Prima pagină » Microsoft pariază pe Copilot pentru a reinventa browserul Edge

Microsoft pariază pe Copilot pentru a reinventa browserul Edge

Microsoft pariază pe Copilot pentru a reinventa browserul Edge
Microsoft lansează GPT-5.2 pentru asistentul AI Copilot

Microsoft pariază pe Copilot pentru a îmbunătăți funcțiile browserului Edge și a transforma modul de interacțiune cu web-ul.

Gigantul tehnologic american vrea să creeze funcționalități prin care inteligența artificială să gestioneze sarcini direct în browserul actual.

Microsoft vrea să transforme Edge într-un browser „agentic” cu ajutorul Copilot

Microsoft pariază pe Copilot pentru a reinventa browserul Edge

Foto: Unsplash

Competiția dintre giganții tehnologici pentru integrarea inteligenței artificiale în browsere devine tot mai intensă. Microsoft își propune să rămână în prim-plan prin dezvoltarea unor funcții avansate în Edge. În loc să creeze un nou browser bazat exclusiv pe AI, compania a ales să îmbunătățească produsul existent. Astfel, va oferi utilizatorilor acces direct la sarcini automatizate prin modul Copilot, relatează The Verge.

Mustafa Suleyman, CEO Microsoft AI, spune că obiectivul este acela ca Edge să devină un „browser agentic”. Altfel spus, să fie un instrument controlat de inteligența artificială.

„Cred că browserul va evolua într-un agent real. AI-ul tău va putea utiliza toate funcțiile pe care le folosești și tu în mod obișnuit”, a declarat Suleyman.

Prin introducerea Copilot Mode, Edge va permite inteligenței artificiale să deschidă taburi și să navigheze între ele. De asemenea, va putea citi informații și chiar va efectua acțiuni complexe, precum rezervări la restaurante sau comparații de prețuri. Tot procesul se va desfășura în timp real și va fi vizibil pentru utilizator.

„Este ca și cum ai avea un asistent personal lângă tine, care se ocupă de sarcinile repetitive, iar tu vezi fiecare pas, fără ca totul să se desfășoare în ascuns”, explică Suleyman.

Ce face Copilot Mode

Microsoft consideră această abordare mai eficientă decât încercarea de a construi un browser complet nou, așa cum au încercat alți jucători din industrie. Un avantaj important al acestei strategii este transparența. Utilizatorii pot urmări exact ce face AI-ul și pot interveni atunci când consideră necesar.

„Nu vom lansa un alt browser. Va exista o singură experiență, integrată. Este mult mai puternic să aducem Copilot acolo unde oamenii sunt deja, în Edge, fără a reinventa roata. Copilot va deschide taburi, va accesa butoane, va face cercetări, iar tu vei putea urmări fiecare pas. Controlul rămâne la tine, iar această vizibilitate creează încredere”, a subliniat CEO-ul Microsoft AI.

În același timp, soluția Microsoft protejează ecosistemul online, întrucât publisherii vor continua să primească vizite printr-un browser obișnuit, chiar dacă navigarea efectivă va fi gestionată de AI.

„Poate tu nu vei mai naviga manual atât de mult, dar AI-ul o va face pentru tine, menținând fluxul de trafic către site-uri”, a explicat el.

Funcțiile aflate deja în testare arată că modul Copilot poate parcurge pagini, derula și evidenția conținutul.

„Nimeni nu oferă așa ceva acum. Este o inovație specială, care ne plasează înaintea competitorilor, inclusiv Google sau Perplexity”, susține Suleyman.

Vor fi lansate noi funcții

Microsoft dă asigurări că aceste funcții nu vor fi impuse utilizatorilor. Cei care preferă un browser clasic vor putea dezactiva opțiunile AI.

„Edge rămâne un produs matur, folosit de milioane de oameni. Îl vom dezvolta în continuare și în forma tradițională”, a afirmat reprezentantul companiei.

În săptămânile următoare, Microsoft plănuiește să anunțe noi capabilități AI pentru Edge. Potrivit CEO-ului Satya Nadella, evenimentul major pentru consumatori va avea loc în această toamnă, când vor fi prezentate oficial noutățile Copilot.

