Finanțarea statelor se joacă în adevărate „cazinouri financiare” globale: un sistem opac, fragil și dependent

Economiile avansate par să fi înlocuit vechile bănci cu o rețea globală de fonduri speculative, investitori instituționali și mecanisme opace de swap valutar, transformând finanțarea statelor într-un joc de noroc global, cu mize colosale, se arată într-o analiză Financial Times. Lumea financiară este tot mai interconectată, dar tot mai puțin transparentă. Amenințări relevante vin din zone noi ale sistemului financiar, mai puțin reglementate: fondurile private, legăturile opace cu asigurările de viață sau cu rețelele de stablecoins (criptoactive susținute de monede tradiționale), sectoare care devin tot mai influente și potențial instabile. Aceasta este esența avertismentului lansat recent de Banca pentru Reglemente Internaționale (BIS), în cel mai recent Raport Economic Anual. Ordinea economică se destramă, iar economia mondială se află într-un moment de răscruce, avertizează șeful Băncii Reglementelor Internaționale (BIS).

De la credit privat, la datorii publice în dolari

BIS sugerează că economia globală se află într-un „moment de răscruce”, intrând „într-o nouă eră de impredictibilitate și incertitudini ridicate”, care testează încrederea opiniei publice în instituții, inclusiv băncile centrale. Dacă în perioada premergătoare crizei financiare globale din 2007-2009, băncile acordau masiv credite ipotecare, după criză, tabloul s-a schimbat radical: creditul privat s-a plafonat, în timp ce împrumuturile către guverne au explodat. Pandemia a accelerat această tendință. De ce? Pentru că, dacă populația economisește, cineva trebuie să cheltuie. Iar acest „cineva” a devenit statul, finanțat tot mai mult prin intermediul investitorilor instituționali globali, în special prin achiziționarea de obligațiuni suverane în dolari.

Cine sunt noii intermediari?

Nu băncile clasice, ci fondurile de pensii, companiile de asigurări și hedge funds — acești actori domină astăzi scena. Cuplată cu utilizarea intensă a swap-urilor valutare (contracte colaterale de împrumut încrucișat), această arhitectură a generat o piață paralelă uriașă: la sfârșitul lui 2024, volumul swap-urilor valutare și al contractelor forward depășea 111 trilioane de dolari, de aproape trei ori mai mult decât volumul obligațiunilor internaționale.

M&S lansează boxeri masculini cu „susținere secretă” care oferă purtătorilor o „ridicare discretă”

21:55

Sphere Las Vegas, locul unde trăiești senzația că ești în mijlocul filmului. Fiecare explozie și rafală de vânt se simt în sală

21:16

ANALIZĂ

Cea mai mare parte a acestor tranzacții implică dolarul american și maturități sub un an, ceea ce înseamnă finanțare pe termen scurt pentru poziții speculative pe termen lung. Și, în mod îngrijorător, peste 70% dintre finanțările repo bilaterale sunt acordate fără nicio garanție reală (zero haircut), lăsând creditorii fără control asupra gradului de îndatorare al fondurilor speculative.

Un sistem global fragil, cu epicentrul la Fed

Ce riscuri implică această structură? În esență, un sistem extrem de fragil, bazat pe împrumuturi pe termen scurt, ar putea avea efect de levier și expuneri masive în dolari. În cazul unui șoc – o creștere bruscă a randamentelor obligațiunilor sau o schimbare neașteptată de politică monetară – lichiditatea s-ar putea evapora instantaneu. Exact ca în criza financiară globală, băncile centrale ar trebui să intervină, iar Rezerva Federală a SUA ar fi, din nou, chemată în rolul de împrumutător de ultimă instanță, inclusiv prin linii de swap cu BCE și alte bănci centrale.

Dar într-o lume geopolitic fragmentată și cu schimbări iminente în conducerea Fed, mai putem lua această intervenție drept garantată?

Un nou cazinou financiar

Martin Wolf compară această rețea financiară cu un cazinou global, în care se pariază cu bani împrumutați, în afara radarului autorităților de reglementare. Dacă, în trecut, riscurile se aflau în bănci și erau parțial reglementate, astăzi riscurile s-au mutat în afara bilanțurilor bancare, în mâinile unor actori care operează fără supraveghere și care se bazează pe continuitatea unui sistem de lichiditate în dolari.

Sistemul actual oferă avantaje în timp de stabilitate, dar se bazează pe o combinație periculoasă de opacitate, îndatorare excesivă și încredere oarbă în capacitatea Fed de a interveni. Deși pare funcțional, este construit pe fundații fragile. Iar întrebarea-cheie rămâne: „Poate funcționa? Da. Dar va funcționa în criză?”