răspunsul la fiecare criză a fost mai multă Europă. Crizele recente au dus la supraveghere bancară comună și la emiterea de obligațiuni comune. Astfel de soluții ar fi greu de acceptat pentru partidele care le-au promis alegătorilor mai puțină Europă. Nu trebuie să fii George Soros ca să prevezi că investitorii în obligațiuni vor testa coeziunea zonei euro dacă Adunarea Națională (RN) va fi aleasă în Franța”, scrie sursa citată.

Bloomberg estimează că ascensiunea extremei drepte către putere ar fi o lovitură gravă pentru prosperitatea Europei, argumetând că formațiunile de dreapta extremă disprețuiesc managementul tehnocratic, promit să îi protejeze pe alegători de competiție și oferă o combinație seducătoare de subvenții și reduceri de taxe. Un succes electoral deplin ar însemna mai multă stagnare economică sau chiar crize repetate pe piața obligațiunilor. Amenințarea indirectă este că, în unele locuri, partidele mainstream se ascund deja în fața valului populist, evitând reforme dificile pentru a imita politicile extremei drepte. Iar acest stil de guvernare, comentează sursa citată, riscă să grăbească exact victoria extremei drepte pe care încearcă să o prevină.

Vor să evite tipul de șoc economic care îi sperie pe alegători

Economia Europei nu a fost deloc bine gestionată în ultimii ani, comentează The Economist. PIB-ul anual crește cu doar 1%. Randamentul obligațiunilor britanice pe 30 de ani a ajuns la 5,7% pe 2 septembrie, cel mai ridicat nivel din ultimul sfert de secol. După ce François Bayrou, prim-ministrul Franței, a anunțat un vot de încredere în guvernul său pentru 8 septembrie, randamentul obligațiunilor franceze pe 30 de ani a urcat la 4,46%, cel mai ridicat nivel din 2008. Germania, odinioară motorul economic al continentului, aproape că nu a mai crescut din 2019. Ai putea crede că un astfel de bilanț sumbru nu face decât să întărească argumentul extremei drepte că Europa are nevoie de o nouă abordare. Cumva este drept, comentează sursa citată, Europa își permite cel mai puțin acum o perioadă de administrare economică și mai slabă.

Analiză FT: România, printre statele europene cu cele mai mari pierderi provocate de valurile de căldură. Costurile reale depășesc cu mult estimările oficiale

10:25

Analiză ESET: Peste 25.000 de aptitudini AI au fost considerate suspecte, iar mii conțineau malware

18:57

Merită să identificăm unde se află pericolele. Partidele de extremă dreaptă au tendința să devină moderate, pe măsură ce se apropie de putere. Idei care erau fundamentale pentru aceste formațiuni, cum ar fi aceea de a renunța la euro sau de a ieși din Uniunea Europeană, sunt acum mai degrabă simbolice (deși Alternativa pentru Germania încă cochetează cu ideea unui „Dexit”). Au înțeles că Europa îmbătrânește, așa că pledează și ei acum pentru programe de muncitori invitați, sunt acum mai degrabă interesați să aducă forță de muncă nouă decât să închidă total granițele. Mai presus de toate, vor să evite tipul de șoc economic care îi sperie pe alegători.

Aproape toate partidele populiste pledează pentru un amestec de reduceri de taxe, combinate cu generozitate pentru pensionari și părinți tineri

Totuși, această rezistență la schimbare îi transformă în agenți care sufocă orice creștere, comentează The Economist. În Italia, Giorgia Meloni a fost relativ moderată—inclusiv față de Europa. Dar a evitat reformele menite să stimuleze creșterea, care i-ar fi nemulțumit pe alegători. În America, mișcarea MAGA are o aripă pro-tehnologie, care concurează pentru atenția președintelui. În Europa, populismul înseamnă doar conservarea unui trecut imaginar. Succesul extremei drepte ar bloca exact caracteristicile cele mai puțin productive ale Europei: ar aduce transferuri către grupuri privilegiate, protecționism și ostilitate față de competiție.

