Prima pagină » Clienții Fisker Ocean, în criză de soluții după falimentul companiei

Clienții Fisker Ocean, în criză de soluții după falimentul companiei

ANALIZĂ
Clienții Fisker Ocean, în criză de soluții după falimentul companiei
Foto: Fisker

Clienții de mașini Fisker Ocean au mari dificultăți în întreținerea acestora, după ce producătorul de vehicule electrice a dat faliment.

Lipsa pieselor de schimb, a service-urilor autorizate și a suportului tehnic lasă mulți proprietari în incertitudine, având probleme cu bateria, cu software-ul defectuos și de altă natură.

Clienții, în impas după falimentul Fisker: probleme cu întreținerea mașinilor

Clienții Fisker Ocean, în criză de soluții după falimentul companiei

Foto: Fisker

Mulți americani au plătit în 2023 în jur de 70.000 de dolari pentru un SUV electric Fisker Ocean. În varianta Extreme, acesta vine cu două motoare electrice și cu o putere maximă de 550 CP. Clienții au fost atrași mai ales de autonomia maximă de 710 km și de anumite funcții pe care le oferă modelul. Una dintre acestea este „California” care, odată activată, coboară toate geamurile și deschide trapa panoramică. Bucuria lor avea să fie știrbită anul următor, când compania a dat faliment după doar 11.000 de unități vândute, scrie The Verge.

De atunci, mulți dintre clienți se confruntă cu dificultăți în a-și menține mașinile electrice funcționale. Cristian Fleming, posesor al unui exemplar Fisker Ocean, recunoaște că decizia de a cumpăra această mașină doar pentru aspect și dotări a fost „prima mare greșeală”. El și ceilalți proprietari s-au lovit rapid de probleme cu bateria, cu software-ul sau cu mânerele ușilor care refuzau să funcționeze. Dispariția companiei a lăsat aceste probleme nerezolvate.

În loc să renunțe, mii de proprietari ai modelului Ocean au ales să se organizeze într-o structură proprie. Astfel, a apărut Fisker Owners Association (FOA), o organizație non-profit care funcționează ca un amestec de club auto, start-up tehnologic și inițiativă de salvare. Grupul a dezvoltat aplicații terțe și a pus bazele unui lanț global de aprovizionare cu piese. Astfel, încearcă să asigure un viitor pentru mașinile rămase fără suport tehnic oficial.

„Toți cei care conduc un Ocean îl apreciază. Până în ziua în care cheia electronică nu mai merge și nu poți intra în mașină”, spune Clint Bagley, unul dintre primii proprietari din zona Bay Area și trezorier FOA.

Comunitatea își ia soarta în propriile mâini

FOA se descrie drept prima flotă de vehicule electrice gestionată integral de utilizatori. Până acum, 4.055 de clienți Fisker Ocean au aderat la această organizație, plătind cotizații anuale de 550 de dolari. În acest fel, grupul ar putea înregistra venituri de aproape trei milioane de dolari pe an. Doar cei care pot demonstra că dețin acest automobil pot deveni membri cu drepturi depline. Totuși, FOA acceptă și donații externe.

Efortul la nivel local are un precedent. După falimentul Saab, fanii mărcii suedeze au continuat să-și întrețină mașinile prin rețele independente. Diferența este că FOA încearcă nu doar să conserve vehiculele, ci să le și îmbunătățească. Organizația oferă actualizări software și soluții hardware pentru modele electrice moderne, aflate abia la câțiva ani de la lansare.

Din FOA s-au desprins trei entități separate. Prima este Tsunami Automotive, care gestionează piesele de schimb în America de Nord. A doua se numește Tidal Wave și deservește Europa. Aceasta achiziționează mașini la licitații și colaborează cu producători pentru a reproduce componente. În sfârșit, a treia, denumită UnderCurrent Automotive, a fost fondată de foști ingineri Google și Apple și lucrează la soluții software.

Primul lor produs este aplicația OceanLink Pro. Este deja folosită de peste 1.200 de membri și readuce funcții esențiale ale mașinii, precum monitorizarea bateriei și reglarea climatizării la distanță. Un accesoriu adițional, OceanLink Pulse, introduce CarPlay și Android Auto wireless, cu promisiunea unor upgrade-uri viitoare, inclusiv acces fără cheie.

„Acestea sunt lucruri pe care le-ai fi așteptat să le găsești într-o mașină de lux de 70.000 de dolari. Dar, știți, suntem bucuroși să oferim ceea ce producătorul auto de miliarde de dolari, aparent, nu a putut”, spune Clin Bagley, membru FOA.

