Prima pagină » TAROM organizează curse speciale pentru a aduce în țară cetățenii români aflați în zona de conflict a Orientului Mijlociu

TAROM organizează curse speciale pentru a aduce în țară cetățenii români aflați în zona de conflict a Orientului Mijlociu

TAROM organizează curse speciale pentru a aduce în țară cetățenii români aflați în zona de conflict a Orientului Mijlociu
Foto: skytraxratings.com

Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM anunță că este pregătită pentru organizarea unor curse speciale pentru cetățenii români aflați în perimetrul zonei de conflict din Orientul Mijlociu, potrivit unui comunicat de presă. 

Odată cu obținerea aprobărilor din partea autorității egiptene pentru operarea de zboruri speciale Cairo- București, peste 360 de români vor putea ajunge pe Otopeni mâine dimineață.

Echipele TAROM acționează în coordonare directă cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și cu celelalte autorități naționale, aflate în contact permanent cu reprezentanțele diplomatice ale României din statele din regiune.

Misiune de repatriere cu șase profesioniști

Personalul TAROM menține legătura și cu reprezentanții grupurilor de cetățeni români aflați în zonă, inclusiv cu grupul de pelerini surprins în Bethlehem la debutul conflictului, care se deplasează astăzi pe cale rutieră către Cairo pentru a se îmbarca pe zborul spre București.

Șase profesioniști formează echipajul primului zbor special TAROM din Cairo, susținuți de la sol de echipele comerciale, operaționale și tehnice ale companiei, mobilizate pentru realizarea în siguranță a acestei misiuni de repatriere.

Tarom a suspendat temporar zborurile către Tel Aviv

Operatorul aerian național Tarom a anunțat sâmbătă suspendarea temporară a zborurilor comerciale către și dinspre Tel Aviv în perioada 28 februarie-3 martie 2026 inclusiv. Decizia vine ca urmare a măsurii autorităților israeliene de a închide temporar spațiul aerian, transmite Agerpres.

Potrivit comunicatului companiei, „autoritățile israeliene au suspendat temporar traficul civil asupra spațiului aerian al Israelului și asupra aeroportului internațional Ben Gurion din Tel Aviv, până la 3 martie 2026, măsură oficializată prin NOTAM-urile A0195/26 și A0196/26. În aceste condiții, cursele comerciale regulate către și dinspre Tel Aviv nu pot fi operate”.

Ce opțiuni au pasagerii care au rezervat curse

Compania aeriană română a precizat că urmărește îndeaproape evoluțiile din Israel, în coordonare cu partenerii operaționali și autoritățile competente, pe mai multe paliere: securitate, spațiu aerian și operare aeroportuară. Tarom va furniza actualizări în timp real.

„Siguranța pasagerilor și a echipajelor rămâne prioritatea TAROM. Zborurile către Tel Aviv vor fi reluate imediat ce condițiile operaționale vor permite acest lucru. Pasagerii cu rezervări în perioada afectată vor fi contactați direct și pot alege reprogramarea călătoriei pentru o dată ulterioară, după reluarea operațiunilor”, se mai arată în comunicat.

Și Wizz a suspendat zborurile către și dinspre Orientul Mijlociu

În paralel, Wizz Air a anunțat suspendarea tuturor zborurilor către și dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman până la 7 martie inclusiv. Decizia vine pe fondul escaladării situației de securitate din Iran.

Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, Statele Unite și Israelul au lansat sâmbătă dimineața atacuri asupra Iranului. Israelul a descris acțiunea drept un „atac preventiv”. Acesta este menit să elimine amenințările venite din partea unui inamic declarat.

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că SUA au declanșat „operațiuni militare de amploare” împotriva Iranului. El a făcut apel la poporul iranian să „preia controlul asupra puterii”, potrivit agenției Agence France-Presse, citată de Agerpres. Iranul a răspuns cu o salvă de rachete.

Tarom nu este singura companie aeriană care a suspendat zborurile în Orientul Mijlociu. Hărțile de zbor au arătat că spațiul aerian de deasupra Iranului, Irakului, Kuweitului, Israelului și Bahrainului era practic gol, potrivit Breakingnews.ie.

