Prima pagină » Românii, față în față cu primele scumpiri din 2026

Românii, față în față cu primele scumpiri din 2026

Românii, față în față cu primele scumpiri din 2026
Foto: Puterea

2026 va veni cu noi taxe și impozite, dar și cu prețuri mai mari, iar primele scumpiri le vor resimți șoferii încă din noaptea dintre ani.

Prețurile mai mari la pompă vor fi mai mari ca urmare a unei noi majorări a accizelor încasate de statul român.

Primele scumpiri din 2026 vor fi resimțite la pompe

Românii, față în față cu primele scumpiri din 2026

Foto: Shutterstock

Concret, de la ora 00:00 în această noapte, carburanții se vor scumpi cu circa 30 de bani pe litru la toate stațiile de alimentare. Asta înseamnă că un plin de carburant de 50 de litri va costa cu 14-16 lei mai mult decât acum. Și asta, deși, pe piețele internaționale, petrolul s-a ieftinit semnificativ în ultimul an, transmite Hotnews.ro.

Barilul de țiței a pierdut în 2025 aproximativ un sfert din valoare. În schimb, fiscalitatea aplicată carburanților a urmat direcția opusă. Astfel, accizele au fost majorate de două ori pe parcursul acestui an, iar din luna august s-a aplicat și un TVA mai mare. Asta a făcut ca tarifele finale plătite de consumatori să se majoreze.

Conform Ministerului Finanțelor, de la 1 ianuarie 2026, acciza la benzină va ajunge la 3,06 lei pentru fiecare 1.000 de litri față de 2,78 lei acum. În cazul motorinei, nivelul accizei va urca la 2,80 lei/1.000 litri față de 2,54 lei. Aceste modificări fiscale se vor reflecta imediat la pompă. Diferențele de preț vor varia ușor de la o stație la alta.

Cât costă acum benzina și motorina

Conform aplicației Peco-Online.ro, în București, benzina standard se vinde azi cu 7,20-7,35 lei pe litru. Sortimentele premium ajung la 8,07 lei. Motorina standard costă între 7,77 și 8,07 lei pe litru, iar cea premium ajunge și la 8,11 lei în unele benzinării.

Începând cu primele minute ale noului an, alimentarea unui rezervor mediu va necesita un buget suplimentar de până la 16 lei. Și asta, chiar și în condițiile în care evoluția cotațiilor internaționale ar fi permis, teoretic, o ieftinire.

Spre comparație, în ianuarie 2025, petrolul era tranzacționat la aproximativ 80 de dolari barilul. În schimb, în decembrie, prețul a coborât spre 60 de dolari, ceea ce înseamnă o reducere de circa 25%. Explicația principală pentru acest paradox se află în structura prețului la pompă.

Taxele și impozitele statului, adică acciza și TVA-ul, reprezintă aproximativ 55% din costul benzinei și aproape jumătate din cel al motorinei. În plus, TVA-ul se aplică inclusiv asupra accizei, amplificând efectul fiecărei majorări fiscale.

Ce ne așteaptă în 2026

Perspectivele pentru începutul lui 2026 nu sunt liniștitoare. O analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă avertizează că sancțiunile internaționale impuse companiilor Lukoil și Rosneft ar putea genera un nou val de scumpiri în Europa Centrală și de Sud-Est.

Fiind furnizori importanți pentru regiune, restricțiile aplicate acestora ar putea determina creșteri de preț de 10-12% și pe piața românească.

La acestea se adaugă și decizia Guvernului de a majora cu 40% redevențele petroliere interne. Specialiștii din domeniu susțin că o astfel de măsură riscă să facă nerentabile numeroase exploatări, forțând închiderea lor. Consecința directă ar fi creșterea importurilor de țiței, accentuarea dependenței externe și o vulnerabilizare suplimentară a securității energetice a României.

