Prima pagină » Există vreo legătură între paracetamol și autism? Acțiunile Tylenol se prăbușesc în cursul acestei dezbateri

Există vreo legătură între paracetamol și autism? Acțiunile Tylenol se prăbușesc în cursul acestei dezbateri

Există vreo legătură între paracetamol și autism? Acțiunile Tylenol se prăbușesc în cursul acestei dezbateri
Există vreo legătură între paracetamol și autism? / Foto: Unsplash

Secretarul american pentru Sănătate, Robert F. Kennedy Jr., urmează să anunțe că folosirea pastilelor Tylenol (cunoscut în majoritatea țărilor europene, inclusiv în România, ca paracetamol) în perioada sarcinii ar putea fi asociată cu autismul la copii, a anunțat, la sfârșit de săptămână, Wall Street Journal. Deși investighează de câteva luni această pistă, Departamentul american pentru Sănătate și Servicii Umane (HHS) a reacționat imediat, precizând că această informație este o simplă „speculație”. La rândul său, Kenvue, compania care produce Tylenol, a declarat că popularul său analgezic este absolut sigur. Totuși, acțiunile companiei s-au prăbușit cu 14% în urma apariției acestui articol. Intervenția companiei producătoare a ameliorat, într-o oarecare măsură, trendul descendent: Kenvue și-a reveni parțial, închizând tranzacțiile de vineri cu o scădere de 9,5%.

America pare să se confrunte cu ceea ce a fost numit o adevărată „epidemie de autism”. Datele oficiale ale CDC arată o creștere constantă a prevalenței acestei tulburări: de la 1 din 150 copii în 2000, la 1 din 36 în 2020. În 2022, s-a ajuns la 1 din 31 de copii de 8 ani diagnosticați cu ASD. Un raport HHS din aprilie 2025 a confirmat că 1 din 34 copii de 4 ani – născuți, deci, în 2018 – are autism. Îngrijorat de această explozie în statistici, Robert F. Kennedy Jr., proaspăt numit secretar al sănătății în administrația Trump, a lansat o investigație amplă și un „efort masiv de testare și cercetare”, pentru a identifica cauzele creșterilor accelerate. Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umane (HHS) a început să lucreze la acest raport despre cauzele autismului în aprilie 2025.

Cel mai utilizat medicament în perioada de sarcină

Alături de anumite vaccinuri, Tylenol a devenit o țintă în primul rând pentru că este extrem de utilizat în perioada de sarcină și pentru că există un istoric de studii și procese care au menținut suspiciunea vie, chiar dacă nu există un consens științific cu privire la efectele sale. Kenvue, producătorul Tylenol, se confruntă de ani de zile cu acuzația că ar exista o legătură între Tylenol și autism.

Presa americană anticipează verdictul: „Raportul Departamentului pentru Sănătate și Servicii Umane (HHS), care va fi publicat, cel mai probabil, luna aceasta, va indica drept potențiale cauze ale autismului nivelurile scăzute de folat – o vitamină esențială – și administrarea de Tylenol în timpul sarcinii”, scrie Wall Street Journal, citând surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umane din SUA a precizat că nu susține speculațiile legate de conținutul mult-așteptatului său raport despre autism.

„Folosim știința de cel mai înalt standard pentru a înțelege creșterea fără precedent a cazurilor de autism în America”, a transmis Departamentul pentru Sănătate, la solicitarea BBC.

Medicii din Statele Unite le recomandă, de regulă, femeilor însărcinate, în perioadele în care acuză diverse tipuri de dureri, să ia Tylenol sau altă formă de acetaminofen, și să evite ibuprofenul (cunoscut sub marca Advil). Cercetătorii subliniază că acetaminofenul este esențial pentru tratarea febrei și a durerii în perioada de sarcină, mai ales că aceste stări ale mamei pot afecta, la rândul lor, dezvoltarea copilului.

