SuperInteligență: cum ar putea ajunge copiii de 500 de ori mai bogați decât părinții lor

„Odată ce superinteligența artificială chiar începe să funcționeze pe scară largă, cât de repede poate crește economia? Cinci procente pe an? Zece procente? Cincizeci de procente? Spuneți o cifră! Dacă vreți să apăreți în presă, spuneți o cifră cât mai mare”, începe, ironic, o analiză Financial Times. Inteligența artificială promite să accelereze creșterea economică. Estimările variază de la câteva zecimi de punct procentual la peste 20% anual. Susținătorii cred că AI ar putea genera un efect de tip bulgăre de zăpadă. Versiuni tot mai performante ale ei însăși și ar urma să rezolve probleme majore, precum energia curată. Istoria tehnologiei arată, însă, că astfel de salturi spectaculoase nu sunt garantate. Creșterea economică rămâne greu de susținut pe termen lung. Printre obstacole se numără așa numitul „efect O-ring”. Potrivit acestui principiu, o singură verigă slabă poate compromite întregul sistem, oricât de performant ar fi acesta. Mai este și „efectul Baumol”, care face ca sectoarele greu de automatizat să absoarbă tot mai multe resurse. Chiar și o creștere modestă de 1% pe an rămâne exponențială și mai dificil de menținut decât pare.

SuperInteligență? Părerile cu privire la potențialul de creștere sunt împărțite

Mulți economiști și instituții încearcă să estimeze cât de mult ar putea crește economia odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale. Rezultatele variază enorm. Unele proiecții optimiste, precum cele ale Goldman Sachs, McKinsey sau PwC, vorbesc despre câștiguri de trilioane de dolari. Acestea ar antrena creșteri ale PIB-ului global de peste 7-10% până în 2030. În schimb, voci academice mai prudente, precum Daron Acemoglu sau chiar FMI, estimează un impact modest, de 0,5–1% pe an, subliniind că efectele AI ar putea fi mai greu de susținut decât se crede. Există și scenarii intermediare, cum ar fi cele ale lui Roubini sau rapoartele naționale (din Germania, Estonia), care văd posibilă o creștere mai accelerată în anumite contexte. AI este văzută de unii ca motor al unui boom economic fără precedent, iar de alții ca un factor de progres gradual, dar nu revoluționar.

Foto: Freepick

Încrederea mediului de afaceri din România, la cel mai scăzut nivel în 2025

17:08

Lovitură pentru șoferi: impozit auto mult mai mare la hibride în 2026

15:38

La 7% pe an, o economie s-ar dubla la fiecare deceniu

ARK Invest, un administrator de investiții axat pe inovații disruptive, susține că o creștere reală a PIB-ului de 7% este plauzibilă. Epoch AI, un think-tank concentrat pe tendințele din AI, e încă și mai optimist: sugerează că ratele de creștere ar putea depăși 20% pe an, odată ce sunt îndeplinite anumite condiții preliminare. Alți comentatori sunt mult mai conservatori — de pildă, laureatul Nobel Daron Acemoglu crede că, în următorii ani, AI ar putea crește ratele anuale de dezvoltare economică cu aproximativ 0,1 puncte procentuale. Ar fi binevenit, dar nu neapărat suficient de vizibil pentru a conta.

Merită să reflectăm la ce ar putea însemna, în practică, astfel de rate de creștere, scrie Financial Times. La 7% pe an, o economie s-ar dubla ca dimensiune la fiecare deceniu și, potențial, la fel ar face și standardele de viață. Asta ridică alte întrebări. Ar fi beneficiile unei asemenea creșteri împărțite echitabil?, comentează sursa citată.

Datoriile s-ar topi în „căldura albă” a creșterii economice

Într-o astfel de economie, oamenii care ar deveni părinți la 30 de ani ar putea spera ca fiii lor să fie de opt ori mai bogați decât ei. Toate guvernele, cu excepția celor mai risipitoare, și-ar vedea problemele fiscale evaporate, iar povara datoriei naționale s-ar topi în „căldura albă” a creșterii economice.

Astfel de cifre nu sunt fără precedent: câteva economii, precum China, Japonia și Coreea de Sud, au avut perioade lungi de creștere de acest tip, recuperând decalajul față de societăți atunci mai bogate. Dar ca economiile cele mai dezvoltate din lume să atingă astfel de rate ar fi ceva nou. Crearea inteligenței din siliciu nu este singura problemă de rezolvat dacă vrem să vedem standardele de viață crescând.

Copiii ar ajunge de circa 500 de ori mai bogați decât părinții lor

O economie care crește cu 20% pe an este și mai greu de înțeles intuitiv. La asemenea rate, economia s-ar dubla de trei ori într-un deceniu; copiii ar ajunge de circa 500 de ori mai bogați decât părinții lor. Secole de progres economic ar fi comprimate în decenii, iar deceniile în ani, anii în luni.

