Prima pagină » Geoingineria solară: tot mai mulți vor să facă experiemente ciudate în atmosferă

Geoingineria solară: tot mai mulți vor să facă experiemente ciudate în atmosferă

Geoingineria solară: tot mai mulți vor să facă experiemente ciudate în atmosferă
Geoingineria solară: tot mai mulți vor să facă experiemente potențial periculoase în atmosferă / Foto: Unsplash

Geoingineria solară propune un set de noi tehnologii, care ar trebui să contribuie la răcirea planetei, prin reflectarea, înapoi în spațiu, a unei părți din lumina soarelui. Hype-ul mondial din cercetare se datorează nevoii stringente de soluții climatice complementare. Problema este, însă, foarte delicată. Chiar și atunci când au fost conduse de climatologi din marile universități, proiectele de geoinginerie solară au atras furia ecologiștilor și a altor grupuri civice. Omenirea nu a mai făcut până acum o transformare deliberată a atmosferei și sunt multe incertitudini. Mai entuziaste decât centrele academice par start-up-urile, care încep să primească finanțări substanțiale. Tema are o intensă acoperire media și tocmai de aceea apar tot mai multe inițiative pentru dezvoltarea și guvernanța acestor tehnologii. Doi oameni de știință susțin, însă, că anunțurile tot mai îndrăznețe venite din zona comercială vor împiedica, de fapt, cercetarea responsabilă în domeniu.

Tot mai mulți se înghesuie în cursa pentru răcirea planetei

În iulie 2012, un om de afaceri american, Russ George, a dus o navă în largul coastei British Columbia și a aruncat în Oceanul Pacific 100 de tone de praf de sulfat de fier. Hotărâse, în mod unilateral – și, după cum sugerează unii, absolut ilegal – să stimuleze înmulțirea masivă a unor alge care să absoarbă dioxid de carbon din atmosferă. Aceasta ar fi o tentativă de geoinginerie, o abordare tehnologică pentru combaterea schimbărilor climatice. A fost un experiment singular, cel mai mare experiment de geoinginerie cunoscut la acea vreme, și, totodată, un semn prevestitor al aventurilor care urmau să vină.

Nu este de mirare că geoingineria solară a produs atât nenumărate proteste, cât și o mulțime de teorii ale conspirației. Mulți se tem că guverne sau corporații ar putea „deține termostatul climatic” al planetei și astfel ar putea influența temperaturile globale. Mai grav este că numărul celor tentați să încerce s-a înmulțit, și nu în zona academică. Săptămâna trecută, Stardust – o companie americano-israeliană care susține că a dezvoltat o tehnologie proprie pentru răcirea planetei – a anunțat că a strâns 60 de milioane de dolari, cea mai mare rundă de finanțare de tip venture capital cunoscută până acum pentru un startup de geoinginerie solară. Stardust a fost fondată în 2023, are sediul în Israel, dar este înregistrată în Statele Unite. Compania este condusă de CEO-ul și cofondatorul Yanai Yedvab, fost director adjunct pentru știință la Comisia Israeliană pentru Energie Atomică, despre care se spune că supraveghează și programul nuclear al țării.

Compania spune că finanțarea îi va permite să dezvolte un sistem care ar putea fi implementat la începutul următorului deceniu, conform Heatmap, care a relatat primul știrea. Între timp, Stardust intenționează să facă experimente reale în atmosferă, pentru dispersarea unor aerosoli reflectanți, cu ajutorul unui sistem montat pe un avion prototip.

Comunitățile științifice se declară îngrijorate de avântul comercial

Finanțarea Stardust vine prin capital de risc (VC), nu prin instituții publice, ceea ce ridică, de asemenea, semne de întrebare cu privire la transparență și responsabilitate. Pe lângă o suită de probleme privind licența, există îngrijorări legate de eventuale consecințe climatice: un astfel de experiment, dacă este scăpat de sub control, ar putea perturba precipitațiile – cum ar fi musonii din zone intens populate din Asia, ar duce la distrugerea stratului de ozon sau ar putea antrena un “șoc la oprire” (“termination shock”), dacă proiectul s-ar întrerupe brusc, scrie Bulletin of the Atomic Scientists. 

