Prima pagină » Franța, al treilea investitor străin în România: investiții de aproape 13 miliarde de euro

Franța, al treilea investitor străin în România: investiții de aproape 13 miliarde de euro

Franța, al treilea investitor străin în România: investiții de aproape 13 miliarde de euro
Foto: Unsplash

Franța se numără printre principalii parteneri economici ai României, fiind al treilea investitor în țara noastră.

Astfel, Franța își consolidează poziția de partener strategic în dezvoltarea durabilă a economiei românești, cu investiții directe cifrate la aproape 13 miliarde de euro.

Franța, al treilea cel mai mare investitor străin în România

Franța, al treilea investitor străin în România: investiții de aproape 13 miliarde de euro

Concret, Franța se află pe poziția a patra într-un clasament al partenerilor comerciali ai țării noastre, generând peste 125.000 de locuri de muncă și realizând investiții de peste 12,9 miliarde de euro, arată datele transmise, luni, de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză din România (CCIFER), cu prilejul Zilei Naționale a Franței.

„Franța rămâne un partener economic esențial pentru România, cu o prezență consolidată în ultimele trei decenii, contribuind activ la modernizarea structurii economice și la dezvoltarea comunităților locale. Prin rețeaua sa formată din 600 de membri, de la mari companii și start-up-uri, la microîntreprinderi, universități și ONG-uri, CCIFER susține tranziția către o economie durabilă, prin colaborări solide și proiecte inovatoare”, se arată în comunicatul organizației.

În 2024, schimburile comerciale bilaterale dintre România și Franța au ajuns la 11,6 miliarde de euro, reflectând consolidarea rolului Franței ca partener strategic în dezvoltarea economică sustenabilă a țării.

„În 2025, la CCIFER am accelerat parteneriatul franco-român printr-un dialog public-privat aplicat, conectând expertiza comunității noastre de afaceri cu oportunitățile strategice din domenii precum energia nucleară, inteligența artificială sau securitatea energetică. Pe drumul către o economie net-zero, este esențial să combinăm sustenabilitatea cu competitivitatea și stabilitatea economică. CCIFER rămâne un partener de încredere al transformării economice durabile, punând la dispoziția autorităților și a mediului privat o expertiză colectivă puternică, ancorată în realitatea pieței”, a declarat Nicolas Richard, președintele organizației.

De peste 30 de ani, Franța are un rol important în modernizarea economiei românești, direcționând investiții în domenii strategice precum industria auto, sectorul energetic, agricultură, industria agroalimentară și comerțul, IT&C, telecomunicații, industria aerospațială, servicii financiare, sănătate, construcții și materiale de construcții.

Această prezență economică substanțială este susținută de 4.150 de firme cu capital majoritar francez, de o rețea solidă de IMM-uri și de filiale ale marilor grupuri internaționale, contribuind la crearea a peste 125.000 de locuri de muncă directe în România.

Exporturile românești către Franța au însumat 6,3 miliarde de euro

Datele CCIFER arată că, anul trecut, comerțul bilateral a rămas la un nivel ridicat. Concret, exporturile Franței către România s-au ridicat la 5,3 miliarde de euro, în timp ce exporturile din România către Franța au totalizat 6,3 miliarde de euro, transmite Agerpres.

Schimburile comerciale sunt în mare parte de tip intra-sectorial și intra-grup, indicând un nivel ridicat de integrare tehnologică și o cooperare economică stabilă. În 2024, s-au remarcat creșteri semnificative în comerțul bilateral în sectoarele agroalimentar și farmaceutic. Reprezentanții CCIFER semnalează și un potențial considerabil de dezvoltare în domenii precum tehnologia informației, echipamente electrice și industria textilă.

Majoritatea marilor companii franceze, inclusiv cele listate în indicele CAC 40, sunt prezente pe piața românească și dețin poziții de lider în domeniile în care activează. Acestea sunt completate de IMM-uri dinamice, antreprenori francezi și firme locale dezvoltate în colaborare cu investitori francezi.

Împreună, aceste entități contribuie la dinamizarea economiei naționale, la integrarea României în lanțurile valorice europene și regionale și la dezvoltarea durabilă a comunităților prin crearea de locuri de muncă, programe de formare profesională și inițiative de responsabilitate socială.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]