Turismul în timp: Viitorul călătoriilor după era turismului spațial

Într-o eră în care turismul spațial devine realitate pentru elitele economice, turismul în timp nu mai pare o idee complet absurdă atâta vreme cât inteligența artificială modelează deja viitorul umanității.

După Marte și Lună… urmează trecutul? Sau viitorul? Întrebarea care se pune astăzi nu mai este „dacă?”, ci „când?” și „cum?”.

Fascinația oamenilor pentru turismul în timp

„Hackerii ruși vizează spitalele poloneze”

14:16

Cardurile de alimente 2025: cine beneficiază și când se acordă

13:36

Ideea călătoriei în timp fascinează omenirea de sute de ani. Acest concept este omniprezent în cultura science fiction modernă, fie că vorbim despre cărți precum „Mașina timpului” a lui H.G. Wells sau „Soția călătorului în timp” de Audrey Niffenegger, filme ca „Înapoi în viitor” și „Looper” ori despre jocuri video precum „The Outer Wilds”.

Călătoria în timp provoacă imaginația tuturor pentru că „vorbește” despre cele mai profunde dorințe și regrete ale noastre. Câți dintre noi nu și-ar dori să reîntâlnească pe cineva drag plecat demult dintre noi, să poată repara greșeli din trecut ori să retrăiască cele mai prețioase momente din viață. Este o expresie a rezistenței noastre interioare în fața scurgerii implacabile a timpului, iar cu ideea de călătorie în timp rezonează publicul de toate vârstele, spune Dete Meserve, romancier științifico-fantastic și producător TV, citată de Space.com.

Un episod din serialul TV de animație educațional pentru copii „Ready Jet Go!”, în care personajul principal Jet Propulsion construiește un dispozitiv care îl trimite înapoi în timp cu trei minute, a stârnit interesul pentru cercetarea modului în care este abordată tema călătoriei în timp în literatură și film. Majoritatea poveștilor folosesc unul dintre următoarele trei tipare:

• Mașina privată a savantului. Un inventator genial creează în secret un dispozitiv de călătorie în timp. Aici intră personajul victorian Doc Brown din filmul „Înapoi în viitor” și celebra sa mașină DeLorean alimentată cu plutoniu sau chiar Jet din episodul menționat. Astfel de invenții rămân inaccesibile publicului larg și sunt folosite doar de inventator sau de apropiații săi.

• Transportul mistic. În anumite situații, personajele sunt trimise în timp prin mijloace magice. În seria „Outlander” scrisă de Diana Gabaldon, Claire Randall este transportată în Scoția secolului al XVIII-lea după ce atinge un cerc de pietre misterioase. Somnul, artefactele antice sau evenimente inexplicabile pot declanșa aceste salturi temporale, fără a fi nevoie de știință.

• Portaluri temporale. Uneori, o „eroare” ivită în structura universului poate crea porți care leagă diferite momente istorice. În „11/22/63” de Stephen King, o încăpere dintr-un restaurant teleportează orice persoană la exact ora 11:58 AM pe data de 9 septembrie 1958.

Este posibilă călătoria în timp?

Până nu demult, majoritatea fizicienilor considerau că o călătorie în timp era imposibilă deoarece necesita materie neobișnuită sau cu spațiu-timpului.

Cu toate acestea, fizicianul John D. Norton a dezvoltat un nou model bazat pe teoria relativității generale a lui Albert Einstein, care oferă o perspectivă promițătoare care spune că, din punct de vedere matematic, călătoria în timp este posibilă.

Modelul lui Norton nu se bazează pe materie ciudată sau pe distorsiuni intense ale spațiu-timpului, ci folosește o formă simplă a spațiu-timpului care permite traiectorii închise, adică parcurgerea unor bucle temporale. Această teorie sugerează faptul că o călătorie în timp ar putea avea loc în condiții fizice mai obișnuite decât se credea anterior.

Paradoxurile temporale

În înțelegerea clasică, călătoria în timp sau turismul în timp, așa cum este denumit mai nou acest concept, este asociată cu o problemă aparent de nerezolvat: paradoxurile temporale. Dacă un călător ar putea modifica chiar și cele mai mici detalii din trecut, efectele în lanț ar putea rescrie complet prezentul sau, în unele cazuri, ar putea duce la dispariția propriei existențe, așa-numitul paradox al bunicului.

Acest scenariu ridică întrebarea „ce se întâmplă dacă o persoană se întoarce în timp și îl împiedică pe bunicul său să aibă copii? Teoretic, acel călător nu s-ar mai fi născut, deci nu ar mai fi putut călători înapoi în timp.

Această enigmă aparent imposibil de rezolvat l-a determinat pe celebrul fizician Stephen Hawking să formuleze Conjectura Protecției Cronologiei (Chronology Protection Conjecture). Aceasta susține în esență că legile fundamentale ale fizicii ar interzice călătoria în timp, împiedicând formarea curbelor temporale, asemănătoare timpului.

Totuși, cercetări realizate de Dr. Fabio Costa și Germain Tobar de la University of Queensland pun sub semnul întrebării această interdicție absolută. Aceștia au dezvoltat un model matematic care demonstrează că existența curbelor temporale închise nu generează automat paradoxuri, mai precizează Space.com.

Modelul revoluționar al celor doi cercetători sugerează că un călător în timp ar putea acționa liber în trecut, fără ca acest lucru să creeze contradicții logice sau rupturi în cauzalitate. În mod natural, universul ar „autocorecta” evenimentele pentru a menține coerența temporală și pentru a preveni, astfel, orice formă de paradox.

Când va fi posibil turismul în timp

Un exemplu sugestiv ne este oferit de romanul „The Memory Collectors” („Colecționarii de amintiri”, în care Dete Meserve imaginează o companie denumită Aeon Expeditions, care oferă posibilitatea de a petrece o oră în propriul trecut. Deviza firmei este profund revelatoare: „Cu Aeon, nu tu schimbi timpul, ci timpul te transformă pe tine”.

Dar, dacă trecutul nu poate fi alterat, ci doar revizitat, cine ar fi tentat să facă o astfel de călătorie? Poate nu cei care visează să rescrie evenimente istorice, ci aceia care își doresc înțelegere. Cei care vor să retrăiască o discuție decisivă, să înțeleagă mai bine o privire sau un gest ori să recupereze sensuri pierdute de-a lungul timpului. Astfel, călătoria în timp se transformă dintr-un instrument de schimbare a istoriei în explorări ale memoriei, adevărului și nevoii noastre de a da sens propriilor noastre vieți.

Turismul în timp s-ar putea transforma într-o formă sofisticată de terapie personală, o incursiune în căutarea înțelegerii de sine, o cale spre vindecare emoțională și reconciliere cu propria istorie. Dacă modelele teoretice formulate de Norton, Costa și Tobar se vor confirma prin experimente concrete, urmează provocările de ordin tehnologic și etic.

Pe măsură ce fizica avansează, călătoria în timp se apropie de posibilitățile teoretice. Întrebarea poate nu este dacă putem călători în timp, ci când și cum o vom face. Cine va deschide acest drum, cât va costa o astfel de aventură și, mai ales, cine va avea dreptul să o facă.