Ar fi posibilă o astfel de creștere? Teoria pare suficient de plauzibilă. AI devine suficient de avansată pentru a ajuta la crearea unei inteligențe artificiale și mai avansate. Cu cât AI devine mai performantă, cu atât poate accelera dezvoltarea unei AI și mai bune, crescând capacitatea de calcul într-un ritm super-exponențial, cu rata de creștere accelerând de la an la an. Aceste superinteligențe ar putea rezolva multe alte probleme — de exemplu, dezvoltând fuziunea nucleară ca sursă de energie aproape nelimitată și curată, absolut necesară pentru a alimenta toate aceste „creiere din siliciu”. Și, tot timpul, AI ar deveni tot mai bună și mai numeroasă.

Poate fi transpus acest model ideal în practică?

Toate acestea sună bine în teorie. În practică, obstacolele sunt destul de clare. Cea mai evidentă sursă de îndoială: vor deveni oare AI-urile suficient de avansate pentru a crea AI-uri mai bune? Vor fi capabile să-i înlocuiască pe oameni sau să multiplice producția lor nu doar în procesarea abstractă, ci și în decizii strategice ori muncă fizică și emoțională? Și există, oare, suficientă energie utilizabilă pentru a alimenta toată această capacitate de calcul?

Istoria tehnologiei sugerează și ea prudență, comentează editorialistul Financial Times. Dacă privim înapoi la anii ’60, rata de creștere a populației mondiale atingea un vârf, sporind numărul de genii capabile să dezvolte idei benefice pentru întreaga umanitate. Educația era în ascensiune: tot mai mulți oameni mergeau la școală și la universitate, producând o creștere spectaculoasă — și potențial auto-amplificatoare — a forței intelectuale instruite. Computerul reducea dramatic costul calculului, iar calculatoarele erau deja folosite pentru a proiecta calculatoare mai bune. Internetul se afla la orizont și existau nenumărate alte surse de sprijin: transport mai rapid și mai ieftin; finanțe mai sofisticate pentru a susține ideile noi; biblioteci pline de tot mai multe cărți.

Un sistem sofisticat și extrem de productiv pocnește tot din veriga slabă

Dacă un economist ar fi semnalat toate acestea la sfârșitul anilor ’60 și ar fi prezis că rata de creștere a economiilor de top urma să se dubleze, ar fi părut absurd? Și totuși, creșterea SUA nu s-a dublat. A intrat în declin după 1970 și a fost dezamăgitoare de atunci încoace. Poate că accelerarea creșterii economice nu e chiar atât de simplă cum am spera.

Un eseu recent al economistului Luis Garicano evidențiază câteva motive. Unul este efectul „O-ring” – „botezat” după o componentă simplă și banală, dar care a distrus naveta spațială Challenger și a dus la moartea tuturor celor șapte membri ai echipajului. În economie, O-ring reprezintă ideea că, uneori, un sistem sofisticat și extrem de productiv este egal ca valoare doar cât cea mai slabă verigă a lui.

„Imaginați-vă un robot-maseur care doar din când în când îți rupe gâtul; o mașină autonomă care rareori te confundă cu o pungă de plastic purtată de vânt; un sistem generativ AI care poate scrie texte pentru tine și care rezistă zile, chiar săptămâni, înainte de a produce o eroare capabilă să-ți ruineze cariera”, comentează Financial Times. În unele cazuri, e ușor să ocolești o slăbiciune a AI-ului. În altele, aceste slăbiciuni — precum garnitura O-ring — pot fi singurul lucru care contează cu adevărat.

Foto: Shutterstock

Efectul Baumol – un nou semn de exclamare

O altă provocare este efectul Baumol, denumit după economistul William Baumol. El și colegul său William Bowen au descris inițial economia unui cvartet de coarde, dar ideea are relevanță mult mai largă. Orice sector al economiei care este valoros, dar nu poate fi ușor făcut mai productiv, pentru că tinde să absoarbă o proporție tot mai mare din cheltuieli.

Acest lucru s-a întâmplat de multe ori. Mai întâi, agricultura a devenit mult mai productivă. Apoi locomotivele cu aburi; apoi producția industrială; calculul; comunicațiile și așa mai departe. În ciuda acestor miracole de productivitate — de fapt, tocmai din cauza lor — o parte tot mai mare din cheltuieli se îndreaptă către sectoare precum sănătatea, educația și restaurantele. Dacă productivitatea agricolă s-ar dubla din nou mâine, abia dacă ar apărea în statisticile PIB-ului. Productivitatea computațională se dublează constant, dar creșterea PIB-ului se încăpățânează să rămână mai mică decât în anii ’60.

Există motive să speculăm că de data aceasta e altfel. Crearea unei inteligențe din siliciu nu este singura problemă de rezolvat dacă vrem o creștere a standardelor de viață cu 20% pe an. O lecție pe care o putem desprinde din toate acestea este următoarea: o rată de creștere de 1% poate părea modestă după standardele secolului XX, dar chiar și 1% reprezintă o creștere exponențială — și această creștere exponențială ar putea fi mai greu de susținut decât presupunem.