Prima pagină » Câți bani câștigă zilnic Rusia în fiecare zi din creșterea prețului petrolului

Câți bani câștigă zilnic Rusia în fiecare zi din creșterea prețului petrolului

ANALIZĂ
Câți bani câștigă zilnic Rusia în fiecare zi din creșterea prețului petrolului
Foto: Puterea financiară

Creșterea prețului petrolului pe piețele internaționale aduce câștiguri uriașe pentru statele mari exportatoare de energie, precum Rusia.

În acest context, Moscova încasează zilnic sume impresionante din scumpirea barilului de petrol, ceea ce îi consolidează veniturile din sectorul energetic.

Rusia câștigă în fiecare zi din creșterea prețului petrolului 150 milioane de dolari

Rusia câștigă până la 150 de milioane de dolari pe zi din creșterea prețului petrolului. Astfel, devine principalul beneficiar economic al conflictului din Orientul Mijlociu, potrivit unei analize realizată de Financial Times.

Până acum, Moscova ar fi obținut între 1,3 și 1,9 miliarde de dolari din taxele pe exporturile de petrol. Cererea pentru țițeiul rusesc a crescut după blocarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz. Aceasta a determinat India și China să caute surse alternative.

În paralel, Statele Unite au relaxat sancțiunile împotriva Rusiei și au redus presiunea asupra Indiei să nu mai cumpere petrol rusesc. Drept urmare, tot mai multe petroliere se îndreaptă spre Oceanul Indian.

Venituri suplimentare de miliarde de dolari

Calculele Financial Times sunt bazate pe date din industrie și pe estimările mai multor analiști. Potrivit acestor calcule, guvernul rus ar putea încasa până la sfârșitul lunii martie venituri suplimentare de 3,3-4,9 miliarde de dolari. Estimarea pornește de la ipoteza că petrolul rusesc Urals va avea un preț mediu între 70 și 80 de dolari pe baril în martie. În ultimele două luni, media fusese de circa 52 de dolari pe baril.

Situația reprezintă o schimbare majoră pentru Moscova. Înainte de conflictul cu Iranul, Rusia se confrunta cu scăderea prețurilor la petrol și cu pierderea unei părți importante din exporturile către India. Principala cauză o reprezentau presiunilor venite dinspre Washington.

Exporturile rusești de țiței și produse petroliere au scăzut în februarie cu 11,4%, până la 6,6 milioane de barili pe zi. Este cel mai redus nivel înregistrat de la Invazia Rusiei în Ucraina din 2022, potrivit unui raport al Agenția Internațională pentru Energie.

„Totul depinde acum de durata conflictului din Orientul Mijlociu, însă actualul nivel ridicat al prețurilor va ajuta Rusia să își atingă indicatorii bugetari în acest trimestru și chiar să înceapă să pună deoparte ceva bani”, a declarat Borys Dodonov, șeful studiilor de energie și climă de la Kyiv School of Economics.

Rusia profită de criza energetică

Războiul cu Iranul oferă Rusiei șansa de a-și întări poziția pe piețele energetice. Statele din Golf întâmpină dificultăți în exporturi. Vladimir Putin, a declarat recentcă piețele energetice se îndreaptă către „o nouă realitate a prețurilor”.Președintele rus a sugerat reluarea exporturilor de energie către Europa.

La scurt timp, Kremlinul a raportat o „conversație foarte productivă” între Putin și Donald Trump. Președintele SUA a menționat posibilitatea de a „ridica sancțiunile” pentru anumite țări, fără a le numi, pentru a reduce prețurile „până când situația se va regla”.

Această evoluție a stârnit îngrijorare în rândul aliaților Statelor Unite. Un studiu al unei mari companii energetice avertizează că statele europene ar putea fi nevoite să amâne interdicția planificată asupra gazului natural lichefiat rusesc dacă perturbările din Orientul Mijlociu persistă.

India și China cresc importurile de petrol rusesc

Datele companiei de analiză Kpler arată că o „cantitate substanțială” de petrol rusesc se află în prezent pe mare. O parte însemnată din transporturi se îndreaptă către porturile din India. Importurile de petrol rusesc ale acestei țări au ajuns la mijlocul săptămânii la 1,5 milioane de barili pe zi. Totalul este cu 50% mai mult decât la începutul lunii trecute.

