Deși aurul continuă să fie un reper de încredere pentru investitori și bănci centrale, instituțiile care stau la baza pieței globale a aurului rămân, în mare parte, private, opace și slab reglementate, se arată într-o analiză Financial Times.
Banca Centrală Europeană a avertizat, recent, că, în condiții extreme, piața aurului prezintă riscuri pentru stabilitatea financiară globală. BCE a subliniat că „au apărut vulnerabilități, deoarece piețele de mărfuri tind să fie concentrate în jurul câtorva companii mari, implică adesea efect de levier și prezintă un grad ridicat de opacitate derivat din utilizarea instrumentelor derivate OTC (over-the-counter). Perturbările în piața fizică a aurului ar putea crește riscul unei crize de lichiditate”.
Avertismentul este bine-venit, chiar dacă vine târziu. În centrul comerțului cu aur se află London Bullion Market Association (LBMA) — un grup comercial privat care definește standardele după care aurul este rafinat, tranzacționat și depozitat. Strâns legată de aceasta este London Precious Metals Clearing Limited (LPMCL), un alt consorțiu privat, care supraveghează compensarea și decontarea tranzacțiilor. Împreună, aceste instituții exercită o influență semnificativă asupra funcționării celei mai mari piețe OTC de metale prețioase din lume. Cu toate acestea, nici LBMA, nici LPMCL nu au autoritate oficială de reglementare asupra pieței OTC de metale prețioase. Operațiunile lor sunt însă fundamentale pentru o piață globală folosită în scopuri care variază de la administrarea rezervelor băncilor centrale până la investiții de retail, comentează sursa citată.
Standardele LBMA — inclusiv lista sa Good Delivery — stabilesc că barele de aur acceptate trebuie să cântărească aproximativ 400 uncii troy și să aibă o puritate minimă de 995 părți de aur pur la mia de părți. Acest format este potrivit pentru tranzacțiile instituționale și eficiența depozitării, dar nu corespunde cererii de kilograme din piețele de consum din Asia și alte regiuni.
Această nepotrivire generează logistică ineficientă și costisitoare. Rafinătoriile elvețiene importă frecvent bare de 400 uncii din Londra pentru a le topi și a le transforma în kilograme, doar pentru ca procesul să fie inversat atunci când cererea scade. Procedeul este nu doar economic ineficient, ci și discutabil din punct de vedere ecologic.
Concentrarea infrastructurii de depozitare în Londra — cu seifuri aflate adesea în apropierea Băncii Angliei — agravează problema, scrie Financial Times. Această centralizare creează un potențial punct critic. În perioade de activitate ridicată a tranzacțiilor sau de perturbări ale lanțului de aprovizionare, lichiditatea poate deveni limitată. Cu toate acestea, sistemul rămâne aproape neschimbat, în ciuda complexității tot mai mari a rolului aurului în finanțele internaționale.
LBMA și LPMCL acționează cu o autoritate considerabilă, stabilind reguli care sunt obligatorii în practică, dacă nu și în drept. Ele decid eligibilitatea, accesul și mecanismele de decontare într-o piață unde bănci centrale și fonduri suverane joacă un rol major. Totuși, aceste instituții au nevoie de mai multă responsabilizare. În caz de dispută, defecțiune tehnică sau stres sistemic, mecanismele de reglementare pentru a impune soluții sau a proteja integritatea pieței nu sunt suficient de clare.
Apelul BCE de a evalua riscurile legate de piața aurului trebuie luat în serios, comentează sursa citată. O reformă practică ar fi explorarea rolului Bank for International Settlements (BIS) în supravegherea elementelor de bază ale infrastructurii pieței aurului. BIS acționează deja ca depozitar de aur pentru multe bănci centrale și are o vastă experiență în facilitarea coordonării internaționale. Neutralitatea sa, statutul juridic internațional și distanța față de participanții de piață îl fac un candidat solid pentru a supraveghea guvernanța decontării.
Aceasta nu ar însemna înlocuirea LBMA, care furnizează standarde tehnice valoroase și un cadru de dialog în industrie. Dar funcțiile esențiale de compensare și decontare — precum și supravegherea infrastructurii de depozitare — ar putea fi transferate unei instituții cu mandat legal și răspundere globală. O astfel de reformă ar alinia piața aurului cu alte sisteme financiare critice, unde reglementarea, guvernanța și interesul public se echilibrează. Ar întări, de asemenea, reziliența pieței în fața tensiunilor geopolitice, riscurilor cibernetice și cererii tot mai mari de transparență, scrie Financial Times.
Aurul rămâne un pilon de rezistență al securității financiare, atât pentru instituții, cât și pentru persoane. Însă sistemul care îi susține comerțul nu a ținut pasul cu globalizarea și digitalizarea piețelor financiare. Pe măsură ce băncile centrale își măresc rezervele de aur, merită să ne întrebăm dacă ne permitem să lăsăm regulile pieței aurului în mâinile unor instituții private.