Foto: Unsplash

Foto: Unsplash

Ce provoacă problemele de dezvoltare fetală?

„Am evaluat continuu datele științifice și continuăm să credem că nu există o legătură cauzală între utilizarea acetaminofenului în sarcină și autism”, precizează Kenvue, într-un comunicat. Compania a adăugat că principalele organizații medicale sunt de acord că acetaminofenul este sigur și cu folosirea acestuia în sarcină. Totodată, le recomandă femeilor însărcinate să consulte medicul înainte de a lua orice medicament fără prescripție.

Colegiul American al Obstetricienilor și Ginecologilor recomandă, la rândul său, ca femeile însărcinate să ceară sfatul medicului înainte de a lua acetaminofen, ca în cazul oricărui alt medicament. Christopher Zahn, directorul pentru practică clinică, a declarat agenției Reuters: „Nu există dovezi clare care să demonstreze o relație directă între utilizarea prudentă a acetaminofenului în sarcină și problemele de dezvoltare fetală”. Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) oferă recomandări similare pe site-ul său.

Ce a provocat „epidemia de autism” în Statele Unite?

Autismul, care poate provoca dificultăți de comunicare și anumite inadecvări în comportamentul social, afectează aproximativ 1 din 31 de copii americani, potrivit unui raport recent al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Kennedy, cunoscut pentru scepticismul său față de vaccinuri, ridică de multă vreme semne de întrebare legate de creșterea numărului de cazuri de autism în America, dar nu este clar dacă raportul departamentului de sănătate va indica vaccinurile ca fiind o cauză.

„Până în septembrie vom ști ce a cauzat epidemia de autism, a declarat secretarul pentru sănătate, la o ședință de cabinet organizată în primăvară, în prezența președintelui Donald Trump.

Oamenii de știință pun, cel puțin parțial, creșterea numărului de diagnostice mai degrabă pe seama unei mai mari conștientizări cu privire la această condiție medicală și, totodată, consideră că mai multe cazuri întrunesc criteriile pe măsură ce a fost extinsă definiția tulburării. Totuși, cercetătorii investighează și factorii de mediu. Studiile privind acetaminofenul nu au oferit deocamdată rezultate concludente privind o legătură cu autismul.

Foto: Unsplash

Foto: Unsplash

„Tylenol trebuie utilizat cu prudență, în cea mai mică doză și la cel mai rar interval”

O cercetare realizată luna trecută de experți de la Icahn School of Medicine at Mount Sinai și Harvard T.H. Chan School of Public Health a analizat 46 de studii epidemiologice publicate anterior. Dintre acestea, 27 au semnalat o asociere între folosirea acetaminofenului de către femeile însărcinate și un risc crescut de tulburări neurodezvoltamentale, precum autismul. Alte nouă studii nu au găsit o legătură semnificativă, iar patru au indicat chiar că acetaminofenul ar avea efecte protectoare.

Dr. Nathaniel DeNicola, obstetrician-ginecolog și consilier al Colegiului American al Obstetricienilor și Ginecologilor, a declarat pentru New York Times că acest studiu nu schimbă mult situația: „Concluzia lucrării este că Tylenol trebuie utilizat cu prudență, în cea mai mică doză și la cel mai rar interval”. Exact aceasta este practica standard actuală pentru Tylenol”, a adăugat el.

Divergențe în mediile de cercetare

În 2021, un grup internațional format din 91 de oameni de știință și clinicieni a publicat o declarație de consens prin care cerea prudență în utilizarea analgezicului în sarcină. Un studiu din 2024, publicat în Journal of the American Medical Association și bazat pe analiza a 2,4 milioane de copii născuți în Suedia, nu a găsit dovezi care să susțină o legătură cauzală.