 

Alte articole importante
Germania vrea să devină o „națiune suverană în AI” până în 2030. Berlinul pregătește 18 măsuri pentru recuperarea decalajului față de SUA și China
Tehnologie
Germania vrea să devină o „națiune suverană în AI” până în 2030. Berlinul pregătește 18 măsuri pentru recuperarea decalajului față de SUA și China
Germania își propune să recupereze teren în competiția globală pentru dezvoltarea inteligenței artificiale și să devină o „națiune suverană a IA” până în 2030, însă planul pregătit de guvern nu clarifică deocamdată sursele de finanțare. Strategia include 18 măsuri pentru dezvoltarea infrastructurii de calcul, consolidarea industriei semiconductorilor, extinderea utilizării IA în companii și automatizarea administrației […]
CCF avertizează că limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup poate duce la dublă impozitare și investiții mai scumpe
Companii
CCF avertizează că limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup poate duce la dublă impozitare și investiții mai scumpe
Proiectul de lege care limitează deductibilitatea unor cheltuieli între companiile din același grup ar putea conduce la impozitarea de două ori a acelorași venituri, la creșterea costurilor de finanțare și la reducerea atractivității României pentru investitori, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF). Organizația solicită reanalizarea inițiativei înainte de adoptarea unei măsuri care ar urma să se […]
Statul datorează miliarde furnizorilor de energie, dar reduce fondurile pentru plata restanțelor. CES avertizează asupra riscului unor costuri mai mari pentru consumatori
Statul datorează miliarde furnizorilor de energie, dar reduce fondurile pentru plata restanțelor. CES avertizează asupra riscului unor costuri mai mari pentru consumatori
Guvernul a redus prin rectificarea bugetară din 30 octombrie fondurile rezervate pentru decontarea compensațiilor acordate furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, deși restanțele statului sunt estimate la peste 5 miliarde de lei. Consiliul Economic și Social (CES) a cerut menținerea și suplimentarea alocărilor, avertizând că întârzierile la plată afectează lichiditatea companiilor, le sporesc costurile […]
Andy Burnham încearcă să evite o nouă criză diplomatică privind despăgubirile pentru sclavie
Andy Burnham încearcă să evite o nouă criză diplomatică privind despăgubirile pentru sclavie
Noul prim-ministru britanic Andy Burnham va participa la summitul Commonwealth-ului din Antigua și Barbuda, într-un moment în care solicitările fostelor colonii pentru reparații legate de comerțul transatlantic cu sclavi riscă să provoace o nouă confruntare diplomatică. După experiența dificilă a predecesorului său, Keir Starmer, la reuniunea din 2024, guvernul de la Londra încearcă să evite […]
Bursa de Valori București a adăugat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare într-o singură săptămână. BET a depășit pragul de 35.000 de puncte
Bursa de Valori București a adăugat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare într-o singură săptămână. BET a depășit pragul de 35.000 de puncte
Bursa de Valori București a încheiat ultima săptămână din octombrie cu o creștere consistentă a capitalizării, care a ajuns la 717,01 miliarde de lei. În intervalul 26–30 octombrie 2026, valoarea companiilor listate a crescut cu 23,76 miliarde de lei, echivalentul unui avans de 3,43% față de săptămâna precedentă. Evoluția pozitivă a pieței a venit însă […]
FBI acuză Coreea de Nord de un jaf record de 6,3 miliarde de dolari în criptomonede. Binance, ținta celui mai mare atac cibernetic din istoria pieței crypto
Piață de Capital - Fonduri
FBI acuză Coreea de Nord de un jaf record de 6,3 miliarde de dolari în criptomonede. Binance, ținta celui mai mare atac cibernetic din istoria pieței crypto
Autoritățile americane au atribuit oficial Coreei de Nord unul dintre cele mai spectaculoase furturi de active digitale anunțate vreodată. FBI susține că hackeri afiliați regimului de la Phenian au sustras peste 6,3 miliarde de dolari în criptomonede de pe Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a activelor digitale din lume. Atacul ar fi avut […]