O problemă și mai mare este risipa fiscală pe care pare să o pregătească extrema dreptă, scrie sursa citată. Aproape toate partidele populiste pledează pentru un amestec de reduceri de taxe, combinate cu generozitate pentru pensionari și părinți tineri – pentru a stimula natalitatea autohtonă. Susțin că vor echilibra bugetul cu economii uriașe obținute prin tăierea cheltuielilor pentru imigranți, „asistați sociali”, birocrație și Bruxelles. Reform UK promite cadouri în valoare de aproximativ 200 miliarde £ (266 miliarde $), adică 5% din PIB-ul britanic, potrivit calculelor The Economist, finanțate prin economii incredibile de 100 miliarde £, inclusiv o reducere nespecificată de 5% în întregul aparat guvernamental. Partidul crede că poate economisi 42 miliarde £ prin reducerea imigrației și 10 miliarde £ printr-o mai bună administrare a pensiilor sectorului public.

Piețele obligațiunilor vor spulbera asemenea iluzii

Combinația de creștere scăzută și indisciplină bugetară duce către crize fiscale. În Italia, unde amintirile crizei euro sunt încă proaspete, iar guvernul depinde de aprobarea bugetară la nivelul UE pentru a avea acces la sprijinul Băncii Centrale Europene (BCE), doamna Meloni menține o disciplină fiscală strictă.

Dar, în cazul unei noi crize a zonei euro, populismul ar dubla pericolul. Astăzi, BCE este, de facto, creditorul de ultimă instanță al guvernelor. Piețele au încredere implicită în promisiunea lui Mario Draghi, fost președinte BCE, de a face „tot ce este necesar” pentru a menține unitatea zonei euro, atât timp cât guvernele dau dovadă de ceea ce un fost oficial a numit „raționalitate macroeconomică”. Când pandemia de covid-19 a lovit, blocul a avut suficientă unitate pentru a crea un fond de redresare, ca formă de asigurare fiscală.

Ar mai fi valabil acest lucru dacă Marine Le Pen sau Jordan Bardella ar conduce un guvern al Adunării Naționale (RN) în Franța? Într-o criză a zonei euro, guvernele naționale ar trebui să colaboreze între ele și cu BCE în summituri-maraton de noapte. Piețele ar sancționa dur orice ezitare sau divizare. Timp de decenii, răspunsul la fiecare criză a fost „mai multă Europă”. Crizele recente au dus la supraveghere bancară comună și la emiterea de obligațiuni comune. Astfel de soluții ar fi greu de acceptat pentru partidele care le-au promis alegătorilor „mai puțină Europă”. Nu trebuie să fii George Soros ca să prevezi că investitorii în obligațiuni vor testa coeziunea zonei euro dacă Adunarea națională (RN) va fi aleasă.

Între ciocan și extrema dreaptă

Deși toate par deocamdată speculative, comentează The Economist, umbra lor planează asupra economiei chiar și fără să fi ajuns la putere, pentru că mulți politicieni mainstream nu vor sau nu pot să promoveze reforme, de teama că le vor oferi muniție rivalilor lor. Anul trecut, domnul Draghi a prezentat un set de recomandări menite să stimuleze economia Europei, inclusiv integrarea piețelor financiare ale continentului și multe modalități de reducere a birocrației. Aceste propuneri nu au dus absolut nicăieri.

Politicienii Europei sunt prinși într-o capcană. Schimbarea i-ar face impopulari, austeritatea ar întări promisiunile extravagante ale extremei drepte, dar prudența, oricât de tentantă, perpetuează ceea ce erodează încrederea alegătorilor în politică. The Economist nu subestimează curajul necesar pentru a urma o cale a schimbării îndrăznețe. Dar alternativa defetistă este să cedezi inițiativa extremei drepte.