Prima pagină » Donald Trump anunță un tarif de 25% pentru importurile auto

Donald Trump anunță un tarif de 25% pentru importurile auto

Donald Trump anunță un tarif de 25% pentru importurile auto
Foto: Shutterstock

Donald Trump anunță un tarif de 25% pentru importurile auto, afectând piața internațională și protejând producătorii americani.

Decizia survine într-un context de tensiuni comerciale crescânde și vizează protejarea producătorilor auto americani în fața competiției externe.

Donald Trump impune un nou tarif de 25% pentru autovehiculele importate

Donald Trump anunță un tarif de 25% pentru importurile auto

Foto: Shutterstock

Președintele Donald Trump a anunțat că toate camioanele de tonaj mediu și mare importate în SUA vor fi supuse unei taxe vamale de 25%. Noul tarif va intra în vigoare începând cu data de 1 noiembrie. Măsura marchează o intensificare a eforturilor administrației de la Washington de a proteja producătorii auto americani de competiția străină, informează Reuters.

Președintele american declarase în septembrie că importurile de camioane grele vor fi taxate începând cu 1 octombrie, invocând motive de securitate națională. Potrivit lui Trump, tarifele urmăresc protejarea producătorilor americani de „concurența externă neloială”. Ele vor avantaja firme precum Paccar, Peterbilt, Kenworth, Daimler și Freightliner Trucks.

În cadrul acordurilor comerciale semnate cu Japonia și cu Uniunea Europeană, SUA au convenit tarife de 15% pentru vehiculele ușoare. Deocamdată, nu este clar dacă aceste prevederi vor fi aplicabile și pentru vehiculele mai mari. Totodată, administrația Trump a permis producătorilor să deducă valoarea componentelor americane din tarifele aplicate vehiculelor ușoare care sunt asamblate în Canada și Mexic.

Importurile din Mexic s-au triplat

În mod cert, principalele vehicule vizate de noua taxă vamală sunt camioanele de livrare, cele de gunoi și de utilitate publică. De asemenea,  și autobuzele de transport urban și cele școlare, camioanele cu remorcă și semiremorci și alte vehicule profesionale grele vor fi taxate cu același tarif.

Camera de Comerț a SUA a recomandat anterior Departamentului Comerțului să nu impună noi tarife pentru camioane. Instituția a subliniat că principalele surse de import, și anume Mexic, Canada, Japonia, Germania și Finlanda, sunt aliați sau parteneri apropiați ai SUA. În consecință, aceștia nu reprezintă o amenințare la adresa securității naționale.

Mexicul este în prezent cel mai mare exportator de camioane medii și grele către Statele Unite. Conform unui studiu publicat în ianuarie, importurile de vehicule de mare tonaj din Mexic s-au triplat din 2019. În prezent, acestea au atins pragul de aproximativ 340.000 de unități.

În baza USMCA (n.n. – Acordul SUA-Mexic-Canada), camioanele medii și grele sunt scutite de tarife vamale. Condiția este ca cel puțin 64% din valoarea acestora să provină din America de Nord. Mai exact, din componente precum motoare și axe, materii prime (oțel) sau manoperă de asamblare.

Pe cine afectează noua taxă vamală

Noile tarife ar putea afecta și Stellantis, producătorul de camioane Ram și autoutilitare comerciale din Mexic. Compania a făcut presiuni asupra administrației americane pentru a evita impunerea unor tarife ridicate. De asemenea, Volvo construiește în Monterrey o fabrică de camioane grele, care va fi operațională în 2026. Investiția se ridică la aproximativ 700 de milioane de dolari.

Mexicul găzduiește în total 14 producători și asamblatori de autobuze, camioane și tractoare. De asemenea, în această țară funcționează și doi producători de motoare, potrivit Administrației Comerțului Internațional a SUA. Oficialii mexicani s-au opus noilor tarife, arătând că toate camioanele exportate în SUA conțin în medie 50% componente americane, inclusiv motoare diesel.

În 2024, Statele Unite au importat din Mexic piese pentru vehicule grele în valoare de aproape 128 de miliarde de dolari. Totalul reprezintă aproximativ 28% din totalul importurilor americane, potrivit datelor oficiale mexicane.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]