Producătorul Tylenol s-a confruntat cu sute de procese care susțineau că medicamentul poate cauza autism dacă este folosit de mame în timpul sarcinii. Dar, în august anul trecut, un judecător federal american a respins toate cazurile, după ce a stabilit că martorii experți nu aveau dovezi științifice solide pentru afirmațiile lor. Reclamanții contestă în prezent decizia la o instanță de apel din SUA.

Alte articole importante
Centrele de date, marea problemă climatică absentă de pe agenda ONU
Tehnologie
Centrele de date, marea problemă climatică absentă de pe agenda ONU
Extinderea rapidă a inteligenței artificiale și explozia investițiilor în centre de date transformă profund sistemul energetic mondial, însă această provocare nu se regăsește printre principalele teme ale negocierilor climatice ale Organizației Națiunilor Unite. La COP31, conferința ONU privind schimbările climatice care va avea loc în noiembrie în Turcia, guvernele nu vor avea pe agenda oficială […]
BVB a închis în scădere ședința de joi. Bucur și Bermas au avut cele mai bune evoluții
Piață de Capital - Fonduri
BVB a închis în scădere ședința de joi. Bucur și Bermas au avut cele mai bune evoluții
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat pe minus ședința de tranzacționare de joi, 10 septembrie, într-o sesiune dominată de scăderi pe majoritatea indicilor. Piața de capital a consemnat o valoare totală a tranzacțiilor de 112,84 milioane de lei, echivalentul a 21,48 milioane de euro. Indicele principal BET, care urmărește evoluția celor mai tranzacționate 20 […]
Litoralul românesc s-a ieftinit în septembrie. Tarifele sunt cu 21% mai mici decât în august, iar o noapte costă în medie 82 de euro
Macroeconomie
Litoralul românesc s-a ieftinit în septembrie. Tarifele sunt cu 21% mai mici decât în august, iar o noapte costă în medie 82 de euro
Litoralul românesc a intrat în septembrie într-o perioadă mai accesibilă pentru turiștii care vor câteva zile la mare, dar nu mai sunt dispuși să plătească tarifele din vârful sezonului. Prețul mediu pentru o noapte de cazare ajunge în această lună la aproximativ 82 de euro, cu 21% sub nivelul înregistrat în august, în timp ce […]
Comisia Europeană vrea să simplifice radical achizițiile publice și să favorizeze investițiile strategice în Europa
Piață de Capital - Fonduri
Comisia Europeană vrea să simplifice radical achizițiile publice și să favorizeze investițiile strategice în Europa
Comisia Europeană propune o reformă amplă a regulilor privind achizițiile publice, cu obiectivul de a reduce birocrația, de a face procedurile mai flexibile și de a orienta mai eficient banii publici către investiții, infrastructură și servicii esențiale. Executivul comunitar a adoptat miercuri propunerea pentru un nou regulament care ar urma să înlocuiască și să unifice […]
BCE se pregătește să majoreze dobânzile, pe fondul noului șoc energetic provocat de războiul din Iran
Economie mondială
BCE se pregătește să majoreze dobânzile, pe fondul noului șoc energetic provocat de războiul din Iran
Banca Centrală Europeană (BCE) este așteptată să majoreze joi dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, în condițiile în care conflictul din Orientul Mijlociu a declanșat un nou puseu al prețurilor la energie și a amplificat riscurile inflaționiste în zona euro. Ar fi a doua majorare de dobândă decisă de BCE în acest an, […]
Turcia începe o nouă forare în Marea Neagră. Ankara caută petrol și își extinde operațiunile energetice
Economie mondială
Turcia începe o nouă forare în Marea Neagră. Ankara caută petrol și își extinde operațiunile energetice
Turcia se pregătește să înceapă o nouă operațiune de explorare în Marea Neagră, în încercarea de a identifica noi zăcăminte de petrol și gaze naturale. Ministrul Energiei de la Ankara, Alparslan Bayraktar, a anunțat că forarea unei sonde complexe de țiței în partea de vest a Mării Negre va începe în perioada următoare. Oficialul turc […]