Decizia Moody’s de a menține ratingul României la „Baa3”, dar cu perspectivă negativă, nu este doar o formulă tehnică folosită pe piețele financiare. În timp, evaluarea poate influența costul la care se împrumută statul, dobânzile din economie, cursul leului, investițiile și chiar deciziile privind taxele și cheltuielile publice.
Agenția de evaluare financiară Moody’s a menținut, vineri, 7 august, ratingul suveran al României la nivelul „Baa3”, cu perspectivă negativă. România rămâne astfel în categoria statelor considerate încă eligibile pentru numeroși investitori instituționali, însă se află pe ultima treaptă a categoriei investment grade înainte de nivelul cunoscut pe piețe drept „junk”, nerecomandat investițiilor.
Pentru populație, verdictul poate părea îndepărtat de problemele de zi cu zi. În realitate, ratingul de țară funcționează ca un indicator al riscului perceput de investitori și poate produce efecte indirecte asupra costului banilor în economie.
Ratingul suveran este, în esență, una dintre principalele cărți de vizită cu care România merge pe piețele financiare atunci când are nevoie să se împrumute.
Agențiile de rating analizează capacitatea și disponibilitatea unui stat de a-și achita datoriile. Scala Moody’s începe cu „Aaa”, acordat debitorilor considerați cu cel mai redus risc de credit, și coboară progresiv până la categoria „C”.
Baa3 este ultima treaptă înainte de zona „junk”. Prin urmare, menținerea acestui calificativ înseamnă că România nu a fost retrogradată în categoria nerecomandată investițiilor.
Pentru stat, diferența este importantă. O parte dintre investitorii instituționali au reguli interne care le permit să cumpere sau să păstreze obligațiuni doar ale emitenților care se află într-o anumită categorie de rating.
România rămâne, deocamdată, deasupra acestei linii.
Problema este perspectiva asociată ratingului. Moody’s a păstrat perspectiva negativă, ceea ce înseamnă că riscul unei deteriorări a calificativului este considerat mai ridicat decât în cazul unei perspective stabile.
Agenția indică drept vulnerabilități principale dificultatea continuării consolidării fiscale într-un climat politic fragmentat, necesarul ridicat de finanțare al statului, creșterea costurilor cu dobânzile și majorarea datoriei publice.
Perspectiva negativă nu reprezintă, așadar, o retrogradare. Este însă un avertisment privind direcția în care s-ar putea îndrepta ratingul dacă autoritățile nu reușesc să mențină măsurile de reducere a deficitului și să implementeze reformele necesare.
Cel mai direct mecanism prin care ratingul ajunge să conteze pentru români este costul împrumuturilor statului.
Atunci când Ministerul Finanțelor emite obligațiuni, investitorii cer o dobândă care să compenseze riscul pe care și-l asumă. Dacă percepția asupra capacității unei țări de a-și gestiona finanțele se deteriorează, investitorii pot solicita randamente mai mari.
Pentru România, problema este cu atât mai importantă cu cât statul are nevoie de volume mari de finanțare.
Dobânzile plătite pentru datoria publică sunt suportate din bugetul de stat. Prin urmare, dacă factura cu dobânzile crește, o parte mai mare din veniturile colectate de stat este direcționată către plata datoriei.
Rămân astfel mai puțini bani pentru investiții, infrastructură, sănătate, educație, salarii sau alte programe publice.
Legătura dintre rating și taxele plătite de populație nu este directă, dar poate apărea în timp.
Dacă necesarul de finanțare al statului crește, iar costurile cu dobânzile devin tot mai mari, guvernul are mai puține variante pentru echilibrarea bugetului.
Una dintre soluții este reducerea cheltuielilor. O altă variantă este creșterea veniturilor bugetare prin taxe și impozite. A treia este continuarea împrumuturilor, ceea ce poate amplifica însă povara datoriei.
FMI a avertizat în repetate rânduri, la nivel general, că majorarea cheltuielilor cu dobânzile poate ajunge să concureze direct cu celelalte priorități bugetare.
Pentru cetățeanul obișnuit, acesta poate fi unul dintre cele mai importante efecte ale deteriorării finanțelor publice, chiar dacă legătura nu este vizibilă imediat.