Problemele persistă

Chiar și așa, problemele cu care se confruntă posesorii de Fisker Ocean sunt serioase. Valoarea de revânzare a mașinilor a scăzut cu peste 40% după falimentul companiei. De asemenea, unii clienți s-au trezit cu oferte de buy-back de doar 3.000 de dolari. Avocatul Karl Barth, care reprezintă interesele proprietarilor nemulțumiți, spune că anumite vehicule s-au oprit brusc în timpul mersului, catalogând mașinile drept „periculoase”. El amintește și de o rechemare recentă, care a vizat aproape 7.800 de unități cu probleme la software-ul de frânare.

Experții din industrie privesc inițiativa FOA cu rezerve. Seth Goldstein, analist la Morningstar, consideră normal ca proprietarii să se organizeze când un producător auto dispare. În schimb, criticii companiei îi acuză pe fondatorul Henrik Fisker și echipa acestuia că nu au fost capabili să mențină producția și să ofere un produs de calitate.

Deși perspectivele sunt incerte, FOA rămâne încrezătoare. Întrebarea care se pune este dacă o comunitate de voluntari va reuși acolo unde o companie evaluată la miliarde de dolari a eșuat. Deocamdată, viitorul modelului Ocean depinde de hotărârea proprietarilor care încearcă să facă ceea ce Fisker nu a reușit: să-și țină mașinile pe șosea.

Alte articole importante
Harghita, în topul mondial al poveștilor de turism sustenabil. Gastronomia și tradițiile locale, promovate internațional
Harghita, în topul mondial al poveștilor de turism sustenabil. Gastronomia și tradițiile locale, promovate internațional
Județul Harghita a fost inclus în selecția internațională TOP 100 Stories 2026, realizată de organizația Green Destinations, pentru un program care transformă gastronomia tradițională, produsele locale și obiceiurile comunităților în resurse pentru dezvoltarea turismului sustenabil. Recunoașterea, anunțată joi de Visit Harghita, evidențiază modul în care patrimoniul cultural poate fi valorificat turistic fără pierderea autenticității și […]
Starea de alertă la Cernavodă, prelungită cu 30 de zile. Riscuri pentru alimentarea cu energie în noiembrie
Macroeconomie
Starea de alertă la Cernavodă, prelungită cu 30 de zile. Riscuri pentru alimentarea cu energie în noiembrie
Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost prelungită cu 30 de zile, printr-o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. Decizia are la bază menținerea nivelurilor scăzute ale Dunării și riscurile pentru echilibrarea Sistemului Electroenergetic Național, în condițiile în care repunerea în funcțiune a Unităților […]
Antibioticele chinezești ieftine pun în pericol ultima mare fabrică europeană de penicilină
Economie mondială
Antibioticele chinezești ieftine pun în pericol ultima mare fabrică europeană de penicilină
Ultima mare unitate din Europa care produce penicilină pe întregul lanț de fabricație, de la început până la produsul final, se confruntă cu un viitor incert din cauza concurenței chinezești și a costurilor ridicate de producție. Fabrica Sandoz din Kundl, Austria, este esențială pentru aprovizionarea europeană cu antibiotice, însă compania susține că activitatea sa nu […]
Black Friday 2026 ar putea aduce vânzări record de aproape 3 miliarde de lei, dar românii nu vor cumpăra mai mult
Macroeconomie
Black Friday 2026 ar putea aduce vânzări record de aproape 3 miliarde de lei, dar românii nu vor cumpăra mai mult
Vânzările de Black Friday din România ar putea ajunge în noiembrie 2026 la 2,8-2,9 miliarde de lei, echivalentul a 520-550 de milioane de euro, în creștere cu 7-10% față de anul trecut, potrivit unei analize Frames. Avansul ar urma să fie determinat în principal de prețurile mai mari, nu de creșterea numărului de produse cumpărate, […]
Inegalitatea veniturilor în UE a scăzut ușor în 2025. Bulgaria are cele mai mari disparități
Macroeconomie
Inegalitatea veniturilor în UE a scăzut ușor în 2025. Bulgaria are cele mai mari disparități
Inegalitatea veniturilor în Uniunea Europeană a scăzut ușor în 2025, iar România a coborât sub media europeană. Potrivit Eurostat, coeficientul Gini al UE a ajuns la 29,2, iar cel al României la 27,3, cu aproape zece puncte sub nivelul de acum un deceniu. Vestea bună ascunde însă un paradox: deși veniturile românilor sunt distribuite mai […]
Tranzacții de 67,62 milioane de lei la BVB. Romgaz, liderul lichidității
Piață de Capital - Fonduri
Tranzacții de 67,62 milioane de lei la BVB. Romgaz, liderul lichidității
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat ședința de marți cu evoluții mixte ale indicilor, în condițiile în care valoarea totală a tranzacțiilor a ajuns la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro). Schimburile cu acțiuni au însumat 47,05 milioane de lei, echivalentul a 8,79 milioane de euro. Indicele principal al pieței, BET, care […]