Prima pagină » Xiaomi intră pe piața SUV-urilor electrice cu modelul YU7. Debutul oficial va avea loc în iulie (VIDEO)

Xiaomi intră pe piața SUV-urilor electrice cu modelul YU7. Debutul oficial va avea loc în iulie (VIDEO)

Xiaomi intră pe piața SUV-urilor electrice cu modelul YU7. Debutul oficial va avea loc în iulie (VIDEO)

Gigantul tehnologic chinez Xiaomi își continuă expansiunea în industria vehiculelor electrice, prezentând cel de-al doilea său model din portofoliu: SUV-ul complet electric YU7.

Noul model este considerat o reală amenințare pentru Tesla Model Y, unul dintre cele mai bine vândute vehicule din China, care este cea mai mare piață de vehicule electrice din lume. Debutul comercial a fost fixat pentru luna iulie, însă nu au fost comunicate prețurile și nici data la care vor începe precomenzile.

Xiaomi atacă supremația Tesla în segmentul SUV-urilor EV

Xiaomi

Fotografii: Xiaomi

Lansarea noului SUV cu emisii zero vine la ceva mai mult de un an după debutul primului model electric al mărcii, sedanul sport SU7, un rival demn pentru Porsche Taycan sau Tesla Model S. După ce a primit în vara anului trecut și o versiune de circuit, SU7 Ultra, modelul a reușit din luna decembrie să depășească la vânzări pe piața internă rivalul american produs de compania lui Elon Musk.

În acest context, Xiaomi a lansat cel de-al doilea său model, SUV-ul electric YU7. Chinezii intenționează să atace direct această nișă cu un model de generație nouă, proiectat nu doar să rivalizeze la capitolul preț, ci și să ofere un nivel superior de integrare tehnologică, una dintre marile mize ale industriei auto viitorului.

YU7 este un SUV cu cinci locuri, de dimensiuni mai mari decât tesla Model Y actualizat (denumit Juniper). Astfel, modelul asiatic măsoară 4.999 mm în lungime, 1.996 mm în lățime și 1.600 mm în înălțime, la un ampatament de 3.000 mm, informează CnEVPost. La fel ca în cazul lui SU7, Xiaomi oferă trei versiuni și pentru YU7: Standard, Pro și Max.

Ce oferă noul Xiaomi YU7

YU7 Standard este echipat cu un singur motor electric, amplasat posterior, care dezvoltă o putere de 320 CP. Acesta poate accelera de la 0 la 100 km/h în 5,88 secunde. Variantele Pro și Max dispun de două motoare, care oferă 496 CP și, respectiv 690 CP. În cazul acestora, sprintul 0-100 km/h se realizează în 4,27 secunde și, respectiv 3,23 secunde. Performanțele sunt similare cu cele ale lui Model Y, însă la alte capitole, YU7 este superior.

Versiunile Standard și Pro sunt dotate cu un pachet de baterii litiu-fier fosfat (LFP) cu o capacitate de 96,3 kWh, care oferă o autonomie în regim CLTC (China Light-Duty Vehicle Test Cycle) de 835 km, respectiv 770 km. Varianta YU7 Max vine cu o baterie ternară cu litiu mai mare, de 101,7 kWh, care promite o autonomie CLTC de 760 km. Spre comparație, cele două variante ale Tesla Model Y au o autonomie CLTC de 593 km și, respectiv 719 km, conform datelor publicate pe site-ul oficial Xiaomi.

Construit pe o platformă electrică de 800 de volți cu un multiplicator de încărcare de până la 5,2°C, Xiaomi YU7 poate obține o autonomie de 620 de kilometri în doar 15 minute de încărcare. Model Y are nevoie de 27 de minute pentru a se încărca de la 10% la 80%

Creștere spectaculoasă a vânzărilor auto în China

Noul Xiaomi YU7 a fost prezentat într-o perioadă în care Tesla domină segmentul SUV-urilor electrice cu Model Y, care este disponibil în China la un preț de pornire de aproximativ 263.500 yuani (echivalentul a 36.580 de dolari). Automobilul chinez va ajunge pe piață în iulie și va fi cel mai puternic rival cu care s-a confruntat SUV-ul cu emisii zero de la Tesla de la începerea livrărilor acestuia în China, în ianuarie 2021, potrivit Reuters.

Aprilie a fost a treia lună consecutivă de creștere a vânzărilor pe piața din China, cu o majorare de 14,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Asociației Producătorilor Auto din China. Mai mult, vehiculele cu surse alternative de energie (NEV), adică cele electrice și plug-in hybrid, au înregistrat o creștere de 33,9%, reprezentând peste 50% din totalul vânzărilor auto din țară.

În total, piața auto chineză a atins 1,78 milioane de unități vândute doar în aprilie. În primele patru luni din 2025 au fost înmatriculate aproape șapte milioane de vehicule, marcând o creștere anuală de 8,2%. Subvențiile guvernamentale și măsurile de sprijin au contribuit la menținerea cererii ridicate, în ciuda tensiunilor comerciale și a tarifelor impuse de SUA.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]
Bursa de Valori București a închis pe minus ședința de luni. Tranzacțiile au depășit 225 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis pe minus ședința de luni. Tranzacțiile au depășit 225 de milioane de lei
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat în scădere ședința de tranzacționare de luni, 2 noiembrie, în timp ce valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 225,6 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 42,3 milioane de euro. Majoritatea indicilor principali au înregistrat pierderi, iar cele mai mari scăderi individuale au fost consemnate de acțiunile Rompetrol […]