Prima pagină » Care este cea mai mare temere pentru cei din Generația X legată de pensionare

Care este cea mai mare temere pentru cei din Generația X legată de pensionare

Care este cea mai mare temere pentru cei din Generația X legată de pensionare

S-ar putea crede că principala îngrijorare financiară a persoanelor din Generația X, adică persoanele cu vârste între 45 și 60 de ani, este lipsa economiilor suficiente pentru pensionare.

Realitatea este, însă, alta. Conform unui sondaj realizat de Asociația Antrenorilor de Pensionare din SUA, marea temere pentru această generație o reprezintă costurile cu asistența medicală.

33.000 de dolari pentru o asigurare medicală?

Generația X

Foto: Unsplash

„Pentru generația noastră, sănătatea a fost ieftină sau chiar gratuită mult timp, mai ales dacă aveai un loc de muncă. Acum, însă, costurile au devenit inaccesibile”, afirmă Robert Laura, consultant financiar independent și director executiv al asociației, citat de Market Watch.

Un bărbat de 60 de ani care a completat chestionarul menționat a precizat că plătește 33.000 de dolari anual pentru asigurarea medicală a familiei sale. De asemenea, un cuplu de americani se confruntă cu o situație similară, cei doi soți fiind nevoiți să plătească lunar 1.200 de dolari pentru asigurarea medicală. În plus, ei trebuie să acopere un deductibil anual de 14.000 de dolari.

„Cheltuielile medicale reprezintă cea mai mare îngrijorare la pensie și, în același timp, cele mai mari cheltuieli”, afirmă Alan Moore, CEO al rețelei de consultanți financiari XY Planning Network. „Nu poți ști niciodată cât vei avea nevoie într-un an. Îngrijorarea este absolut justificată”.

Un sondaj West Health/Gallup realizat în aprilie arată că 11% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 50 și 64 de ani nu își mai permit sau nu pot accesa servicii medicale de calitate. De aceea, acestea au fost nevoite să renunțe recent la tratamente sau la anumite medicamente. Procetul este în creștere de la 8% în 2021. Prin comparație, doar 4% dintre americanii de peste 65 de ani se află în aceeași situație.

Cât costă o asigurare medicală

Prețurile la servicii medicale au crescut mai rapid decât inflația în general: 3,1% în ultimul an, comparativ cu 2,3% rata inflației. Prognozele pentru anii următori sunt sumbre. Astfel, costurile personale de sănătate sunt așteptate să crească între 5% și 5,7% anual până în 2032, potrivit unui studiu publicat de experții de la Centrele pentru servicii Medicare și Medicaid, relatează publicația greacă Naftemporiki.

Medicare acoperă circa două treimi din totalul cheltuielilor medicale pentru persoanele de peste 65 de ani. Totuși, Indexul Milliman privind costurile de sănătate la pensionare estimează că o persoană sănătoasă de 65 de ani are nevoie de economii între 188.000 și 207.000 de dolari pentru cheltuieli medicale pe viață. Un plan privat Medicare Advantage costă mai puțin, între 86.000 și 96.000 de dolari.

Trebuie luat în calcul și costul îngrijirii pe termen lung, care, de regulă, nu este acoperit de Medicare. O poliță de asigurare pentru acest tip de îngrijire costă între 5.000 și 6.300 de dolari anual pentru un cuplu de 55 de ani, și între 7.000 și 8.100 de dolari pe an pentru un cuplu de 65 de ani.

Cum stau lucrurile în România

Generația X din România resimte o presiune similară cu cea din SUA, dar în forme diferite. Serviciile de sănătate publice sunt adesea precare și inaccesibile, astfel că mulți români apelează la sistemul privat. Acesta este costisitor și nu este compensat de stat.

În ceea ce privește pensionarea, multe persoane din Generația X nu se așteaptă să primească beneficii complete din partea statului. În plus, românii aflați în pragul pensionării sunt nemulțumiți.

Principalele motive sunt lipsa încrederii în sustenabilitatea sistemului public de pensii, reforma pensiilor și îngrijorările legate de Pilonul II, vârsta de pensionare în creștere, precum și cuantumul pensiei, care este adesea insuficient.

În sfârșit, doar o mică parte dintre „Gen X” are economii semnificative pentru pensie și la fel de puțini contribuie voluntar la Pilonul III, cel al pensiilor private facultative. În sfârșit, mulți depind exclusiv de pensia de stat.

Alte articole importante
Premier Energy preia rețelele de electricitate din Oltenia. Chirițoiu: „În esență, recreăm CEZ-ul”
Companii
Premier Energy preia rețelele de electricitate din Oltenia. Chirițoiu: „În esență, recreăm CEZ-ul”
Consiliul Concurenței urmează să aprobe în câteva zile preluarea Distribuție Energie Oltenia (DEO) de către Premier Energy, tranzacție prin care grupul își extinde activitatea de la furnizarea la distribuția energiei electrice în regiune. Președintele autorității, Bogdan Chirițoiu, spune că operațiunea recreează, în esență, structura fostului grup CEZ. „Premier-ul are furnizarea, acum cumpără distribuția. A plecat […]
Bursa de Valori București a închis în scădere. Acțiunile Băncii Transilvania au atras cele mai mari tranzacții
Piață de Capital - Fonduri
Bursa de Valori București a închis în scădere. Acțiunile Băncii Transilvania au atras cele mai mari tranzacții
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat ședința de vineri, 6 noiembrie, pe minus, în condițiile în care principalii indici au înregistrat scăderi. Valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 117,6 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 22 de milioane de euro, iar cele mai mari schimburi au fost realizate cu acțiunile Băncii Transilvania. Indicele […]
Ministrul Finanțelor: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de cheltuieli pentru bugetul din 2027
Macroeconomie
Ministrul Finanțelor: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de cheltuieli pentru bugetul din 2027
Aproape 88% dintre ordonatorii principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile privind limitele de cheltuieli pentru anul 2027. Instituțiile care nu au finalizat procedura trebuie să trimită datele până pe 9 noiembrie, iar verificarea și completarea informațiilor sunt programate să se încheie până pe 11 noiembrie, a […]
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory. Selecția este în faza finală
Tehnologie
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory. Selecția este în faza finală
România are două oferte pentru construirea unui centru de infrastructură de inteligență artificială de tip AI Gigafactory, iar autoritățile se află în etapa finală a procesului de selecție. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, speră ca rezultatul să poată fi anunțat până la sfârșitul anului 2026. Anunțul a fost făcut vineri, la Concordia Summit 2026, unde ministrul […]
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat a ajuns la firme cu capital românesc
Companii
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat a ajuns la firme cu capital românesc
Companiile cu capital românesc au primit 91% din valoarea totală a ajutoarelor de stat acordate de România, în timp ce firmele cu capital majoritar străin au beneficiat de 9% din fonduri, a declarat vineri președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. Datele au fost prezentate în cadrul unui eveniment de specialitate organizat la Sinaia și provin din […]
Planurile de restructurare ale TAROM și CE Oltenia trebuie renegociate cu Bruxelles-ul. Chirițoiu: Demersurile încep în noiembrie
Companii
Planurile de restructurare ale TAROM și CE Oltenia trebuie renegociate cu Bruxelles-ul. Chirițoiu: Demersurile încep în noiembrie
Planurile de restructurare ale TAROM și Complexului Energetic Oltenia trebuie renegociate cu Comisia Europeană, după ce măsurile prevăzute inițial nu au fost realizate integral, iar calendarul acestora a ajuns la termen. Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat că autoritățile române vor începe demersurile în noiembrie, obiectivul fiind ca noile înțelegeri să fie stabilite, în […]