„Dacă actualele programe de transport, informațiile din piață și mișcările de cargouri continuă, totalul livrărilor de țiței rusesc către India pentru întreaga lună ar putea ajunge aproape de 2 milioane de barili pe zi. Rusia este marele câștigător al acestui conflict”, a declarat Sumit Ritolia, analist principal Kpler la New Delhi.

Perturbarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz a afectat puternic piețele mondiale de petrol și gaze. Aproximativ 60 de milioane de tone de țiței și 7 milioane de tone de LNG pe lună ar putea fi scoase temporar din piață. Informația a fost lansată de Vaibhav Raghunandan, analist pentru relațiile UE-Rusia la Centre for Research on Energy and Clean Air.

În același timp, importurile de petrol rusesc ale Indiei și Chinei au crescut fiecare cu 22% la o săptămână. Asta, după ce SUA și Israelul au început loviturile asupra Iranului.

„Dacă această criză se prelungește, se vor lupta între ele pentru petrolul rusesc”, a spus Sergey Vakulenko, expert la Carnegie Russia Eurasia Center din Berlin.

Câștiguri uriașe pentru bugetul Rusiei

Petrolul rusesc se vinde acum cu 20-30 de dolari pe baril peste media ultimelor trei luni. În India, țițeiul rusesc costă aproximativ 5 dolari peste Brent, inversând complet reducerile anterioare.

Potrivit lui Vakulenko, fiecare creștere de 10 dolari a prețului mediu lunar aduce exportatorilor ruși venituri suplimentare de 2,8 miliarde de dolari. Din această sumă, statul încasează aproximativ 1,63 miliarde prin taxe.

„Calculat simplu, asta înseamnă aproximativ 54 de milioane de dolari în plus pe zi la buget”, a precizat acesta.

Guvernul rus ar fi putut încasa astfel între 110 și 160 de milioane de dolari pe zi în primele 12 zile ale conflictului, adică un total de 1,3-1,9 miliarde de dolari. Dacă situația se va menține, Moscova ar putea primi încă 3,3-5 miliarde într-o singură lună. Totuși, pentru a compensa scăderea veniturilor din energie de la începutul anului, Rusia are nevoie ca actualele condiții de piață să persiste câteva luni.

Veniturile din energie au scăzut cu aproape 50% în primele două luni din 2026 comparativ cu anul trecut. Deficitul bugetar a ajuns astfel la peste 90% din nivelul prognozat pentru întregul an. Această presiune a determinat Moscova să ia în calcul reduceri de cheltuieli de cel puțin 10% în bugetul din acest an, potrivit Reuters.

Rusia ar putea crește producția de petrol

Analiștii consideră că Rusia ar putea crește producția de petrol dacă actuala criză continuă. În prezent, Moscova produce cu aproximativ 300.000 de barili pe zi sub cota OPEC+.

„Credem că Rusia are la dispoziție cel puțin 400.000 de barili pe zi capacitate de producție care poate fi activată relativ rapid. Totuși, ar putea dura câteva luni până când acest volum va ajunge efectiv pe piață”, a declarat Ronald Smith, fondatorul Emerging Markets Oil and Gas Consulting Partners. Evoluția depinde și de factori pe care Moscova nu îi controlează.

„Nu este clar cât de departe și pentru cât timp este dispusă SUA să relaxeze sancțiunile stricte asupra exporturilor rusești de petrol, mai ales câtă vreme războiul din Ucraina continuă”, a spus Michael Moynihan, director de cercetare pentru Rusia la Wood Mackenzie.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]
Bursa de Valori București a închis pe minus ședința de luni. Tranzacțiile au depășit 225 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis pe minus ședința de luni. Tranzacțiile au depășit 225 de milioane de lei
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat în scădere ședința de tranzacționare de luni, 2 noiembrie, în timp ce valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 225,6 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 42,3 milioane de euro. Majoritatea indicilor principali au înregistrat pierderi, iar cele mai mari scăderi individuale au fost consemnate de acțiunile Rompetrol […]