Pe termen lung, gigantul american anticipează o schimbare profundă în modul în care oamenii interacționează cu tehnologia.

„Asistentul tău AI va putea utiliza toate instrumentele familiare: sistemul de operare, aplicațiile, browserele și motoarele de căutare. Dar, va prelua mare parte din muncă în locul tău. În câțiva ani, AI-ul va executa sarcinile zilnice, iar tu vei avea rolul de a ghida și de a oferi feedback. Cred că această transformare va fi una magică”, a concluzionat Suleyman.

Microsoft se confruntă cu o luptă dificilă pentru a prelua cota de piață de 69% a browserului Chrome. Edge se află în prezent pe locul al treilea la nivel global, cu o cotă de piață de 5%, transmite Fortune.

Alte articole importante
Inegalitatea veniturilor în UE a scăzut ușor în 2025. Bulgaria are cele mai mari disparități
Inegalitatea veniturilor în UE a scăzut ușor în 2025. Bulgaria are cele mai mari disparități
Inegalitatea veniturilor în Uniunea Europeană a scăzut ușor în 2025, iar România a coborât sub media europeană. Potrivit Eurostat, coeficientul Gini al UE a ajuns la 29,2, iar cel al României la 27,3, cu aproape zece puncte sub nivelul de acum un deceniu. Vestea bună ascunde însă un paradox: deși veniturile românilor sunt distribuite mai […]
Tranzacții de 67,62 milioane de lei la BVB. Romgaz, liderul lichidității
Tranzacții de 67,62 milioane de lei la BVB. Romgaz, liderul lichidității
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat ședința de marți cu evoluții mixte ale indicilor, în condițiile în care valoarea totală a tranzacțiilor a ajuns la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro). Schimburile cu acțiuni au însumat 47,05 milioane de lei, echivalentul a 8,79 milioane de euro. Indicele principal al pieței, BET, care […]
ANAF: O persoană din Argeș ar fi prejudiciat statul cu peste 1,1 milioane de lei prin vânzarea a 75 de autoturisme
ANAF: O persoană din Argeș ar fi prejudiciat statul cu peste 1,1 milioane de lei prin vânzarea a 75 de autoturisme
O persoană fizică din județul Argeș ar fi comercializat 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală de peste 7,25 milioane de lei, fără să își înregistreze activitatea economică și fără să declare obligațiile fiscale aferente. Potrivit Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), prejudiciul estimat la bugetul de stat depășește 1,1 milioane de lei și reprezintă […]
Bucureștiul crește cu o treime, dar nu trage după el și sudul României
Macroeconomie
Bucureștiul crește cu o treime, dar nu trage după el și sudul României
Regiunea București-Ilfov a înregistrat o creștere reală a produsului intern brut (PIB) de 33% în perioada 2019-2024, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. În același interval, PIB-ul regiunilor Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia a scăzut cu 13,5%, respectiv 11,3%, evidențiind diferențele semnificative de dezvoltare economică dintre regiunile României. În ansamblu, economia […]
Apartamentele din România s-au scumpit cu peste 30% în trei ani. Chiriile au crescut cu până la 100 de euro pe lună
Bănci-Asigurări-IFN
Apartamentele din România s-au scumpit cu peste 30% în trei ani. Chiriile au crescut cu până la 100 de euro pe lună
Valoarea apartamentelor din România a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani, în timp ce chiriile pentru locuințele cu două camere din marile orașe s-au majorat cu 50-100 de euro pe lună, potrivit unei analize realizate de platforma financiară OferteBancare.ro. În același timp, dobânzile fixe disponibile pentru creditele ipotecare și creșterea salariilor au influențat […]
De ce acordul dintre Franța și Germania nu va salva industria auto europeană
Economie mondială
De ce acordul dintre Franța și Germania nu va salva industria auto europeană
Compromisul dintre Paris și Berlin privind industria auto europeană a deblocat negocierile asupra unor măsuri importante pentru sector, însă riscă să nu rezolve problemele structurale ale producătorilor europeni. Relaxarea obiectivelor de reducere a emisiilor și introducerea unor cerințe stricte privind originea europeană a produselor ar putea oferi un răgaz industriei, dar nu garantează investiții mai […]