Alte articole importante
Germania vrea să devină o „națiune suverană în AI” până în 2030. Berlinul pregătește 18 măsuri pentru recuperarea decalajului față de SUA și China
Tehnologie
Germania vrea să devină o „națiune suverană în AI” până în 2030. Berlinul pregătește 18 măsuri pentru recuperarea decalajului față de SUA și China
Germania își propune să recupereze teren în competiția globală pentru dezvoltarea inteligenței artificiale și să devină o „națiune suverană a IA” până în 2030, însă planul pregătit de guvern nu clarifică deocamdată sursele de finanțare. Strategia include 18 măsuri pentru dezvoltarea infrastructurii de calcul, consolidarea industriei semiconductorilor, extinderea utilizării IA în companii și automatizarea administrației […]
CCF avertizează că limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup poate duce la dublă impozitare și investiții mai scumpe
Companii
CCF avertizează că limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup poate duce la dublă impozitare și investiții mai scumpe
Proiectul de lege care limitează deductibilitatea unor cheltuieli între companiile din același grup ar putea conduce la impozitarea de două ori a acelorași venituri, la creșterea costurilor de finanțare și la reducerea atractivității României pentru investitori, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF). Organizația solicită reanalizarea inițiativei înainte de adoptarea unei măsuri care ar urma să se […]
Statul datorează miliarde furnizorilor de energie, dar reduce fondurile pentru plata restanțelor. CES avertizează asupra riscului unor costuri mai mari pentru consumatori
Statul datorează miliarde furnizorilor de energie, dar reduce fondurile pentru plata restanțelor. CES avertizează asupra riscului unor costuri mai mari pentru consumatori
Guvernul a redus prin rectificarea bugetară din 30 octombrie fondurile rezervate pentru decontarea compensațiilor acordate furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, deși restanțele statului sunt estimate la peste 5 miliarde de lei. Consiliul Economic și Social (CES) a cerut menținerea și suplimentarea alocărilor, avertizând că întârzierile la plată afectează lichiditatea companiilor, le sporesc costurile […]
Andy Burnham încearcă să evite o nouă criză diplomatică privind despăgubirile pentru sclavie
Andy Burnham încearcă să evite o nouă criză diplomatică privind despăgubirile pentru sclavie
Noul prim-ministru britanic Andy Burnham va participa la summitul Commonwealth-ului din Antigua și Barbuda, într-un moment în care solicitările fostelor colonii pentru reparații legate de comerțul transatlantic cu sclavi riscă să provoace o nouă confruntare diplomatică. După experiența dificilă a predecesorului său, Keir Starmer, la reuniunea din 2024, guvernul de la Londra încearcă să evite […]
Bursa de Valori București a adăugat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare într-o singură săptămână. BET a depășit pragul de 35.000 de puncte
Bursa de Valori București a adăugat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare într-o singură săptămână. BET a depășit pragul de 35.000 de puncte
Bursa de Valori București a încheiat ultima săptămână din octombrie cu o creștere consistentă a capitalizării, care a ajuns la 717,01 miliarde de lei. În intervalul 26–30 octombrie 2026, valoarea companiilor listate a crescut cu 23,76 miliarde de lei, echivalentul unui avans de 3,43% față de săptămâna precedentă. Evoluția pozitivă a pieței a venit însă […]
FBI acuză Coreea de Nord de un jaf record de 6,3 miliarde de dolari în criptomonede. Binance, ținta celui mai mare atac cibernetic din istoria pieței crypto
Piață de Capital - Fonduri
FBI acuză Coreea de Nord de un jaf record de 6,3 miliarde de dolari în criptomonede. Binance, ținta celui mai mare atac cibernetic din istoria pieței crypto
Autoritățile americane au atribuit oficial Coreei de Nord unul dintre cele mai spectaculoase furturi de active digitale anunțate vreodată. FBI susține că hackeri afiliați regimului de la Phenian au sustras peste 6,3 miliarde de dolari în criptomonede de pe Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a activelor digitale din lume. Atacul ar fi avut […]