„Ca oameni de știință care lucrează de decenii în domeniul geoingineriei solare, suntem din ce în ce mai preocupați de eforturile emergente de a crea și finanța companii private care să dezvolte și să implementeze tehnologii capabile să modifice clima planetei. De asemenea, contestăm ferm unele dintre afirmațiile tehnice făcute de anumite companii despre produsele lor”, spun David Keith – profesor de științe geofizice la Universitatea din Chicago și director fondator al Climate Systems Engineering Initiative. Îl susține, într-un comentariu publicat de MIT Technology Review, Daniele Visioni – profesor asistent de științe ale Pământului și atmosferice la Cornell University și reprezentană Reflective, o organizație non-profit care dezvoltă instrumente și finanțează cercetarea în geoingineria solară.

Cercetarea ar trebui plasată în centre academice, nu comerciale

Pe măsură ce temperaturile globale cresc, opiniile la nivel public sau în comunitățile științifice se schimbă. Dacă aceste tendințe continuă, guvernele sau entitățile private ar putea folosi, în cele din urmă, geoingineria pentru a reduce sau pentru a evita cele mai grave efecte ale fenomenelor meteorologice extreme. Asta înseamnă valuri de căldură mortale, incendii masive și uragane. Oricine ar implementa tehnologia ar trebui să o mențină timp de decenii, în timp ce gazele cu efect de seră acumulate se disipează treptat sau sunt eliminate.

Având în vedere potențialul unor astfel de instrumente, preocupările publice legate de ele și importanța utilizării lor responsabile, spun cei doi, ele ar trebui atent studiate. Astfel de tehnologii ar trebui dezvoltate în principal prin eforturi științifice publice, coordonate și finanțate transparent. În plus, orice decizie privind modul sau oportunitatea utilizării lor ar trebui luată prin discuții guvernamentale multilaterale, bazate pe cele mai bune cercetări disponibile privind avantajele și riscurile unor astfel de intervenții. Cercetarea nu ar trebui nicidecum să fie bazată pe dorința de profit a companiilor sau a investitorilor care le susțin.

Ideea de bază a geoingineriei solare, sau ceea ce preferăm acum să numim metodele de reflectare a luminii solare (Sunlight Reflection Methods – SRM), este că oamenii ar putea reduce schimbările climatice pentru că vor face Pământul puțin mai reflectorizant. În acest fel ar putea fi contracarată, parțial, încălzirea cauzată de acumularea gazelor cu efect de seră.

Cercetarea ar trebui să rămână pentru uz public

Există dovezi puternice, bazate pe ani de modelare climatică și pe analize realizate de cercetători din întreaga lume, că SRM — deși nu este perfectă — ar putea reduce semnificativ și rapid schimbările climatice. Am putea evita, astfel, riscuri climatice importante. Ar fi o soluție mai ales pentru țările fierbinți, care se străduiesc să se adapteze.

Obiectivele cercetării în domeniul SRM pot fi diverse: identificarea riscurilor sau descoperirea unor metode performante. Însă cercetarea va fi utilă doar dacă putem avea încredere în ea. Iar încrederea depinde de transparență. Asta înseamnă că cercetătorii trebuie să fie dornici să examineze atât avantajele, cât și dezavantajele și să urmeze dovezile științifice. Nu în ultimul rând, ar trebui să fie ghidați de ideea că cercetarea servește intereselor publice, nu este închisă, ca proprietate intelectuală.

Ofensiva start-ul-urilor comerciale

În ultimii ani, au apărut câteva startup-uri profitabile, care încearcă să dezvolte tehnologii SRM sau să comercializeze deja servicii SRM, spun cei doi oameni de știință, într-un comentariu publicat de MIT Technology Report. Printre acestea se numără Make Sunsets, care vinde „credite de răcire” pentru eliberarea de dioxid de sulf în stratosferă. O nouă companie, Sunscreen, care încă nu a fost anunțată public, intenționează să folosească aerosoli în atmosfera inferioară, pentru răcirea unor suprafețe mici. Se presupune că asta va ajuta agricultorii să facă față căldurii extreme.

„Nu credem că startup-urile – care, prin definiție, trebuie să genereze profit pentru a supraviețui – pot juca un rol productiv în avansarea cercetării SRM”, spun cei doi cercetători citați.

Oamenii oricum încep să creadă tot mai mult în teorii conspiraționiste

Sunt mulți cei care nu au încredere în ideea de a „proiecta” atmosfera — la orice scară — pentru a combate schimbările climatice. Oamenii se tem de efecte secundare negative, se tem că aceste tehnologii ar avea un impact inechitabil asupra diferitelor regiuni ale lumii. Nu e de neglijat nici îngrijorarea unora, care cred că lumea ar simți mai puțină presiune să abordeze cauzele reale ale schimbărilor climatice.

