Prima pagină » Noua generație Dacia Duster ajunge și în Australia, dar sub un nou brand

Noua generație Dacia Duster ajunge și în Australia, dar sub un nou brand

Noua generație Dacia Duster ajunge și în Australia, dar sub un nou brand
Fotografii: Renault Australia

După ani de speculații și așteptări, cel mai popular model românesc, Dacia Duster, va ajunge în sfârșit și pe piața din Australia.

SUV-ul de clasă compactă de la Mioveni nu va fi, însă, comercializat sub brandul cu care este familiarizat publicul european, ci sub numele de Renault Duster

Dacia Duster va fi lansat pe piața din Australia

Noua generație Dacia Duster ajunge și în Australia, dar sub un nou brand

Potrivit publicației australiene Drive, câteva exemplare Duster deja înmatriculate au fost surprinse pe șoselele australiene, iar decizia de rebranding reflectă o strategie clară de adaptare la specificul pieței.

Glen Sealey, șeful Renault Australia, a explicat că numele Duster este mai bine cunoscut în Australia decât Dacia, motiv pentru care a fost preferată lansarea sub sigla Renault, un brand consacrat la Antipozi. „Cererea pentru acest model în Europa este foarte mare, astfel că în Australia vor ajunge cât mai multe unități pentru acest, înainte ca livrările să crească anul viitor”, a precizat Sealey.

Noua generație Duster este fabricată pe aceeași platformă ca și Bigster și vine cu îmbunătățiri importante comparativ cu generația anterioară atât în ceea ce privește designul, cât și confortul, conectivitatea și tehnologiile de siguranță.

Pe piața din Australia, Renault Duster va fi oferit doar în două versiuni de motorizare, ambele pe benzină, asta cel puțin într-o primă etapă. Spre deosebire de Europa, unde este deja disponibilă o versiune hibridă de 1,6 litri, aceasta nu a fost confirmată pentru piețele din afara Bătrânului Continent. În schimb, clienții australieni vor avea la dispoziție două opțiuni: 1.3 TCe, 4 cilindri, 150 CP, cu transmisie automată și 1.2 TCe, 3 cilindri, 130 CP, cu transmisie manuală, tracțiune integrală și sistem mild-hybrid, potrivit site-ului oficial Renault Australia.

Această din urmă versiune va fi singura variantă 4×4 disponibilă la Antipozi și se adresează celor care caută un SUV compact cu reale abilități off-road. Glen Sealey a ținut să sublinieze acest aspect, afirmând că Duster „oferă un nivel autentic de capabilități în afara drumurilor asfaltate, spre deosebire de multe alte SUV-uri de dimensiuni mici care se limitează la utilizarea urbană”.

Renault Duster: echipări și dotări

Renault Duster pentru Australia va fi oferit în două variante de echipare, Evolution și Techno, și șapte culori pentru exterior. Modelul va beneficia de o listă generoasă de dotări, comparabile cu versiunile de top ale SUV-ului care sunt deja disponibile în Europa. Printre echipamentele standard se regăsesc climatizare pe două zone, care, în Europa, este disponibilă doar pe noul Bigster, instrumentar de bord digital de 7 inch, sistem multimedia cu ecran tactil de 10,1 inch, pilot automat și faruri LED automate.

De asemenea, Renault Australia anunță dezvoltarea unei game de accesorii aftermarket în colaborare cu echipele din Franța și cu furnizori locali, ceea ce va permite clienților să-și personalizeze vehiculul în funcție de nevoi și preferințe. Printre acestea se numără o platformă pentru acoperiș, o copertină și un cort.

Noul Renault Duster va fi lansat oficial pe piața australiană la mijlocul lunii iulie. Lista de prețuri nu a fost încă publicată, însă este de așteptat ca SUV-ul să aibă un preț de pornire de aproximativ 30.000 de dolari australieni, echivalentul a mai puțin de 17.000 de euro. Acest preț îl poziționează ca o alternativă în segmentul SUV-urilor compacte la modele precum Skoda Kodiaq sau Suzuki Jimny, care sunt semnificativ mai scumpe.

Această lansare marchează nu doar intrarea modelului Duster pe o nouă piață, ci și un nou pas în strategia globală de extindere a Renault Group, care include promovarea platformei CMF-B în diverse regiuni sub branduri diferite. În timp ce în Europa Dacia se bucură de o imagine solidă de „smart buy”, în Australia se mizează pe notorietatea și încrederea de care se bucură Renault.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]
Bursa de Valori București a închis pe minus ședința de luni. Tranzacțiile au depășit 225 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis pe minus ședința de luni. Tranzacțiile au depășit 225 de milioane de lei
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat în scădere ședința de tranzacționare de luni, 2 noiembrie, în timp ce valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 225,6 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 42,3 milioane de euro. Majoritatea indicilor principali au înregistrat pierderi, iar cele mai mari scăderi individuale au fost consemnate de acțiunile Rompetrol […]