Prima pagină » SUA autorizează reluarea operațiunilor petroliere în Venezuela

SUA autorizează reluarea operațiunilor petroliere în Venezuela

SUA autorizează reluarea operațiunilor petroliere în Venezuela
SUA autorizează reluarea operațiunilor petroliere în Venezuela

După relaxarea sancțiunilor împotriva sectorului petrolier din Venezuela, SUA au autorizat cinci giganți să reia explorarea în regiune.

Licențele emise de Departamentul Trezoreriei permit unor mari companii să opereze și să negocieze investiții în resursele de petrol și gaze ale Venezuelei, sub supraveghere atentă și cu condiții specifice privind plățile și respectarea legislației americane.

SUA ridică restricțiile și acordă licențe pentru cinci companii petroliere pentru a relua activitatea în Venezuela

Statele Unite au emis, vineri, autorizații prin care cinci mari companii petroliere își pot relua activitățile în sectorul energetic din Venezuela, sub supravegherea strictă a Washingtonului.

Sancțiunile impuse încă din 2019 asupra sectorului petrolier au fost relaxate, permițând acum giganților din sector să‑și reia activitățile în Venezuela, transmite Reuters. Această decizie deschide drumul pentru noi investiții în industria de petrol și gaze a țării sud‑americane.

Autorizațiile acordate includ licențe pentru cinci giganți ai industriei: BP, Shell, Eni, Repsol și Chevron. Acestea pot extrage și procesa petrol și gaze și pot semna contracte cu compania de stat venezueleană PDVSA și subsidiarele sale.

Companiile au, de asemenea, opțiunea de a extinde operațiunile existente sau de a forma joint‑venture cu parteneri locali. Licențele cer ca plățile pentru taxe și redevențe să treacă prin conturi supravegheate de Trezoreria SUA. În plus, disputele comerciale vor trebui soluționate conform legislației americane.

SUA interzic în continuare companiilor cu sediul în Rusia, Iran, Coreea de Nord, Cuba și China să negocieze acorduri petroliere cu Venezuela.

Cea mai amplă relaxare a sancțiunilor

Chevron a fost singura mare companie cu sediul în SUA care a rămas activă în Venezuela după impunerea sancțiunilor. Eni și Repsol și‑au păstrat și ele activitatea în această țară în ultimii ani, deși sub regimuri diferite de licențiere.

BP și Shell au purtat negocieri directe cu autoritățile din Washington. Scopul a fost obținerea licențelor necesare dezvoltării proiectelor de gaze offshore între Venezuela și Trinidad și Tobago. Un exemplu este proiectul Dragon al Shell, reluat în toamna trecută. La fel stau lucrurile și în cazul zăcământului Manakin‑Cocuina al BP. În acest caz, licența a fost revocată în 2025 și este din nou în curs de autorizare.

O altă licență emisă în aceeași zi permite companiilor să negocieze investiții în explorarea de noi câmpuri sau extinderea celor existente. Astfel, este stimulată intrarea de capital străin în sectorul energiei venezuelene, potrivit Upstreamonline.com.

Această decizie reprezintă cea mai amplă relaxare a sancțiunilor de la începutul măsurilor împotriva Venezuelei. Ea reflectă strategia Washingtonului de a revitaliza producția de hidrocarburi și de a atrage investiții în economia națională.

Alte articole importante
Investițiile globale în centrele de date ar putea ajunge la 2.100 de miliarde de dolari până în 2028
Tehnologie
Investițiile globale în centrele de date ar putea ajunge la 2.100 de miliarde de dolari până în 2028
Cheltuielile globale pentru centrele de date ar putea depăși pragul de 1.000 de miliarde de dolari în 2026 și s-ar putea dubla până în 2028, pe fondul dezvoltării accelerate a Inteligenței Artificiale. Potrivit estimărilor BofA Global Research, această expansiune generează oportunități importante pentru producătorii de cipuri, echipamente industriale și sisteme de alimentare și răcire. Investițiile […]
Companiile din România s-ar putea polariza tot mai mult în următoarele 6–12 luni. Firmele solide ar putea câștiga cotă de piață
Companiile din România s-ar putea polariza tot mai mult în următoarele 6–12 luni. Firmele solide ar putea câștiga cotă de piață
Diferențele dintre companiile din România s-ar putea accentua în următoarele 6–12 luni, pe fondul încetinirii economice și al presiunilor financiare. Firmele cu lichidități suficiente, datorii sustenabile și costuri bine gestionate ar putea profita de dificultățile concurenților pentru a atrage clienți și a-și extinde cota de piață. În schimb, companiile cu îndatorare ridicată, marje reduse și […]
Chisăliță: Prioritățile Ministerului Energiei sunt protejarea consumatorilor vulnerabili și depășirea sezonului rece
Macroeconomie
Chisăliță: Prioritățile Ministerului Energiei sunt protejarea consumatorilor vulnerabili și depășirea sezonului rece
Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, anunță că principalele sale obiective pe termen scurt sunt asigurarea unei traversări fără probleme a sezonului rece, protejarea consumatorilor vulnerabili și identificarea unor soluții pentru combaterea sărăciei energetice. Pe termen lung, acesta vizează creșterea capacităților de producție, accelerarea investițiilor și dezvoltarea unor soluții eficiente de stocare a energiei. Dumitru […]
Arieratele bugetare au crescut cu aproape 3% în august 2026, depășind 630 de milioane de lei
Macroeconomie
Arieratele bugetare au crescut cu aproape 3% în august 2026, depășind 630 de milioane de lei
Restanțele la plată ale bugetului general consolidat au ajuns la 630,6 milioane de lei în august 2026, în creștere cu 2,9% față de luna precedentă. Cele mai mari presiuni se observă la nivelul bugetelor locale, dar și în cazul datoriilor restante de peste un an. Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9% în august […]
Spania obține o victorie istorică într-o dispută de lungă durată privind subvențiile pentru energia regenerabilă
Economie mondială
Spania obține o victorie istorică într-o dispută de lungă durată privind subvențiile pentru energia regenerabilă
Madridul respinge tentativele investitorilor de a pune sub sechestru active ale statului spaniol în valoare de miliarde de euro. Guvernul spaniol a obținut o victorie importantă într-un litigiu internațional care durează de peste un deceniu și are la bază decizia Madridului de a reduce subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă. Săptămâna aceasta, o instanță belgiană […]
FMI și OCDE avertizează: Inteligența Artificială ar putea accentua decalajele dintre țările bogate și cele sărace
Tehnologie
FMI și OCDE avertizează: Inteligența Artificială ar putea accentua decalajele dintre țările bogate și cele sărace
Inteligența Artificială (AI) are potențialul de a accelera creșterea economiei mondiale, însă beneficiile sale riscă să fie distribuite inegal. Țările în curs de dezvoltare, companiile mici și angajații aflați la început de carieră ar putea rămâne în urmă, în lipsa unei infrastructuri adecvate și a competențelor necesare. Inteligența Artificială ar putea deveni un motor important […]