Prima pagină » Șoferi francezi dau în judecată Tesla: „Mașinile noastre devin simboluri ale extremei drepte”

Șoferi francezi dau în judecată Tesla: „Mașinile noastre devin simboluri ale extremei drepte”

Șoferi francezi dau în judecată Tesla: „Mașinile noastre devin simboluri ale extremei drepte”
Foto: Shutterstock

O nouă dispută juridică zguduie reputația companiei Tesla în Europa: un grup de șoferi francezi a intentat un proces împotriva companiei americane, acuzând că mașinile produse de Elon Musk au devenit, în percepția publică, simboluri puternice ale extremei drepte. Clienții cer anularea contractelor de leasing și acoperirea cheltuielilor legale, pe motiv că asocierile politice ale CEO-ului le afectează grav imaginea și bucuria de a conduce un vehicul considerat cândva inovator și ecologic, transmite The Telegraph.

În plângerea depusă, la Paris, cei zece reclamanți susțin că „din cauza evoluției publice a lui Elon Musk, vehiculele Tesla au devenit adevărate simboluri politice, adică niște totemuri proeminente ale extremei drepte, spre disperarea celor care le-au cumpărat doar pentru performanțele tehnologice și pentru a respecta standardele globale de ecologie”.

Procesul vine într-un context tensionat, în care Musk se confruntă cu un val de reacții negative la nivel global. Odinioară copil teribil al zonei de înaltă tehnologie, Musk s-a redefinit în conștiința publică în ultimele luni, dominate de sprijinul declarat pentru Donald Trump și de intervențiile controversate în politica europeană, inclusiv în favoarea partidului german de extremă dreapta AfD, clasificat drept „extremist” de către serviciile de securitate germane.

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Vânzările Tesla în UE, în cădere liberă

Vânzările Tesla în Uniunea Europeană au scăzut cu aproape 50% de la începutul anului, o contracție pe care analiștii o pun atât pe seama lipsei de modele noi, cât și pe politicile și declarațiile controversate ale lui Musk. Percepția publică asupra mărcii a fost serios afectată de alinierea simbolică a companiei Tesla la agenda populistă a fostului președinte american și de unele gesturi interpretate ca asociate cu extrema dreaptă.

În Franța, tensiunile de acest tip au culminat recent cu un presupus atac incendiar la un showroom Tesla din Plaisance-du-Touch, lângă Toulouse, unde au fost incendiate opt vehicule, iar alte patru au fost grav avariate. Procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cauzele incidentului.

„Zvasticars” și stickere de protest

Campanii de boicot au apărut inclusiv în rândul celebrităților: actorul Alex Winter, cunoscut din seria „Bill & Ted”, a lansat inițiativa „Sell your Tesla” (Vinde-ți Tesla!), îndemnându-i pe posesorii de astfel de mașini să le vândă și să renunțe la acțiunile companiei. Unii proprietari francezi au recurs la soluții de compromis, lipind stickere cu mesajul: „Am cumpărat-o înainte ca Elon să o ia razna”.

Patrick Klugman, avocatul reclamanților, a declarat pentru AFP că „Musk a afectat grav dreptul posesorilor la folosința pașnică a bunului achiziționat. Situația e imposibilă pentru clienții francezi, care nu și-au asumat nicio agendă ideologică la momentul achiziției”.

Tesla tace, dar presiunea crește

Deocamdată, Tesla nu a emis un punct de vedere oficial. Însă în SUA, Elon Musk și-a cerut recent scuze președintelui Trump după o serie de postări inflamatorii, în care cerea destituirea acestuia și afirma că ar fi fost menționat în dosarele Epstein.

Situația devine tot mai incomodă pentru marca Tesla, într-o Europă din ce în ce mai sensibilă la polarizarea politică și la implicarea agresivă a liderilor tech în agenda publică. În absența unei delimitări clare între afacerile companiei și opiniile personale ale CEO-ului său, reputația brandului riscă să devină unaccesoriu colaterală al geopoliticii culturale.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]