Moody’s nu stabilește dobânzile la creditele ipotecare sau la împrumuturile de consum. Nici ROBOR și IRCC nu sunt stabilite de agențiile de rating. Există însă o legătură indirectă între riscul suveran și costul finanțării în întreaga economie.
Băncile dețin titluri de stat, iar randamentele obligațiunilor guvernamentale reprezintă un reper important pentru costul banilor. Dacă investitorii solicită randamente mai mari pentru datoria României, presiunea se poate transmite în timp către celelalte forme de finanțare.
Companiile și populația s-ar putea confrunta astfel cu un cost mai ridicat al capitalului, în funcție de evoluția dobânzilor, inflației, politicii BNR și condițiilor de pe piețele internaționale.
Important este că o eventuală retrogradare nu ar însemna automat că rata unui credit ipotecar crește cu o anumită sumă. Efectul nu este mecanic și depinde de mai mulți factori.
Ratingul poate influența și percepția investitorilor asupra activelor românești.
O deteriorare accentuată a încrederii în finanțele publice poate pune presiune asupra monedei naționale, deși nici aici nu există o relație automată între perspectiva negativă a unei agenții și deprecierea leului. Dacă leul s-ar deprecia semnificativ, efectele ar deveni însă mai ușor de observat de către populație.
Produsele importate ar putea deveni mai scumpe, inclusiv energia, combustibilii, electronicele și anumite produse alimentare. Pentru persoanele sau companiile care au credite în valută, costurile exprimate în lei ar putea crește, de asemenea.
Prin urmare, ratingul nu stabilește cursul valutar, dar poate contribui, alături de alți factori, la sentimentul investitorilor față de moneda națională.
Evaluarea statului este urmărită și de investitorii care analizează companiile românești. O țară percepută ca fiind mai riscantă poate avea, în general, un cost mai mare al capitalului. Acest lucru se poate reflecta și asupra firmelor care operează în economia respectivă.
Finanțarea mai scumpă poate determina companiile să amâne investiții, să reducă planurile de extindere sau să fie mai prudente în privința angajărilor.
În schimb, păstrarea calificativului în categoria investment grade ajută România să rămână accesibilă unui bazin mai larg de investitori.
Menținerea calificativului „Baa3” are, în acest context, o importanță aparte. România nu a primit o veste pozitivă în sensul unei îmbunătățiri a ratingului, însă a evitat pentru moment o retrogradare care ar fi putut amplifica presiunile asupra costurilor de finanțare.
Pentru economie, păstrarea statutului investment grade este o formă de protecție.
Această protecție nu înseamnă însă că România este ferită de probleme. Dimpotrivă, faptul că toate cele trei mari agenții de rating — Moody’s, Fitch și S&P Global Ratings — mențin perspective negative asupra României arată că dezechilibrele fiscale și politice sunt atent urmărite de piețe.
Moody’s a indicat și condițiile în care perspectiva ar putea reveni la stabilă. Un element esențial este existența unui consens politic suficient de solid pentru continuarea consolidării fiscale și după 2026. Agenția urmărește, de asemenea, reducerea deficitului și implementarea reformelor structurale care pot controla creșterea cheltuielilor și pot îmbunătăți situația finanțelor publice.
Adoptarea unui buget credibil și continuarea reformelor ar putea contribui la recâștigarea încrederii investitorilor.
În schimb, blocarea reformelor, creșterea continuă a datoriei sau deteriorarea mediului politic ar putea menține presiunile asupra ratingului.
Pentru români, „Baa3 cu perspectivă negativă” nu înseamnă că mâine vor crește automat ratele, taxele sau prețurile. Efectele ratingului se transmit printr-un lanț mai lung: percepția investitorilor influențează costul la care statul se împrumută, costurile de finanțare afectează bugetul, iar presiunea asupra bugetului poate ajunge ulterior la taxe, cheltuieli publice, investiții și costul finanțării din economie.
România a evitat pentru moment coborârea în categoria „junk”, dar rămâne foarte aproape de această limită. Datoria publică și cheltuielile cu dobânzile continuă să reprezinte probleme importante, iar statul trebuie să demonstreze că poate reduce dezechilibrele fiscale într-un context politic dificil.