Cum expun pământurile rare UE la șantajul economic al Chinei

Dependența Uniunii Europene (UE) de pământurile rare importate din China a devenit o vulnerabilitate strategică majoră.

Aceasta a avut și are în continuare implicații directe asupra industriei, tehnologiei și securității economice. Controlul aproape monopolist exercitat de Beijing asupra acestor resurse critice oferă Chinei un instrument puternic de presiune și șantaj economic în relația cu Bruxelles-ul.

Cum a ajuns UE dependentă de pământurile rare controlate de China

Foto: Shutterstock

Plan drastic la Volkswagen: economii de 20% până la final de 2028

22:01

TVA mai mare, piață mai mică: investițiile imobiliare au scăzut drastic în 2025

21:08

În ultimii ani, pământurile rare au devenit un punct central al competiției strategice dintre marile puteri ale lumii. Aceste materii prime sunt esențiale pentru producerea unei game extrem de largi de bunuri. De la armament și echipamente medicale, până la hardware pentru inteligență artificială și automobile electrice, potrivit The Conversation.

Pe acest fond, Statele Unite și Uniunea Europeană pornesc cu un handicap major, deoarece China controlează până la 90% din comerțul global cu pământuri rare.

Această poziție dominantă nu este deloc întâmplătoare. China a investit constant în ultimele decenii în extracția și rafinarea pământurilor rare. Încă din anii 1950, Beijingul a început exploatarea zăcământului Bayan Obo din Mongolia Interioară, care astăzi este cea mai mare mină de pământuri rare din lume.

În anii ’90, investițiile au crescut masiv, iar China a devenit lider mondial atât în producție, cât și în rafinare. Astăzi, statul chinez extrage pământuri rare atât pe teritoriul național, cât și în alte regiuni, în special în Africa. Cu toate acestea, rafinarea se realizează în mare parte tot în China.

China a profitat de avantajul strategic al pământurilor rare

Atunci când tranziția energetică și dezvoltarea accelerată a sistemelor de inteligență artificială au dus la o explozie a cererii, China dispunea deja de o infrastructură extinsă și bine pusă la punct.

Europa, în schimb, rămâne mult în urmă în ceea ce privește producția proprie. Bătrânul Continent are nevoie uriașă de aceste materiale pentru industrii-cheie, așa cum sunt sectorul farmaceutic și cel auto. De aceea, UE importă în prezent între 40% și 100% din necesarul său de pământuri rare din China, în funcție de tipul materialului.

Această dependență a devenit evidentă în contextul tensiunilor comerciale recente. Războiul tarifar dintre SUA, UE și China a scos la iveală vulnerabilitatea economică a Europei, care trebuie să asigure aprovizionarea cu aceste resurse la prețuri acceptabile.

China este pe deplin conștientă de avantajul său strategic și a demonstrat că este dispusă să îl folosească. În luna aprilie, Beijingul a impus restricții drastice asupra exporturilor de pământuri rare, măsuri care au dominat discuțiile de la summit-ul UE-China din vară.

UE vizează reducerea dependenței de pământuri rare din China

Tensiunile s-au reaprins în toamnă, după ce guvernul olandez a decis să preia controlul asupra companiei Nexperia, deținută de capital chinez. Executivul de la Haga a invocat încălcări ale legislației privind proprietatea intelectuală.

Drept represalii, China a anunțat noi limitări la exportul de pământuri rare și tehnologii către UE. Au fost introduse inclusiv licențe speciale și interdicții pentru materialele utilizate în producția de armament. Măsurile au pus o presiune considerabilă asupra industriei europene.

Situația a fost atât de gravă încât Uniunea Europeană a luat în calcul activarea mecanismului său anti-șantaj economic, creat în 2023, dar neutilizat până acum. În paralel, Bruxelles-ul a ales o strategie dublă: negocierea directă cu China și diversificarea surselor de aprovizionare. Un canal special de comunicare cu Beijingul a permis aprobarea rapidă a numeroase solicitări ale companiilor europene. De asemenea, un acord temporar a dus la relaxarea parțială a restricțiilor.

Pe termen lung însă, UE încearcă să reducă această dependență prin investiții interne, parteneriate cu alte state și programe de reciclare, în cadrul unor inițiative precum RESourceEU. Deși este costisitoare și dificilă, această strategie este esențială. Asta, dacă Europa dorește să evite șantajul economic și să-și consolideze poziția într-o ordine globală tot mai competitivă.