Faptul că în toată această discuție mai apar și interese de afaceri, motivații de profit ale investitorilor bogați, creează și mai multe motive de îngrijorare. Și complică lucrurile, alterând capacitatea oamenilor de știință și a inginerilor responsabili de a efectua munca necesară pentru a avansa în cunoaștere.

Singura modalitate prin care aceste startup-uri vor face bani este dacă cineva plătește pentru serviciile lor. Iar asta generează o temere rezonabilă că presiunile financiare ar putea determina companiile să facă lobby pe lângă guverne sau în  alte părți. O decizie care ar trebui bazată pe o analiză obiectivă a riscurilor și beneficiilor ar fi astfel influențată puternic de interese financiare și de conexiuni politice.

Ca să strângă bani, multe start-up-uri își exagerează meritele

Nevoia de a strânge bani sau de a genera venituri determină adesea companiile să exagereze potențialul sau siguranța instrumentelor pe care le propun. Asta fac companiile private pentru a atrage investitori. Și e de la sine înțeles că nu este modul în care se construiește încrederea publică. Cu atât mai puțin atunci când știința nu susține aceste afirmații, continuă sursa citată.

Stardust afirmă, pe site-ul său, că a dezvoltat particule noi, care pot fi injectate în atmosferă pentru a reflecta mai multă lumină. Susține că sunt „chimic inerte în stratosferă și sigure pentru oameni și pentru ecosisteme”. Conform companiei, „particulele revin natural pe suprafața Pământului, în timp, și se reintegrează în biosferă în mod sigur”.

Nu există elemente inerte în stratosferă – spun specialiștii

„Este lipsit de sens să pretinzi că poți produce particule inerte în stratosferă, spun cei doi cercetători. Chiar și diamantele, extrem de nereactive, ar modifica chimia stratosferică. În primul rând, o mare parte din chimia stratosferică depinde de radicali extrem de reactivi, care reacționează cu orice suprafață solidă. În al doilea rând, orice particulă poate fi acoperită de acid sulfuric de fond din stratosferă, ceea ce ar putea accelera pierderea stratului protector de ozon, prin dispersarea acidului sulfuric existent pe o suprafață mai mare”, scriu cei doi cercetători în comentariul lor.

În materiale prezentate potențialilor investitori, Stardust susține că particulele sale „îmbunătățesc” acidul sulfuric, cel mai studiat material pentru SRM. Dar scopul utilizării sulfatului în astfel de studii nu a fost niciodată acela de a fi perfect, ci pentru că impactul său climatic și de mediu sunt bine înțelese. Sulfatul este răspândit pe Pământ, iar cunoștințele științifice privind destinul și riscurile sulfului care ajunge în stratosferă prin erupții vulcanice sau alte mijloace sunt vaste.

Dacă există o lecție esențială a științei de mediu din secolul XX, aceasta este cât de important este să înțelegem soarta finală a oricărui material nou introdus în mediu.

Ecuația pentru reflectarea luminii solare este una dificilă

Declarații grandioase – mai ales că Stardust nu a dezvăluit nimic despre particulele sau procesul său de cercetare – fac extrem de dificilă luarea unei decizii pragmatice și informate privind riscurile pentru demararea unor eforturi SRM cu aceste particule în loc de sulfat.

Nu susținem că toate răspunsurile se află în mediul academic, continuă sursa citată. Ar fi o prostie să nu fim entuziasmați de inovația orientată spre profit în energie solară, vehicule electrice, baterii sau alte tehnologii durabile. Dar ecuația pentru reflectarea luminii solare este diferită.

Rolul industriei private a fost esențial în creșterea eficienței, pentru reducerea costurilor și în majorarea cotei de piață pentru energia regenerabilă și pentru alte tehnologii verzi. Când costul contează și beneficiile produsului pot fi ușor evaluate, capitalismul competitiv, orientat spre profit, poate produce minuni.

Cum putem echilibra riscurile și beneficiile?

SRM este deja fezabil din punct de vedere tehnic și este și ieftin, cu costuri de implementare neglijabile, comparativ cu daunele climatice pe care le previne.

Întrebările esențiale privind modul sau oportunitatea utilizării lui țin de aspecte sociale mult mai complicate: cum putem echilibra riscurile și beneficiile? Cum putem asigura utilizarea sa echitabilă? Cum putem lua decizii legitime privind SRM pe o planetă cu diviziuni politice atât de puternice?

