Prima pagină » Dubai a finalizat cu succes primul zbor-test al unui taxi aerian din Orientul Mijlociu

Dubai a finalizat cu succes primul zbor-test al unui taxi aerian din Orientul Mijlociu

Dubai a finalizat cu succes primul zbor-test al unui taxi aerian din Orientul Mijlociu
Fotografii: Joby Aviation

Dubai își consolidează statutul de hub global al inovației în mobilitatea aeriană urbană și anunță primul zbor-test al unui taxi aerian electric în Orientul Mijlociu.

Testul, realizat de Autoritatea pentru Drumuri și Transporturi (RTA) în parteneriat cu Joby Aviation, marchează o etapă importantă în procesul de lansare a serviciilor comerciale de mobilitate aeriană.

Primul taxi aerian electric, testat cu succes în Dubai

Dubai a finalizat cu succes primul zbor-test al unui taxi aerian din Orientul Mijlociu

Într-un moment în care marile metropole caută soluții rapide, sustenabile și eficiente pentru traficul urban, primul zbor-test al unui taxi aerian electric în Orientul Mijlociu s-a încheiat cu succes în deșertul din apropierea orașului Dubai.

Evenimentul a fost organizat de Autoritatea locală pentru Drumuri și Transport (RTA), în parteneriat cu compania americană Joby Aviation, una dintre cele mai avansate din lume în domeniul aeronavelor electrice cu decolare și aterizare verticală.

Zborul demonstrativ a avut loc într-un sit special amenajat în deșert și s-a desfășurat în prezența mai multor oficiali de rang înalt din sectorul transporturilor și al aviației, dar și a șeicului Hamdan bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum, prințul moștenitor al emiratului. Acesta a catalogat evenimentul drept „o dovadă a angajamentului Dubaiului pentru viitorul mobilității urbane”.

„Vrem să le facem oamenilor viața mai ușoară și să construim un oraș care să răspundă nevoilor generațiilor viitoare”, a declarat șeicul Hamdan, citat de agenția de presă Xinhua.

Taxiul aerian produs de Joby Aviation testat este complet electric și capabil de decolare și aterizare verticală (eVTOL), o caracteristică esențială pentru utilizarea sa în mediile urbane dens populate. Aeronava poate transporta până la patru pasageri și un pilot, atinge o viteză maximă de 320 km/h și are o autonomie de 160 kilometri. Designul său pune accent pe reducerea zgomotului, făcându-l ideal pentru operarea în zonele urbane fără a afecta calitatea vieții locuitorilor.

Planuri ambițioase pentru 2026

JoeBen Bevirt, CEO-ul Joby Aviation, a evidențiat colaborarea cu autoritățile din Dubai drept un exemplu de viziune practică, spunând:

„Această inițiativă aduce proiectul nostru de aviație ecologică și silențioasă mai aproape de realitate, iar abordarea autorităților din Dubai este un model pentru alte orașe care doresc să integreze transportul aerian în viața de zi cu zi”, a declarat Bevirt.

Dubai intenționează să lanseze prima stație de taxiuri aeriene comerciale cel târziu în 2026, iar locația aleasă este situată în apropierea Aeroportului Internațional din Dubai, unul dintre cele mai tranzitate din lume.

Potrivit planurilor autorităților, durata unei călătorii între acest aeroport și zona turistică Palm Jumeirah ar fi de aproximativ 12 minute, în comparație cu 45-60 de minute cât poate dura acum un drum cu mașina în orele de vârf, relatează CGTN News.

Proiectul face parte dintr-o strategie mai amplă a emiratului Dubai de a implementa soluții de mobilitate inteligentă și sustenabilă, într-un moment în care orașele din întreaga lume se confruntă cu congestionarea traficului și cu provocările legate de reducerea emisiilor de carbon.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]