Prima pagină » Siria revine în rețeaua internațională SWIFT cu primul transfer internațional din ultimii 14 ani

Siria revine în rețeaua internațională SWIFT cu primul transfer internațional din ultimii 14 ani

Siria revine în rețeaua internațională SWIFT cu primul transfer internațional din ultimii 14 ani
Foto: Shutterstock

Siria a efectuat prima tranzacție bancară internațională prin rețeaua SWIFT de la începutul războiului civil, în urmă cu 14 ani.

Anunțul a fost făcut de joi de guvernatorul Băncii Centrale, Abdelkader Husriyeh, iar mișcarea reprezintă un pas important spre reintegrarea acestei țări în sistemul financiar global.

Siria a efectuat prima tranzacție bancară internațională prin sistemul SWIFT

Siria revine în rețeaua internațională SWIFT cu primul transfer internațional din ultimii 14 ani

Foto: Wikipedia

Husriyeh a confirmat într-o declarație acordată agenției Reuters, la Damasc, că tranzacția, o operațiune comercială directă între o bancă siriană și una italiană, a avut loc duminică. Potrivit oficialului sirian, acest demers ar putea fi urmat în curând de reluarea relațiilor financiare și cu instituții bancare americane, proces care ar putea demara „în câteva săptămâni”.

„Ușa este acum deschisă pentru mai multe tranzacții de acest tip”, a declarat Abdelkader Husriyeh.

De-a lungul conflictului civil, izbucnit în 2011, băncile siriene au fost puternic izolate, ca urmare a sancțiunilor impuse de statele occidentale regimului Bashar al-Assad, inclusiv restricții asupra Băncii Centrale a Siriei. După schimbările recente de putere de la Damasc, în urma cărora președintele interimar Ahmed al-Sharaa a preluat conducerea țării, Siria a intensificat eforturile de restabilire a relațiilor internaționale.

Momentul-cheie l-a reprezentat întâlnirea din luna mai dintre al-Sharaa și președintele american Donald Trump, care a avut loc în capitala saudită Riad. În urma acestui summit diplomatic, Statele Unite au relaxat semnificativ sancțiunile, iar în Congres există presiuni pentru eliminarea lor completă. Uniunea Europeană a anunțat, la rândul său, încheierea regimului de sancțiuni economice impuse Siriei.

Importanța accesului Siriei la sistemul financiar internațional

Utilizarea cu succes a sistemului SWIFT, care este o rețea globală de mesagerie utilizată de bănci pentru transferuri securizate de bani, semnalează o potențială relaxare a izolării financiare a Siriei. Din cauza anilor de conflict și de sancțiuni, această țară fusese în mare parte izolată de operațiunile bancare globale standard.

Această operațiune ar putea deschide calea pentru o mai bună fluiditate a tranzacțiilor comerciale și financiare, în special cu partenerii europeni. De asemenea, transmite comunității internaționale un semnal clar că Siria încearcă să își normalizeze operațiunile economice, relatează Daily Times. Reluarea accesului la sistemul financiar internațional este vitală pentru Siria, care trebuie să atragă fonduri externe consistente pentru reconstrucția unei economii devastate de război.

Potrivit ONU, nouă din zece sirieni trăiesc în prezent în sărăcie extremă. În acest context, Husriyeh a prezidat la mijlocul săptămânii o videoconferință la nivel înalt, cu participarea unor bănci siriene, reprezentanți ai unor instituții financiare americane și trimisul special al SUA pentru Siria, Thomas Barrack. Reuniunea a avut ca scop facilitarea reconectării sistemului bancar sirian la piața globală, iar guvernatorul sirian a lansat oficial o invitație marilor bănci americane pentru a restabili relațiile corespondente.

„Avem două obiective clare, și anume ca băncile americane să înființeze reprezentanțe în Siria și ca tranzacțiile între băncile siriene și cele din SUA să fie reluate. Cred că acest lucru din urmă se poate întâmpla în câteva săptămâni”, a mai spus Husriyeh.

Printre instituțiile invitate la discuții s-au numărat JP Morgan, Morgan Stanley și Citibank, deși nu este clar cine a participat efectiv la reuniune.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]