Încrederea va fi ingredientul cel mai important în luarea acestor decizii. Iar încrederea este singurul produs pe care inovația orientată spre profit nu îl produce în mod natural, spun cei doi cercetători.

„În cele din urmă, suntem doar doi cercetători. Nu putem face ca investitorii acestor startup-uri să acționeze altfel. Cererea noastră este să gândească cu atenție, dincolo de logica profitului pe termen scurt. Dacă consideră că geoingineria merită explorată, nu cumva sprijinul lor ar putea îngreuna, și nu facilita, realizarea acestui lucru?”, mai spun cei doi cercetători invitați de MIT să comenteze această temă.

Alte articole importante
Lidl pregătește un magazin uriaș de peste 3.000 mp în București. Când se va deschide
Lidl pregătește un magazin uriaș de peste 3.000 mp în București. Când se va deschide
Lidl va inaugura în București cel mai mare magazin al rețelei din România. Proiectul depășește 3.000 de metri pătrați și este programat să se deschidă în 2026. Noul supermarket va fi amplasat în zona Obor, una dintre cele mai dinamice zone comerciale ale capitalei. Magazinul Lidl din Obor va avea peste 3000 mp Lidl pregătește […]
Cei mai spectaculoși brazi de Crăciun care au cucerit planeta și pe care trebuie să-i vezi măcar o dată în viață
Cei mai spectaculoși brazi de Crăciun care au cucerit planeta și pe care trebuie să-i vezi măcar o dată în viață
Cele mai mari orașe ale lumii se întrec în decoruri impresionante, iar brazii de Crăciun rămân vedeta absolută. Unele instalații au devenit simboluri globale, atrag milioane de turiști și aduc imagini spectaculoase în presa internațională. Altele sunt considerate minuni moderne care merită văzute măcar o dată în viață. Daily Mail a publicat o listă a […]
Cele mai bine plătite meserii în străinătate pentru care nu ai nevoie de diplomă universitară
Cele mai bine plătite meserii în străinătate pentru care nu ai nevoie de diplomă universitară
Piața muncii  evoluează rapid, la fel și căile spre cele mai bine plătite meserii. Deși o diplomă universitară a fost considerată mult timp esențială pentru succes financiar, date recente arată că numeroase meserii oferă salarii de șase cifre fără necesitatea unui program de patru ani. Analiza realizată de VisualCapitalist evidențiază top 20 al celor mai […]
OpenAI și Microsoft intră într-o alianță surpriză cu procurorii din SUA pentru a controla riscurile AI
Tehnologie
OpenAI și Microsoft intră într-o alianță surpriză cu procurorii din SUA pentru a controla riscurile AI
OpenAI și Microsoft se alătură unei inițiative coordonate de procurori generali americani pentru a crea primele reguli comune de siguranță în domeniul inteligenței artificiale. Noua structură promite schimbări majore într-un moment în care tehnologia avansează rapid, fără un cadru legal federal clar. Front comun între OpenAI, Microsoft și autoritățile statelor americane Inteligența artificială acaparează tot […]
Operatorii de telefonie mobilă câștigă acces la spectrul cheie
Companii
Operatorii de telefonie mobilă câștigă acces la spectrul cheie
Operatorii de telefonie mobilă din Europa sunt aproape de a obține acces la cea mai mare parte a spectrului de frecvențe. Această decizie ar putea influența semnificativ viitorul tehnologiilor 5G și 6G pe Bătrânul Continent, în timp ce giganții tehnologici continuă să revendice aceeași resursă. Operatorii de telefonie mobilă europeni se apropie de alocarea spectrului […]
Anthropic susține că spionii chinezi i-au folosit tehnologia AI pentru a automatiza atacurile cibernetice
Tehnologie
Anthropic susține că spionii chinezi i-au folosit tehnologia AI pentru a automatiza atacurile cibernetice
Compania Anthropic anunță detectarea unei operațiuni digitale complexe atribuite unui grup de spioni chinezi susținut de statul chinez. Atacatorii ar fi folosit chatbotul Claude pentru acțiuni automate împotriva aproape treizeci de organizații internaționale. Echipa afirmă că oamenii au prezentat activitățile drept cercetare în domeniul securității cibernetice. Procesul ar fi permis obținerea unor sarcini automate invizibile, […]